Meniuri in sepia

"Dupa cum taranul sadovenian nu mai traieste decat in sufletul vizitatorilor doldora cu fantasme samanatoriste de la Muzeul lui Horia Bernea, mahalaua cu oleandri si masa din fundul gradinii, cu mititei, sprituri si serbeturi, ori cu maidane cu dragoste, supravietuieste in amenintarile tircadailor, tarafurile si inchipuirile literatilor."

Fraza cu care Dan C. Mihailescu isi incheie periplul prin Bucurestiul de altadata in a lui "Carte de bucati" (Editura Fundatiei Pro) este recuperatoare pentru un timp pe care astazi il mai putem trai doar trecand dincolo de cartile de istorie si combinand ca intr-un puzzle imagini si amintiri. Trimiterea gastronomica din titlu se concretizeaza in paginile cartii prin numeroasele meniuri ale Bucurestiului de odinioara strecurate printre "bucatile" - capitole din care se compune cartea. "Aceeasi grija in enumerarea si descrierea meniurilor, pentru ca, in ciuda obsesiei siluetei, opulenta gastronomica tinea pasul cu varietatea si somptuozitatea vestimentara, dand, totodata, si greutatea de blazon a gazdei. Iata, spre pilda, meniul unui bal la Palat, 4/16 ian. 1900: "Consomme a la Royale/Caviar frais/ Pate de foie gras en belle-vue/Somon du Rhin see Tartare (...) Salade Russe/Compotes assortes, Ananas, Mandarines, Raisins, Gateaux..."

Tonul lipsit de pretiozitate cu care Dan C. Mihailescu voiajeaza prin amintiri ii deschide cititorului secolului XXI o poarta catre un Bucuresti pe care il cunoastem cu totii drept "micul Paris".

"Detalii cu dulceata": "...vorbim de o Romanie in care leul era mai tare ca francul francez, unde, pe la 1900 si ceva, Bucurestii trimiteau ajutoare Parisului inundat de Sena, cand pe strada Clementei se citea, la cafeaua de dimineata, Figaro-ul, iar scrisorile faceau o zi pana in orice colt al Europei..." Regulile bunelor maniere sunt redate sec, dar cu mult umor, scriitorul lasand impresia unui privitor mucalit care se uita cu tandrete la aceasta epoca traitoare inca doar in carti, dar atat de vie. Un calator pentru care aceasta perindare se transforma intr-un act de reconstruire a unui trecut caruia ii apartinem cu totii si din care ne revendicam. "Doamna casei nu-i primeste pe invitati in «grand toilette», ci obisnuit. Si fara diamante! La masa e recomandabil sa apari cu doua minute mai tarziu decat cu zece minute mai devreme. Si e jalnic sa o stergi «englezeste». (...) Meniul simplu: potage, aperitive, peste, entree, releve, entremets, friptura, salata, legume. La peste se bea Dragasani, Cotnari, Chablis, Sauterne sau Barsac, la fripturi, dupa caz, Bordeaux, Laffitte, Margaux, Bourgogne, Clos-Vougeot, Pomard, Chambertin. La desert, Malaga, Frontignan, Pacaret, Alicante." Pofta buna!

INGREDIENT TEMPERA

"Mic dejun dupa baie" de Edgar Degas Fiu al unui bogat bancher parizian, Edgar Degas (1834-1917) era un admirator al miscarii trupului. A facut parte din grupul impresionistilor, dar a respectat realismul, romantismul si arta orientala. Precursor solitar al artei moderne pasionat de Renastere, a preferat gestul in locul peisajului, privilegiind evocarea miscarii in fata geometriei decorului. Temperament irascibil, mai putin iubit azi decat Van Gogh si Gauguin, Degas pare ca vrea sa concureze in picturile sale cu arta fotografica de la inceputul secolului al XIX-lea. El sondeaza cu obstinatie mecanismele vietii, fiind dintre artistii care au captat cel mai bine existenta umana in palpitarile si fluiditatile ei cele mai delicate. Teme favorite: cursele de cai, baletul, bistrourile, atelierele de confectii si scenele de baie. Cateva dintre panze poarta titlul: "La baie" si reprezinta tot atatea aparitii scandaloase in lumea artistica a epocii. In realitate, Degas era misogin si, orbind treptat la jumatatea vietii, a explicat contemporanilor ca, aidoma unui paparazzi, pictorul trebuie sa surprinda realitatea carnala, mai ales atunci cand femeia se crede in cea mai deplina intimitate. (Tudor Cires)