Masa pentru doi

Daca exista un regizor care a marcat istoria teatrala a Europei in secolul trecut, acela este cu siguranta Giorgio Strehler, fondatorul Uniunii Teatrelor din Europa, pe care a condus-o pana la moartea sa, in 1997, si, de asemenea, fondator al Piccolo Teatro din Milano. Daca exista un regizor care a marcat istoria teatrala a Europei in secolul trecut, acela este cu siguranta Giorgio Strehler, fondatorul Uniunii Teatrelor din Europa, pe care a condus-o pana la moartea sa, in 1997, si, de asemenea, fondator al Piccolo Teatro din Milano, care a fost gazduit in primavara aceasta de Teatrul Bulandra din Bucuresti. Spectacolul, care de aproape o jumatate de secol a fost vazut de spectatori din lumea intreaga, "Arlecchino, sluga la doi stapani", dupa Carlo Goldoni, a ajuns si in Romania.

STUDIU. "Arlechinul meu i-l datorez lui Strehler, el mi-a dat totul", povesteste Ferruccio Soleri, actorul care-l interpreteaza pe Arlecchino de 40 de ani. "Am inceput sa studiez personajul in fata oglinzii si am inteles ca masca te indemna sa interiorizezi ceea ce ar fi trebuit sa simti cu corpul. Eram terorizat de acest lucru, apoi am inteles ca aveam un mare avantaj: puteam sa privesc lumea pe gaura cheii, in timp ce ceilalti nu puteau sa-mi vada emotiile." Introducand o noua maniera de interpretare a commediei dell’arte, Strehler propune o intalnire peste secole cu adevarurile de dincolo de masca. De o simplitate care frizeaza perfectiunea, montarea ii propune spectatorului intalnirea cu "piata" commediei dell’arte, acel spatiu in care comicul avea acces direct la emotia publicului. Intreaga poveste a lui Goldoni, avand in centru figura servitorului "incurca-lume", rob al pantecelui pe care il vrea hranit cat mai zdravan, motiv pentru care se si angajeaza "la doi stapani", este doar un pretext pentru problema dedublarii. Pastrand in permanenta contactul direct cu publicul, spectacolul abordeaza si ideea teatrului in teatru, intrucat actorii devin pe rand spectatori, iar sufleurul, asezat la vedere pe scena, dialogheaza adesea cu personajele... Fiecare scena se construieste sub privirile publicului si, dincolo de qui-pro-quo-uri si situatii comice, montarea este o meditatie asupra scopului teatrului.

Extraordinar interpretata si gandita, scena mesei celor doi stapani concentreaza pe alocuri energiile intregii piese. Distantele care duc de la imaginatie la cuvant si de la cuvant la fapta sunt anulate. Placerea de a-ti satura stomacul este anulata de placerea de a vorbi despre mancare. Masa imaginara pe care Arlecchino si hangiul Brighella o "aranjeaza" precede intregul dans al bucatelor cu care servitorul va defila prin fata publicului.

La final, Strehler nu-i scoate masca lui Arlecchino. Alege sa-i adanceasca misterul si, dincolo de bucuria nuntilor care se pun la cale, se iteste tulburatoare disparitia lui Arlecchino printre umbrele care-l cauta. "Arlechinul meu este el, (...) eliberat de sclavia timpului care trece. Este el, pentru ca, tot asa precum teatrul, precum comicii, el stie sa renasca mereu nou, mereu unic."

iNGREDIENT TEMPERA

Alexandru Ciucurencu "Natura statica cu flori si fructe" Fara exceptie, toti criticii lui Ciucurencu au vazut in acesta un mare colorist, obsedat de tot ceea ce cade sub incidenta luminii, "ocolind pe cat cu putinta umbra care altereaza tonurile" (asa cum scria despre el George Calinescu). De aceea, poate, revine cu obstinatie in panzele lui Ciucurencu galbenul, culoare prin definitie solara, ale carei vibratii capata conturul obiectelor reale. Iata, bunaoara, aceste fructe galbene dintr-un tablou aflat azi in colectia profesorului Ionel Constantinescu. Ton pe ton, fructele galbene pe fata de masa galbena sunt compensate cromatic de acelasi joc al tonurilor, prin florile mov profilate pe un cer mov. Stapanirea perfecta a valentelor complementaritatii cromatice te face sa te gandesti ca tabloul este o posibila ilustrare a "Teoriei culorilor" a lui Goethe, lumina galbena din partea inferioara a tabloului, iradiata, obliga artistul sa indulceasca violetul pana la transformarea lui intr-un lila delicat in unghiurile superioare ale panzei. (Tudor Cires)