Oana Vanatoru si misterioasa poveste a celor zece negrese mititele

Ce-nseamna, dom’le, momentu’ istoric! Pai, ce-am patit eu azi ar face-o si pe Agatha Christie sa moara de ciuda. Ce Hercule Poireau, ce Miss Marple, ce Sherlok Holmes (a, pardon, asta e al lu’ Arthur Conan Doyle!). Elementar, dragul meu! Pentru ca de un an incoace gastronomia e cea care circula cu Orient Express!

Un picut de rabdare daca ar mai fi avut distinsa doamna, misterul celor zece negri mititei ar fi ajuns, cu valet cu tot (care e de vina pentru tot - am citit eu ultimu’ capitol), in plin matriarhat culinar! Pana la urma, chiar asa! De ce negri! Da’ cu negresele ce-aveti! Eu, ca eu, ca am motivele mele, da’ voi?!

"Bunica... Mirosul Pastilor, al Craciunului... Astea sunt, daca nu primele, atunci cele mai puternice amintiri legate de copilarie", imi indulceste gandurile belicoase actrita Oana Vanatoru. "Dar in mod special cozonacul facut de ea. Nu era din cel pe care-l stim noi acum, facut cu foarte multe oua si foarte crescut. Nu. E probabil o reteta ardeleneasca, pentru ca bunica mea, un om cu o poveste formidabila, nascuta la Viena si ajunsa la Sibiu, il facea inalt cam de-o palma, iar umplutura era o fiertura de mac cu lapte. Pacat ca nu am reteta! Am mai incercat sa improvizez, dar degeaba. Ma consolez cu gandul ca, si daca as avea reteta scrisa cuvant cu cuvant, tot n-ar iesi ca bunicii mele atunci. Stii cum se spune, ingredientul cel mai important e o bucatica de suflet. Si ma lasa mai mereu pe langa ea in bucatarie...

Imi amintesc ca atunci cand se faceau cozonacii aceia minunati aveam si eu locul meu la masa. Aveam micul meu tavalug, ca de papusi, formele mele de cozonac. Imi dadea aluat, niste umplutura si faceam propriii cozonaci. Eram asa de mandra cand se puneau pe masa si toti spuneau cat de buni sunt. Dar, de fapt, tot bunica ii facuse."

„VAnatoresc" si bun

"Cred ca asta a fost prima mea tentativa culinara. Cu ajutorul bunicii si inspirata de ea. Pe cont propriu, cred ca in vremea studentiei, m-am apucat sa iau retete din diverse carti de bucate si sa-mi fac tot felul de lucruri fie de foame, fie de pofta. Dar tot in zona dulciurilor, chou à la creme, clatite. Am invatat vazand si facand. Reteta de chou à la creme este foarte pretentioasa. E una din acele retete care ba iese, ba nu iese. Sunt niste secrete acolo. De pilda, nu ai voie sa deschizi cuptorul primele 15 minute, altfel «pica» gogosile, sau trebuie sa le tai abia cand s-au racit." Sprancenele i se ridica parca punctand o lege a naturii.

SECRETE. "Acum, mai e si fiecare cu stilul sau de a gati si cu secretele proprii venite din experienta. Mama mea, de exemplu, curata ardeii sau gogosarii cu un bisturiu. Stapanea mai bine lama incomparabil mai scurta decat cea a unui cutit si reusea astfel sa nu cioparteasca legumele, asa cum multe gospodine mai fac", spune si-mi atrage atentia catre chiuveta in care temuta (mai ales de catre pacienti) scula isi trage sufletul dupa operatia pe gogosar deschis. Cel putin ma conving ca "bolnavul" n-a ramas cu bisturiul in el. Din salonul de reanimare al cuptorului, cratita bolboroseste molcom. Lumina albastruie a flacarii de aragaz imi sporeste impresia.

"Dar in situatia mea de mamo-nevasta, cum imi place mie sa spun, deja gatitul devine o necesitate si face parte din programul de zi cu zi. Chiar daca nu-ti place sa bucataresti, ceea ce in cazul meu nu e valabil, ma relaxeaza mult, e chiar un hobby, esti obligat sa stii sa pui ceva pe masa. Acum, de cand a aparut fiul nostru, Adrian, gatesc ce-i drept mai mult si in mod special ce-i place lui. Inainte, pentru mine si pentru sotul meu, nu-mi dadeam atata osteneala. El nu este un tip pretentios. Daca nu e de mancare, face repede un ou cu cartofi prajiti si gata. Asa, fiind si copilul, trebuie sa fim mult mai atenti. De altfel, lui ii plac tare mult ciorbele. De perisoare, de rosii, de pui, nu conteaza.

