Odinioara - Caru’ cu bere, o istorie vie

Una din cele mai vechi berarii ale Capitalei si-a redeschis portile pentru a continua traditia de altadata.

Una din cele mai vechi berarii ale Bucurestilor, "Caru’ cu bere", si-a redeschis portile, pentru a scrie noi file de istorie. Lume multa, lume buna... La intrare, in capul scarii ce duce la balcon, iti atrage atentia o statueta de lemn: un barbat cu felinar. Este figura lui mos Ghita pivnicerul, care a slujit "casa" zeci de ani si caruia Nicolae Mircea, patronul de-atunci, in semn de pretuire, a pus sa i se daltuiasca chipul. Interiorul localului, in stil bizantin. Ochiul este surprins de picturi murale, de balcoane strajuite de balustrade de lemn sculptat, de vitralii, de obiecte a caror istorie tinerii chelneri, parte scoliti in berariile vestului, o povestesc invitatilor de astazi.

AMINTIRI. Miturile, din stufoasa literatura memorialistica, ne cuprind: la o masa, unde cativa condeieri, de astazi, sorbeau cu nesat berea casei, facuta dupa vechea reteta din 1872, parca il zarim pe poetul George Cosbuc. Era unul dintre clientii dragi negustorului Mircea, avand aceleasi obarsii ardelene. Neintrecut versificator, Cosbuc, sau badea Gheorghe, cum ii spuneau convivii, era un lider incontenstabil si la agape. Era atunci, dupa cum marturiseste Vintila Rusu Sirianu, "deosebit de comunicativ, de pritenos, petrecand cu voluptate". Parteneri erau, in afara familiei sale si a patronului, I.L.Caragiale, Octavian Goga, Iancu Brezeanu, Lupan, Pipos, dr. Pop, Zaharia Barsan, Ilarie Chendi. Discutiile se purtau "la o mare temperatura nationalista", Transilvania fiind in alte granite. Se terminau spre dimineata, iar oaspetii se strecurau pe usa din spate, ca "niste umbre".

Care erau specialitatile culinare ale casei? Una dintre ele erau cremvurstii cu hrean. Zilnic se vindeau tone. Multe generatii de picoli au lacrimat, curatand si dand pe razatoare condimentul "afrodisiac", dupa unele pareri. Pentru o "baterie mica" (1/4 vin cu sifon) se oferea gratis ridiche neagra si doua masline cu scobitori. Se recomandau si bunatati precum: frankfurteri (carnati pentru bere), salata de boeuf, mazare batuta si alte delicii.

BEREA LA TAP. Berea se servea, la tap sau halba, direct de la butoi. "Edecurilor" casei (pensionari - fosti magistrati, ofiteri superiori etc.) li se aducea berea sub forma de "snit" (spuma de la halbele de bere). Sa spunem si povestea "tapului". Berea la "tap" s-a baut prima oara in Bucuresti, la beraria "Capitanului", aflata in spatele statuii lui Gheorghe Lazar. Numele de "tap" vine din limba germana, unde renumit berar in München era domnul Bock. Pre limba noastra "bock" inseamna "tap".

Bunele intentii, marturisite de actualii patroni, un ardelean, nepot al lui Mircea, si un oltean Mischie, din stirpea pandurilor lui Tudor, speram sa se implineasca si sa nu se adevereasca proverbul "la noi orice minune tine trei zile"!