Oraşul pe jumătate la fel de vechi ca timpul

La începutul secolului al XIX-lea, un elveţian îmbrăcat în haine arabe redeschidea către lume un oraş despre care se credea că este pierdut pentru totdeauna: Petra. În jurul aşezării vechi de peste două milenii se crease o aură de magie, astfel încât vestea descoperirii lui a înaripat sufletele multor istorici, artişti, exploratori.

Confom legendei, Johann Ludwig Burckhardt, un vorbitor de limbă arabă şi un foarte bun cunoscător al civilizaţiei musulmane, a reuşit să se dea drept pelerin (numele său arab fiind Ibrahim Ibn Abdallah), convingându-i pe urmaşii nabateenilor (unii dintre ei încă locuiau în Petra) să-l conducă în oraş.

După mai puţin de 30 de ani, David Roberts, un artist scoţian, ajunge şi el la Petra, litografiile sale surprizând oraşul ascuns vreme de 1.000 de ani. Printre mormintele, templele şi palatele din Petra, săpate în stâncă roşiatică, se aflau din loc în loc corturi, unde seara, în jurul focurilor, beduinii discutau şi împărţeau cu oaspeţii bucatele lor.

PE URMELE LOR...
În Antichitate, Petra se află în calea marilor drumuri comerciale, fiind străbătut de caravanele ce transportau bunuri de preţ. Această deschidere este evidentă în stilurile arhitectonice îmbinate armonios: grecesc, roman, mesopotamian, egiptean. Călătoria începe printr-un defileu - Siq - ce are pe alocuri numai 3-4 metri lăţime, întrezărindu-se doar o frântură de cer, cât să facă atmosfera ireală.

De-a lungul peretelui de piatră se află conducte prin care circula apa adusă de la mare depărtare, dar şi nişe pentru statuetele zeilor sau chiar cămile şi beduini imortalizaţi în stâncă, parcurgând, la fel ca turiştii de astăzi, drumul către inima oraşului. La capătul defileului se află Al-Khazneh, edificiu emblematic pentru Petra, a cărui mărime şi geniu arhitectonic îţi taie respiraţia. Prin atmosfera densă şi strălucitoare, se înalţă în faţă mormântul unui mare rege nabateean.

Coloanele şi frontispiciul sunt de inspiraţie greacă, ajungând la înălţimea de 43 de metri. În interior, o cameră uriaşă, rece, din piatră cu irizaţii în diferite tonuri de roşu. Amfiteatrul era săpat în stâncă dintr-o bucată, putând găzdui 7.000 de persoane. 800 de trepte trebuie urcate pentru a junge la Ad-Deir, mormânt impresionant, templu, dar şi biserică în perioada bizantină. Dar ceea ce înfierbântă minţile tuturor este că doar o parte a oraşului vede astăzi lumina zilei, restul ascunzându-se însă undeva sub picioarele călătorilor.

LA MASA BEDUINILOR
În Petra nu mai locuiesc beduini. Vin aici pentru a vinde podoabe, statuete, cuţite din metal frumos împodobite, ţesături... Însoţesc turiştii şi aşteaptă în linişte să fie fotografiaţi. În casele construite în noul oraş, ei respectă şi acum vechile tradiţii. Oaspeţii sunt primiţi cu mansaf - pentru iordanieni fiind simbolul culinar al generozităţii.

Se face din orez, zer şi carne de miel, ospitalitatea măsurându-se prin cantitea de carne ce serveşte la preparare. Se mănâncă cu mâna, din vasul aflat în mijlocul mesei. La sfârşitul mesei se aduce konafa. Asemănătoare kataifului grecesc, este o dovadă a interacţiunii marilor civilizaţii într-un spaţiu generos.


Konafa
Ingrediente: 400 g paste konafa (asemănătoare cu fideaua foarte subţire), iaurt, nuci, fructe uscate, 200 g unt topit; pentru sirop: 200 g zahăr tos, 100 ml apă, 4 linguri de miere, 2-3 linguri de suc de lămâie, 2-3 linguri de apă de trandafiri, o linguriţă de scorţişoară măcinată, un vârf de cuţit de şofran.
Preparare: Pentru a obţine siropul se pun la clocotit apa împreună cu zahărul, mierea, sucul de lămâie, apa de trandafiri, scorţişoara şi şofranul. Se lasă să fiarbă un sfert de oră, cât să se îngroaşe, apoi se ţine la răcit. Într-o tavă neaderentă se aşază un strat uniform de paste konafa. Se presară nucile şi fructele uscate, apoi se aşază un alt strat de paste. Se toarnă untul topit deasupra. Se lasă în cuptor timp de 45 de minute, la temperatura de 175 g Celsius. Se ridică temperatura şi se mai ţine 10 minute. Se scoate din cuptor şi se toarnă siropul răcit. Se serveşte cu iaurt.