Miracolul lui Montezuma

Montezuma, regele atotputernic al aztecilor, obişnuia să bea în fiecare zi Xocolatl, o băutură foarte preţioasă, demnă de un trimis al zeilor. Parfumul ei era divin, iar gustul întruchipa fericirea. Un amestec de boabe de cacao, miere şi vanilie. Ultimul ingredient era atât de puternic, încât înflăcăra imaginaţia.

Cortez, fascinat de această băutură, a adus în Europa nu doar boabele de cacao, ci şi păstăile lungi şi uleioase de vanilie. Aztecii le numeau "tlilxochitl" sau "florile negre", datorită culorii intense a păstăilor după ce erau culese. Mirajul parfumului intens a cuprins mai întâi nobilimea, pentru ca mai apoi, pas cu pas, fiecare "muritor" să se lase învăluit în parfumul zeilor. Chiar şi astăzi vanilia este cea mai incitantă şi ispititoare mirodenie.
După şofran, este cel mai scump ingredient, aceasta datorându-se atât proprietăţilor sale, cât şi trudei necesare recoltării şi procesării fiecărei păstăi în parte. În ciuda preţului său "piperat", vanilia este folosită în gastronomie (nimeni nu poate rezista unei prăjituri cu vanilie proaspăt scoase din cuptor sau unei îngheţate cremoase care să stingă arşiţa verii), aromoterapie sau pentru producerea cosmeticelor. De altfel, esenţei de vanilie îi sunt atribuite puteri afrodiziace, iar cele mai luxoase şi rafinate parfumuri au şi note de vanilie.

Plantele de vanilie se aseamănă uimitor de mult cu viţa-de-vie. Susţinute de un copac sau de un suport, tulpinile mlădioase le vor îmbrăţişa, încercând să ajungă din ce în ce mai aproape de soare. Din această cauză, producătorii au grijă să menţină planta la o înălţime acceptabilă. Un secret bine de ştiut, pentru că recoltarea păstăilor se face manual. În acelaşi timp, datorită preţului foarte ridicat (în 2004, în timpul crizei vaniliei, aceasta s-a vândut cu 500 de euro kilogramul), fiecare producător marchează păstaie cu păstaie în încercarea de a evita furturile.

Păstăile ajunse la maturitate (aceasta se întâmplă după aproximativ zece luni, când încep să apară pete neregulate de culoare galbenă) se culeg doar în momentul precis în care se despică puţin la capăt. Nici mai devreme, dar nici mai târziu. Munca este cu atât mai grea, cu cât în aceeaşi plantă păstăile se vor coace în zile diferite. Cele mai scumpe vor fi păstăile care au mai mult de 15 centimetri lungime, sunt elastice şi uleioase. Imediat după recoltare, vor căpăta o culoare intensă neagră.

După ce sunt triate, păstăile sunt lăsate să se usuce la soare în timpul zilei, pentru ca seara să fie adăpostite în cutii speciale. Procesul se încheie atunci când au pierdut 30% din greutate. O altă metodă de uscare presupune învelirea lor într-un material, astfel încât temperatura să crească la 60 grade C. După zece zile în care au petrecut câte o oră în plin soare, ca şi cum ar fi stat la plajă pentru a se bronza, sunt gata să fie depozitate în cutii etanşe timp de mai multe luni, timp în care îşi vor acumula întreaga aromă.

O parte dintre ele vor fi măcinate, celelalte, frumos ambalate, se vor instala pe rafturile magazinelor din întreaga lume. Cel mai bine este să le păstraţi într-un vas cu zahăr, astfel încât să fie acoperite cu totul. După câteva săptămâni veţi avea nu numai cele mai aromate păstăi, dar şi cel mai delicios zahăr. O încântare pentru simţuri!