Miraculosul castel din Grignan şi o veche reţetă provensală

Existenţa acestui castel din Provenţa este de-a dreptul miraculoasă. Vechea familie nobiliară Adhemar, care s-a evidenţiat în timpul cruciadelor, avea să construiască  o fortăreaţă la Grignan. Primele eforturi de construcţie a castelului au fost consemnate în secolul al XIII-lea. Din edificiul de început, a mai rămas un “castelaş”, situat la intrare, restaurat destul de bine, în spiritul epocii, de Viollet-le-Duc. În jurul anului 1500, Gaucher Adhemar şi fiul său, Ludovic, transformă vechea fortăreaţă cu rol de apărare într-un castel de... plăcere. Frumoasa faţadă sudică, numită şi faţada Francisc I, fără îndoială exista pe vremea regelui francez, care, în drumul său către Paris – venind din Marsilia, unde avusese loc nunta fiului său, viitorul rege Henric al II-lea, cu Catherina de Medicis, face un popas la Grignan.

După moartea lui Ludovic Adhemar, în 1559, Grignan avea să treacă în  posesia unei alte familii provensale, Castellane, căci fostul proprietar nu avusese moştenitor direct. Acest Castellane este strămoşul lui Francisc de Grignan, căsătorit cu Francois-Marguerite de Sevigne. Despre Francisc de Grignan se ştie că a avut, la un moment dat, titlul de “vice-rege al Provenţei”. Francisc de Grignan face ample lucrări de restaurare a castelului, care, spre sfârşitul veacului al XVII-lea devenise o ruină. După moartea acestuia, în 1714, fiica lui, Pauline, este nevoită să vândă proprietatea, care intră în posesia contelui de Muy, care la rândul său îl închiriază, pentru a obţine fondurile necesare unei vieţi decadente, în anturajul regelui, la Versailles. Mai târziu, moştenitorul său va fi nevoit să emigreze, fugind de revoluţionarii lui Robespierre. Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte castele, în epocă, şi acesta a fost vandalizat, mobila lui fiind vândută.
Urmează un şir întreg de noi proprietari. Primul care îl cumpără, făcând minime eforturi de restaurare, este un localnic, Leopold Faure. În 1902, Boni Castellane (un urmaş al acelei familii provensale pe care am citat-o mai devreme), divorţat de o bogată americancă, răscumpără castelul... dar nu îl îngrijeşte ci, în următoarea decadă, vinde tot ce poate din dotările castelului, inclusiv şemineele. În fine, în 1912, o văduvă provensală, Marie Fontaine, moştenind o mare avere, o investeşte în acest castel, aducându-l la frumuseţea de odinioară. 67 de ani mai târziu, familia ei avea să cedeze castelul consiliului general din Drome. Salvat de la ruinare, cunoscând numeroase avataruri, superbul edificiu este astăzi parte a patrimoniului local şi naţional al Franţei.

Istoria castelului are şi elementele ei... gastronomice. Dintre cele câteva reţete păstrate din vechime, care au dat savoare meselor de la Grignan, indiferent de poziţia socială a propretarului vremelnic, reţin aici “Vechea reţetă a supei de porumbel cu ravioli de Royan”. Pentru 4 persoane, ai nevoie de doi porumbei, care se curăţă, se spală, se pun la fiert. Din carcasele porumbeilor se va face un fond brun, concentrat, punând în oală, la fiert, şi o ceapă, un căţel de usturoi, boabe de ienibahar şi un buchet garni. Se trece prin sită. Piepturile porumbeilor se prăjesc, în tigaia în care s-au folosit, ca unsoare, în loc de ulei, cubuleţe de slănină. Se adaugă  măruntaiele (inimile şi ficaţii), ceapă, usturoi, ierburi aromate. Se flambează cu armagnac. Se pun pe grătar felii generoase de pâine de casă, ţărănească, stropite cu ulei de măsline. Se fierb aparte ravioli, folosindu-se şi fondul brun obţinut mai înainte. Se serveşte astfel: o felie de pâine prăjită, bucăţi de carne şi de măruntaie, peste care se toarnă două polonice de supă cu ravioli.