Istorie şi tradiţie

Biserica fortificată de la Hărman este şi astăzi centrul comunităţii, de numele căreia se leagă tradiţii, evenimente aprige şi multe, multe poveşti.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ţara Bârsei, mai exact localitatea Hărman, mijlocul secolului al XVI-lea. Impunătoarea biserică-cetate (ciudată îngemănare de sacru şi profan!), ce se arăta călătorilor de la mare depărtare, era sub asediu. Armata voievodului Moldovei Ştefan Tomşa încerca, în zadar, să străpungă zidurile înalte de 12 metri. Cetatea a rămas în picioare, un punct central în jurul căruia s-a dezvoltat mai departe comunitatea din Hărman. De ce era atât de importantă? Ei bine, cetatea ascundea în interior o comoară. Nu bani, nu aur. Doar… alimente. Petru Diners, îngrijitorul  cetăţii de la Hărman, cel care ştie cel mai bine povestea ei, ne-a mărturisit că, indiferent de era pace sau război, "familiile erau obligate să ţină toate alimentele în încăperile-depozit din biserică. Afară din cetate îşi luau doar provizii pentru şapte zile. Când venea sorocul, suna clopotul cel mic din turla de deasupra intrării. Toată comunitatea venea în faţa bisericii, organizat, şi îşi lua proviziile pentru încă şapte zile".

TURNUL SLĂNINEI
În vremuri de pericol, sătenii se retrăgeau între zidurile cetăţii, putând rezista acolo o perioadă îndelungată. Bucate… erau destule. Interesant este că un turn, dintre cele şapte ale fortificaţiei, era rezervat exclusiv depozitării slăninei. "Turnul slăninii", după cum se numea, era prevăzut cu guri de aerisire ca să nu se strice slănina. Ca şi în trecut, şi acum aceasta este unul dintre alimentele care nu lipsesc din nici o bucătărie. "Tăiatul porcului este o tradiţie la noi", ne spune Petru Diners, "preparându-se diferite sortimente din carne, untură de porc, şorici. În ziua când se taie porcul se fac sângerete, cu untură fiartă, cu şorici fiert şi tocat, cu tot felul de mirodenii… Se face «cărtaboş» sau pateu de ficat. Jumările se pot consuma ca atare sau se dau prin maşina de tocat şi se amestecă bine cu usturoi. Se întind pe pâine şi este o mâncare consistentă, foarte bună."

BUCATE CA LA HĂRMAN
Şi pentru că nu degeaba a existat "Turnul slăninei", fiecare gospodar ştie ce trebuie să facă pentru a umple podul cu bucăţi de slănină condimentată, ce vor fi aşezate pe masă mai în toate zilele din an, alături de ceapă şi o ulcea cu vin rece din butoi. "Slănina se taie frumos bucăţi – «hartapale» – se dă cu sare şi se ţine aşa, cam 15-20 de zile. După aceea se spală sarea jos, se dă cu usturoi şi cu boia, apoi se lasă la fum două-trei zile. Fumul trebuie să fie făcut numai din esenţă tare de carpen şi fag. Nu se face din stejar, pentru că fumegă foarte tare şi nu e bun, iar gustul slăninei devine pişcăcios."
Şi tot după tăiatul porcului se face burta, după tradiţia Hărmanului. Se pregăteşte o apă foarte sărată (cât să stea oul deasupra, aşa de sărată să fie), se adaugă foi de dafin şi piper boabe. În acest baiţ se lasă slănina cam 20 de zile, iar după ce se zvântă se pune la cuptor, la foc nu prea iute. Slănina nu trebuie să se topească, doar să se vadă aproape prin ea, să devină străvezie. Se lasă la rece şi se mănâncă. Cu multă poftă! Ce se mai pregăteşte la Hărman? Găluşte cu zarzăre sau găluşte cu prune, prăjituri făcute în casă (dintre ele, prăjitura "pe băţ de pom" – baum stritzel – se serveşte caldă şi este primul preparat ce ajunge pe masa nuntaşilor). În pahare sau căni se toarnă vin din coacăze, din zarzăre, dar şi două băuturi săseşti – cocteil de ouă şi lichior de cacao (acestea din urmă mai ales la masa de Paşte).