Cuceritorul celei mai mari bucătării: bucătăria lumii!
"Important este doar să ştii de unde pleci", spunea Jamie Oliver. Vedetă locală, naţională şi apoi internaţională, Jamie a transformat emisiunea sa "The Naked Chef" într-una dintre cele mai de succes emisiuni exportate de BBC, fiind transmisă în peste 50 de ţări din toată lumea, lista fiind mereu în continuă creştere.
BUCĂTĂRIA ENGLEZEASCĂ VS BUCĂTĂRIA FRANŢUZEASCĂ. Din New York şi până în Noua Zeelandă, seria are un succes nebun. Audienţa din Israel creşte constant în timpul difuzării emisiunii, dar până şi ţări renumite pentru excelenţa lor culinară, ca Franţa şi Italia, o urmăresc. Seria "Naked Chef" a fost vârful de lance al unui pachet de emisiuni culinare - după cum scrie şi în cartea scoasă de "Confidenţial" - emisiuni culinare produse de BBC, care au fost vândute în Franţa pentru 5 milioane de lire sterline. Suma i-a uimit pe mulţi experţi francezi în gastronomie, care erau convinşi că patria mâncărurilor fine nu avea nevoie de ajutorul britanicilor. Dar un purtător de cuvânt al BBC afirma cu tărie: "Adevărul este că lucrurile au râncezit în cămara francezilor. Acum sunt în căutarea unor talente mai luminate şi mai curajoase pentru a-şi revitaliza bucătăria. Îl adoră pe Jamie, nu numai pentru că este tânăr şi chipeş, dar şi pentru că este un bucătar foarte bun.
Francezii au ajuns, în sfârşit, la concluzia că englezii sunt foarte buni bucătari. Poate chiar mai buni decât ei. Şi, cu siguranţă, ştim mai multe decât ei despre cum poţi transforma gătitul în distracţie".
"Important este doar să ştii de unde pleci"
Jamie Oliver
Citește pe Antena3.ro