Legenda oului potcovit

O expoziţie de obiecte, imagini şi simboluri ce surpinde sufletul românesc la ceas de sărbătoare, inaugurată în Săptămîna Mare, în Franţa, la Strasbourg, şi care se încheie, de Înălţare, pe pămînt românesc, la Slobozia

Legenda oului potcovit


O expoziţie de obiecte, imagini şi simboluri ce surpinde sufletul românesc la ceas de sărbătoare, inaugurată în Săptămîna Mare, în Franţa, la Strasbourg, şi care se încheie, de Înălţare, pe pămînt românesc, la Slobozia

Povestea spune că tare demult, pe cînd totul era posibil şi oamenii încă mai credeau în minuni, un fierar cinstit şi foarte harnic a îndrăznit să ridice ochii spre fata împăratului, căreia îi venise timpul să se mărite. Cu măiestrie şi deosebită gingăşie a potcovit un ou, fără să-l spargă, găurindu-l doar atît cît trebuie pentru a înfige cuiele. Oul astfel decorat a fost oferit prinţesei, care a rămas uimită de acest cadou neobişnuit. Împăratul, om înţelept din fire, a apreciat măiestria şi gingăşia tînărului fierar şi a consimţit să-i dea mîna fiicei sale prea iubite. Se gîndise pesemne că acela care reuşeşte să ducă la bun sfîrşit o treabă atît de delicată şi migăloasă, cu siguranţă va avea mare grijă de fiica sa.

Aceasta este povestea populară spusă la fapt de seară care, încet, încet s-a insinuat şi în tradiţiile populare. De două ori pe an se obişnuia – iar în unele sate încă mai poţi da cu ochii peste astfel de "comori" – ca ouăle să fie potcovite, la fel ca în poveste. De Paşte erau roşii, iar de Crăciun – albe. La această activitate se întreceau mai mulţi fierari, care mai de care mai pricepuţi, iar cel care reuşea să potcovească oul fără să crape suprafaţa lucie urma să devină cel mai bun fierar din sat. Despre el se ducea curînd vestea, adunînd mai toate comenzile pînă la următorul soroc, cînd iar erau potcovite ouăle.

Între Paşte şi Înălţare

Nu v-am spus întîmplător această poveste. La Expoziţia organizată în perioada 22-24 aprilie la Strasbourg, la Parlamentul European, intitulată sugestiv "Sărbătoarea Paştelui la români", unul dintre exponantele care au stîrnit mai abitir uimirea şi au iscat întrebări a fost tocmai oul potcovit cu meşteşug. Începută de Paşte în Franţa, expoziţia se încheie, aşa cum este şi firesc, la Înălţare (ultimul eveniment important al Sărbătorilor de Paşte). Şi unde altundeva decît acolo de unde a dat ochii prima dată cu publicul Europei, la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia (director preot Răzvan Ciucă).

Organizatorii expoziţiei au creat prin obiecte, imagini şi simboluri un periplu prin ceea ce reprezintă, pentru români, sărbătorile de Paşte. Tradiţii şi ritualuri, etnologia oului pascal, însemne de sărbătoare, atelier de încondeiat ouă, bucătărie tradiţională, expoziţie de pictură şi proiecţii de film au dezvăluit spiritul românesc în inima Franţei.

Iniţere în tradiţiile româneşti

Aşadar, vizitatorii au fost iniţiaţi, pas cu pas, la fel ca românii simpli, cu frică de Dumnezeu, în tainele Paştelui. Au admirat casele primenite şi au intrat în bucătării, unde gospodinele satului tocmai încingeau cuptoarele în care se vor coace, în tăvi lunguieţe sau dreptunghiulare, cozonacii şi pasca. Au fost surprinse gesturile prin care alimentele pascale capătă har prin sfinţire, iar cei care s-au încumetat au închistrit ouă, urmînd indicaţiile celor mai pricepuţi. În mijlocul sălii, aşezat ca şi cum ar fi marcat centrul universului, "se odihnea" un ou încondeiat, înalt de 1,90 şi cu circumferinţa de un metru. Vizitatorii îi dădeau ocol, se minunau de această mare taină şi apoi îşi continuau periplul, curioşi să afle ce alte surprize îi mai aşteaptă. Ouăle înroşite sau încondeiate cu mare migală, după cum făceau şi strămoşii, au fost aşezate apoi în coşuri pentru a fi duse, după cum cere tradiţia, împreună cu cozonaci, pască şi vin, la biserica din sat. Şiruri de oameni tăcuţi, cu merinde în coşuri împodobite cu şervete, aşteptau ca harul lui Dumnezeu să se coboare şi asupra "pîinii celei de toate zilele". Cojile de ouă înroşite erau păstrate într-un colţ spre a fi aruncate într-o apă curgătoare, în prima săptămînă de după Paşte.

Blajinii, neam de oameni cucernici, care trăiesc tocmai pe lumea cealaltă, vor afla astfel şi ei şi se vor bucura de Învierea Domnului. Tot din cojile ouălor înroşite, dar şi din lut se plămădeşte trupul Caloianului, păpuşă ce are puterea de a aduce bunăstarea asupra pămînturilor şi alungă seceta. După ce este înconjurat cu flori, Caloianul este jelit de către fetele satului, iar după ce este înmormîntat "într-un loc cu verdeaţă", de regulă într-o poieniţă, fetele organizează Pomana Caloianului, prilej de a aşeza pe masă mîncăruri şi băuturi.

Dincolo de demonstraţiile culinare sau de încondeiat ouă, tradiţiile româneşti se dezvăluie iscusit în pictura naivă a meşterului Ion Măric. Lucrările sale, avînd tema "Drumul Crucii. Popasuri în Grădina Maicii Domnului", reprezintă o incursiune în spiritualitatea ţăranului român, pentru care orice lucru, oricît de mic, are un tîlc şi un mister. Dar despre asta vorbeşte cel mai bine chiar pictorul: "Cînd mi-e dor, mă retrag pe pînză, în satul meu, povestind despre locurile copilăriei, despre oameni, despre obiceiuri şi datini. Satul meu e o ladă de zestre în care de toate se găsesc."