x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Jamie Oliver pune la cale o revoluție mondială!

Jamie Oliver pune la cale o revoluție mondială!

01 Apr 2015   •   16:14
Jamie Oliver pune la cale o revoluție mondială!

Afișul de-a dreptul proletar are în spate o inițiativă civică cel puțin de lăudat: Jamie vrea ca sistemele de învățământ la nivel global să includă ore de educație alimentară. Drept ca urmare binecunoscutul bucătar britanic a lansat o petiție deschisă până pe 15 mai care va fi adresată țărilor din grupul G20 și celor din Uniunea Europeană. "Cu suficient suport din partea milioanelor de oameni din toată lumea, cred cu tărie că putem crea o mișcare destul de puternică iar aceasta va forța guvernele să ia măsuri!...Educația alimentară va face diferența în viața următoarelor generații." Jamie îndeamnă pe toți cei care conștientizează gravitatea situației să semneze petiția și să share-uiască pe rețelele de socializare mișcarea.

Mesajul video al lui Jamie Oliver aici http://andreeastroe.ro/jamie-oliver-pune-la-cale-o-revolutie-mondiala/

×