Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Barbu Slătineanu, in studiul său asupra ceramicii romăneşti de la 1700 pănă azi, impresionat de liniile simple decorative ale vaselor lucrate de olarii din Şişeşti declara că adevărata podoabă a ceramicii din aceste locuri o constituie "frumuseţea desăvărşită a formelor". Lucrată intr-o argilă foarte fină şi deschisă la culoare şi decorată abia cu căteva linii sau simboluri simple, ceramica de Şişeşti i-a provocat deseori pe cercetători - fie ei istorici, etnologi, istorici ai artei etc.
Barbu Slătineanu, in studiul său asupra ceramicii romăneşti de la 1700 pănă azi, impresionat de liniile simple decorative ale vaselor lucrate de olarii din Şişeşti declara că adevărata podoabă a ceramicii din aceste locuri o constituie "frumuseţea desăvărşită a formelor". Lucrată intr-o argilă foarte fină şi deschisă la culoare şi decorată abia cu căteva linii sau simboluri simple, ceramica de Şişeşti i-a provocat deseori pe cercetători - fie ei istorici, etnologi, istorici ai artei etc.
"Pe la 1868, Ion Ionescu de la Brad scria că fraţii Pojon, veniţi din Ardeal, văzănd calitatea ceramicii de Şişeşti s-au mutat la Severin, unde Vodă Bibescu le-a dat treizeci de familii de ţigani ca să poată să lucreze această ceramică minunată" - ne spune profesorul Titu Dinuţ, ghidul nostru prin satul mehedinţean. "Dacă la arat, la semănat şi la zidit se pricepe multă lume, dacă la săditul pomilor vine chiar Dumnezeu să pună o lopată de pămănt la rădăcină, in ce priveşte ceramica, numai iniţiaţii au loc. In sanctuarul lui baladesc, orice olar este Demiurgul cu care incepe şi se perpetuează spiţa aceasta pămăntească. Adică veşniciaâ¦".
Tănăra olăriţă
Despre argila asta foarte fină, "care nu conţine nisip, impurităţi", ne vorbeşte şi Mioara Luţă, o fetişcană care şi-a făcut din olărit un modus vivendi. "Am făcut cursurile de olărie la Şişeşti, in 2001. Era nea Titu Marin, atunci, şi i-am zis: «Nea Titu, dă-mi şi mie o farfurie să o decorez». După care el mi-a zis: «Măi, tu ai talent la desen, ai făcut şcoala de artă?». «Nu, n-am făcut nici o şcoală de artă. Imi place, şi-atăt.»". Se aşază la roată, plămădind lutul in măini. "Le fac, uite-aşa, la roată. Apoi le las să se usuce pănă se albesc. Dacă sunt prea verzi şi le bagi in cuptor, se sfarmă. După patru-cinci zile le ardem la cuptor, peste 5000C, cam 50 de ore. După aia le dăm cu smalţ şi le mai ardem o dată, să se topească smalţul. Modelele sunt din imaginaţia mea. Eu n-am ştiut pănă la 18 ani cum arată o roată de olar. Acasă aveam şi eu străchini. Am măncat şi mănănc şi acum in strachină de pămănt, am stat şi la masa cu trei picioare. Dar nu m-aş fi găndit că o să ajung să fac oaleâ¦"
Tradiţiile satului Şişeşti, la muzeu
Tradiţiile populare se contorsionează, se pierd, şi, nu de puţine ori, s-a dovedit că salvarea şi reinvierea lor trece, obligatoriu, prin etapa numită: "muzeu". E meritul unor localnici inimoşi de a fixa datele specificităţii satului lor, aşa cum a făcut-o şi profesorul şi scriitorul Titu Dinuţ, la Şişeşti. Muzeul, amenajat intr-o sală a şcolii din sat, te poartă din preistorie in contemporaneitate, iar partea ocupată de etnografie este surprinzătoare. Unelte tradiţionale, port popular, ceramică. Ce elemente speciale are ceramica de Şişeşti? "Şerpii au similitudini cu stindardul dacic - acel lup cu trup de şarpe. Dar există şi acele vase atăt de asemănătoare amforelor romane. Şi e bine aşa: dacii şi romanii au fost strămoşii locuitorilor din Şişeşti".
