x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Omagiu ţăranilor români

Omagiu ţăranilor români

17 Ian 2013   •   00:23
Omagiu ţăranilor români

David Contant e modelul “străinului de România” care a îndrăgit ţara asta ca pe o “a doua glie”. Francez prin naştere – francez până în ultima lui fibră şi până la ultima furculiţă din bucatele pe care le prepară după normele “haute cuisine” –, a ales să devină… român, gospodărindu-şi viaţa cea nouă la Conţeşti, un sat dâmboviţean, unde-şi cultivă legumele, îşi face brânzeturile şi vinul şi-şi creşte păsările de curte menite să devină, într-o zi, un preparat demn de cel puţin o stea Michelin. “100% românesc” – adică sută la sută cultivat, hrănit de pământul acestei ţări –, dar cu un strop de geniu (culinar) franţuzesc! Deunăzi, “chef”-ul francez a făcut chiar mai mult, combinând proiectul gastronomic cu unul fotografic. Ce a ieşit? O expoziţie-omagiu, dedicată lucrătorilor pământului şi găzduită, în aceste zile, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Preparatului şi fotografiei, David Contant le-a alăturat o a treia dimensiune, cea a cuvântului, trimiţând redacţiei Jurnalului Naţional o scrisoare către ţăranii români, pe care o redăm în întregime în aceste pagini.
Simona Lazăr
____________________________
Graniţele culinare sunt, câteodată, greu de marcat, dar caracteristicile geografice, climatice şi istorice creează legături între regiuni. Eu am observat specificul gastronomic al României, diferit în fiecare dintre provinciile în care am călătorit. Am pictat un tablou gastronomic, prin viziunea şi expresia mea culinară.

La 40 de ani, am observat că primul ciclu al vieţii mele profesionale în gastronomie mi-a adus  multă satisfacţie. Efortul susţinut, perseverenţa şi concentrarea exclusivă pe perfecţiunea farfuriei mi-au călăuzit paşii în lumea culinară.

A doua glie...
Cea de-a doua călătorie profesională este o evoluţie în viata mea de “cuisinier”, un voiaj în regatul conştiinţei. Timp de trei ani, mi-am concentrat efortul creator pe un nou proiect, născut la începutul acestei perioade, în Conţeşti. Ştiinţa şi pasiunea de a oferi oaspeţilor experienţe culinare cu produse exclusiv româneşti, este bazată pe o cercetare desfăşurată de-a lungul acestor ani de zile, în diferite locuri ale ţării.

Am călătorit aproximativ 3.000 de kilometri prin România, descoperind ţărani, fermieri, ciobani, cunoscând trufele şi ciupercile româneşti, fiind astfel capabil de a-mi crea propriul microconcept – ferma cu animale domestice, legume şi pomi fructiferi, pe care am dezvoltat-o în apropierea râului Dâmboviţa. Acolo am descoperit o a doua glie, la 40 de kilometri de Bucureşti. A doua rădăcina, într-o câmpie foarte fertilă, cu o vedere frumoasă către Carpaţi.

Pentru a ajunge la răspunsurile pe care le caut, am hotărât să îmi pun întrebări concrete, bazandu-mi cercetarea pe această interogaţie: “ Ce avem noi azi în farfurie? Ce moştenire vom lăsa copiilor? Poate exista o gastronomie românească autentică?”

Un pământ binecuvântat de Dumnezeu, cu soare ideal, aer curat, apă freatică cristalină, solul fertil, acestea toate, puse în valoare de tehnici tradiţionale, sunt propice pentru o viaţă naturală, armonioasă, dar şi pentru a crea Denumiri de Origine Controlată (DOC), prin care se poate a obţine recunoaşterea şi promovarea produselor româneşti în exterior.

100% românesc
Evoluţia conceptelor, în gastronomie, determină alegerile viitoare ale consumatorului normal. Dacă o mamă poate să îşi procure cu uşurinţă mâncarea potrivită pentru copii, este pentru că cineva s-a gândit cu timp în urmă la asta şi şi-a pus în practică ideile. Acelaşi lucru este valabil pentru toate felurile de mâncare.

Un chef se gândeşte mereu la noi asocieri de gusturi şi texturi. Acest gen de muncă  declanşează cunoaşterea şi descoperirea unui univers mai rafinat şi permite evoluţia artei culinare, sub toate formele: conservarea alimentelor, cercetarea dietetică etc. Acestea sunt priorităţile pe care mi le-am propus pentru acest concept, “100% românesc”.

Pentru a înţelege mai bine noţiunea de “100% românesc”, pentru a o descifra şi a cuprinde aceste aspecte, în întregul lor, am pregătit o serie de 12 fotografii, câte una pentru fiecare lună a anului, urmarind evoluţia anotimpurilor. Am ezitat mult la hotărârea denumirii rezultatului acestei cercetări îndelungate. Una dintre variante a fost “Patru Anotimpuri” (Vivaldi), dar apoi, am ales “100% românesc”, din cauza specificului local puternic.

Fiecare farfurie este o operă efemeră.
Efemerul face parte din frumuseţea bucătăriei şi a ingredientelor folosite, pentru că acesta este un atribut al unei structurii organice, vii. Organică a fost şi atmosfera în care s-a dezvoltat acest concept, în jurul unei mese, cu mâncare bună şi vin roşu, sec, românesc, între patru oameni, fără o echipă profesionistă de promovare sau buget pe măsura scopului şi conceptul; a crescut natural.

Anii de muncă intensă şi operaţiuni repetate zilnic, sunt un atu esenţial. Obţinerea gestului instinctiv, duce la tehnica perfectă. Astfel devine posibil să faci orice în bucătărie: interpretare, modificare, recreare a reţetelor învăţate pe de rost, care devin parte din propria persoană.

A fi bucătar, înseamnă adoptarea unei morale, respectarea unei munci bine făcute şi a scopului pe care ţi l-ai propus, conştiinţă şi creaţie.
David Contant

×
Subiecte în articol: David Contant