O mancare aromata, bine condimentata este o mancare gustoasa. Nimeni nu poate nega acest lucru. Fara aroma mirodeniilor, cu siguranta mancarea nu ar mai avea aceeasi savoare. Ce gust ar avea vinul fiert fara cuisoare sau laptele fara mirosul de scortisoara?
MARA RADUCANU
GUST. Condimentele stimuleaza apetitul si accentueaza savoarea alimentelor
|
ISTORIE. La fel ca toate celelalte lucruri, si mirodeniile au o istorie a lor. Acestea au venit secole la rand din Asia, fiind aduse de caravane prin desertul Gobi pana in India. De aici mirodeniile erau vandute negustorilor, care le raspandeau la randul lor in tarile din jurul Mediteranei. Deoarece prezenta mirodeniilor invaluia totul intr-o aura de mister, negustorii isi permiteau sa ceara un pret foarte mare in schimbul lor. Din cauza acestui lucru, doar oamenii bogati erau cei care si le puteau procura, mirodeniile devenind astfel simbolul bogatiei.
FLACARI. In fiecare fel de mancare regasim cate ceva din savoarea specifica condimentelor. Fie ca folosim piperul, chimenul, scortisoara, nucsoara sau dafinul mancarea va capata cu totul un alt gust. Piperul este una dintre cele mai importante mirodenii, fiind denumit si regele neincoronat al condimentelor. In toata lumea sunt consumate anual tone de piper, de diferite feluri, negru, alb, cu bobul lung sau rosu. Adaugat in mancare, in special pe timp de iarna, piperul negru este un adevarat elixir ce pune in miscare digestia si usureaza circulatia sangelui.
Citește pe Antena3.ro
AROMA. La randul sau, dafinul este socotit drept un copac al soarelui si un simbol al pacii, frunzele de dafin fiind folosite in Roma Antica la ornarea coroanelor purtate de imparati si eroi. Dafinul este folosit in intreaga lume in bucatariile clasice sau contemporane, pentru aromarea orezului, a carnii si a mancarurilor pe baza de legume. Totodata, poate fi folosit si la prepararea unor dulciuri, in special la creme. In nici un caz nu poate lipsi din sosul vanatoresc si din compozitia carnatilor.