La masa cu Nea Marin

Actor, scriitor, om de televiziune si inainte de toate... oltean in toata puterea cuvantului. Mancator de praz si "gustator" de zaibar de-aci din tara lui Mihai Viteazul figura lui Amza Pellea a ajuns sa se identifice cu cea a lui Nea Marin. Si nu poti merge in patria oltenilor fara sa-i cauti urmele prin Teatrul National din Craiova, unde alaturi de George Cozorici, de Silvia Popovici sau Dumitru Rucareanu a marcat un moment important al istoriei acestei institutii. Nu poti merge la Craiova fara sa te opresti pe strada si sa-i intrebi pe oameni cine a fost Amza Pellea. "Zambetul Olteniei, oltean si-atat, Nea Marin..."

Ii cauti inregistrarile, ii asculti vocea, ii citesti scenetele si il descoperi iar si iar pe nepotu’ Suca, iti iei papornita cu amintiri si-i dai intalnire la jumatatea drumului... "Ma nepoate, daca vrei sa-i cunosti pe olteni iei trinu..." Mergi ce mergi si te trezesti in tara zaibarului. Zaibar, paine coapta-n test, pui fript si voie buna. Iar daca te trage inima sa mergi mai departe, te pomenesti tovaras de drum cu Nea Marin, "in vreme ce trinu spinteca noaptea spre inima Olteniei. (...) Si dintr-o data ti se zbate inima in chiept. Sariti! Hotii! Furara papornita, aia cu puiu’ fript, cu painea-n tast, de-o duceam lui fiu-meu la Ploiesti. La armata, de ziua lui, de. Fu acilea si nu mai e. (...) Si luara si damijana, sa nu li s-aplece, fir-ar ai dracului..." Si ca sa nu pierzi biletul, te duci mai departe cu trenul in noapte, sa nu scapi finalul povestii. Auzi vocea lui Nea Marin cu timbrul ei inconfundabil si-ti vezi de drum... "Parca-l si vezi la Ploiesti, in poarta regimentului, ca-i zice lu’ fii-su, care-i pupa mana: Ba, iti facu ma-ta o paine-n tast, un pui fript, luai si-o damijana de zaibar de la unchi-to Ilie, de-ala de-ti place tie, sa ai si tu de ziua ta, sa mananci un pui fript, o paine-n tast si sa bei o tara de vin. Sa-ti aduci aminte de-acasa. E, o sa mananci vant si-o sa bei ploaie, dac-o ploua (...) ca-mi furara aia papornita la Craiova..."

Si-uite asa, pe negandite, "trinul" ajunge in gara si iar trebuie sa te desparti de Nea Marin, pana data viitoare, cand Oltenia si povestile ei te cheama din nou. Si iar iti iei papornita, o umpli cu oua sau cu ce-o da Dumnezeu si te duci unde-i vedea cu ochii, sa faci "afaceri" oltenesti. Da’ de-asta vorbim alta data. Nu de alta, da’ "Ma frate-miu, cand faci cate o afacere, cum te taie pe tine capu’, si iasa prost, iti ie nacaz, nu zac nu. Iti ie nacaz, ce mai! Da’ cand te iei dupe capu’ altuia si iasa prost, atunci sa vez, ca-t vine sa-t bagi ghearele-n oichi, nu alta!".

INGREDIENT TEMPERA

Tuculescu e dintre acei artisti puternici a caror forta devine evidenta abia dupa disparitia lor. S-a nascut in 1910, la Craiova si, dupa cateva prezente in expozitii de grup - unde era remarcat ca "pictorul diletant Ion Tuculescu" - are prima "personala" la Ateneul Roman, in 1939. (Intre timp, absolvise Facultatea de Stiinte Naturale si isi luase doctoratul in Medicina.) Desi debutase la 15 ani, pana la moartea sa, in 1962, ramane un "amator" printre artisti. Abia in 1965, pictura lui avea sa "explodeze" intr-un chip pe care pictorul insusi nu-l previzionase. Si asta in ciuda predilectiei sale pentru a picta ochi, scrutand orizonturi nestiute de nimeni! E si cazul tabloului pe care vi-l propun astazi: "Autoportret cu frunze", unde ochiul deschis larg, anticipativ, devine frunza galbena dintr-un covor oltenesc. Artistul insusi nu e pana la urma in aceasta panza decat o chintesenta a elementelor decorative populare, ilustrand prea bine definitia care il insoteste in eternitate: Tuculescu este un "expresionist intarziat de extractie impresionista". (Tudor Cires) Ion Tuculescu "Autoportret cu frunze"