DULCE. Iar cand vine vorba despre dulciuri, nu stiu de ce sa ma apuc mai intai. Dar preferatele lui sunt negresele. Saptamana asta e a patra oara cand fac negrese. Si azi-noapte am facut. A vrut cel mic, iar mama s-a executat. Dar nu cred ca-l alint. E copilul meu. Cand era bebelus la asta visam, sa traiesc si clipa in care el va veni la mine sa-mi ceara nu stiu ce minune dulce." Glasul i se inmoaie si un suras ii infloreste pe buze. "N-as spune ca toate astea sunt niste provocari atat de mari. Le fac cu dragoste", continua. "O provocare adevarata este mai curand o reteta exotica si complicata. Ceva din bucataria chinezeasca, spre exemplu. Dar nu prea m-am bagat in zona asta. Nu ca nu-mi place, dar majoritatea ingredientelor se si gasesc greu, cele mai multe conservate, iar farmecul dispare. Cand avem pofta de ceva gatit chinezeste si autentic, facem o vizita prietenilor nostri, familiei Baiesu. Radu e un mare specialist in materie de bucatarie orientala. Cu absolut orice ocazie, sarbatoare sau simpla invitatie la masa, el este, invariabil, inca in bucatarie, cu sortul pus, innebunindu-ne pe toti cu arome si povesti.

Eu sunt altfel. Mie imi place ca in bucatarie sa fie liniste, sa pregatesc totul in tihna, in ritmul meu. De altfel, bucataria mea este si destul de mica. Acum, cu cel mic, nu prea se mai poate asta. Se incurca mereu printre picioarele mele prin bucatarie si, o data cu intrebarea «Ce-i aia? Vreau si eu!», aterizeaza si degetul lui in orice mancare pe care o fac!" Nu l-as condamna!
Ei, acum stiti ce anume am eu cu cele zece negrese!

PROVOCARI De catva timp pentru mine e o perioada mai linistita din punct de vedere profesional. Ultimul eveniment semnificativ in aceasta privinta a fost cand am intrat in "Leul in iarna", un spectacol in regia domnului Petre Bokor. Chiar inainte de Craciun, sa ma vezi in bucatarie invatand ditamai textul. Lipisem paginile pe faianta si, cu ochii cand la mancare, cand la text, am reusit intr-un timp foarte scurt sa ma achit de provocarea ce mi se oferise. Ce-i drept, domnul Damian Crasmaru si doamna Carmen Stanescu, care jucau rolurile principale in acest spectacol si cu care aveam majoritatea scenelor, m-au ajutat foarte mult atunci. Au repetat cu mine si mi-au dat curaj. In rest, ma dedic profesiei de mamo-nevasta!

GOGOSARI UMPLUTI 12 gogosari, atatia se sacrifica prin spalare si atenta curatare! Intr-o tigaie se pun la calit doua cepe mari si plangacioase, orez bine ales si dusat si cateva rosii cubulete. Cand orezul s-a umflat, se adauga sare, piper, busuioc, cubulete de telemea si carnea tocata. Indesam cu obraznicie gogosarii, ii arestam in oala si-i scaldam cu sos de rosii si cu apa! Fierbem pe aragaz, apoi dam la cuptor pana scade. Ca sa nu-ti arzi limba, pune multa smantana!

NEGRESE CU VISINE

Cu 250 ml de lapte, un pachet de unt, 400 g de zahar, doua oua, 400 g de faina, 50 g de cacao, un plic de praf de copt, o fiola de vanilie si cat mai multe visine din visinata (ca s-a baut!) te grabesti in bucatarie si-i dai bataie cu un teribil curaj si mare avant gastronomic! La foc mic (dar insistent) pui untul, zaharul, laptele si cacaoa si amesteci pana se topeste zaharul. Pastrezi 15-16 linguri deoparte. Dupa ce grosul s-a racit, amesteci galbenusurile, albusurile batute, faina, praful de copt si vanilia. Se tapeteaza tava cu folie de aluminiu unsa cu unt si se toarna compozitia. Deasupra se presara visinele (cu samburii scosi, fireste) si se da la cuptor. Dupa ce se raceste putin, se toarna deasupra glazura pastrata. Hai, mananca, nu sta!