x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Peisaj silvic multicolor

Peisaj silvic multicolor

de Veronica Bectas    |    16 Mar 2008   •   00:00
Peisaj silvic multicolor
Sursa foto: Jurnalul foto/

E primăvară şi mulţi vorsă-şi “schimbe sângele” cu mul­tă, cât mai multă ver­dea­­ţă. Foarte bine! Dacă reuşeşti să ţi-o procuri di­rect de la sursă, plăcerea e mare.

E primăvară şi mulţi vorsă-şi “schimbe sângele” cu mul­tă, cât mai multă ver­dea­­ţă. Foarte bine! Dacă reuşeşti să ţi-o procuri di­rect de la sursă, plăcerea e mare.

 

Draga m-a anunţat că vom petrece sfâr­şitul de săp­tămână la soa­cră-sa şi e musai să culegem urzici nemaivăzute, îmbinând astfel utilul cu plăcutul, asigurându-ne o porţie serioasă de preparat “schimbător de sânge”. Am plecat într-un grup restrâns, de cinci femei şi un bărbat, într-o dubiţă a cumnatului ei, pentru a rade toată recolta de urzici din zona Buzăului. Cât ai zice peşte am ajuns. Soacra ne-a luat în pri­mire cu ceva cafeluţe şi gustărică de brânză adevărată, ouă ochiuri, lapte bătut şi pâine de casă. A venit să ne ia la pădure un vecin, Ilie, mare cunoscător al locurilor unde “cuibăresc” celebrele urzici, ne-a făcut un control rapid al echipamentului, a eliminat o pereche de mănuşi, ca necorespunzătoare, şi am plecat hăt, departe, cam... 500 de metri până în pădure. 

 

La comanda lui Ilie, toată lu­mea a luat poziţia iniţială, adică “pe vine”, pentru o studiere a tere­nului, poziţie incomodă pentru coana Aneta, care avea pe puţin 90 kg. Cu pasul piticului timp de 30 de minute, toată gaşca de cule­gători optimişti se transformă într-o grămadă de jeluitori, dezamăgiţi de bruma rodului găsit. Am trecut la răscolire şi smulgere din pi­cioare, după o ridicare cu scâr­ţâituri, strâmbături şi văicăreli.

 

După trei ore, dezamăgiţi şi plini de obidă ne întorceam către casă, când ne iese în cale o ciurdă de ţigănci cu sacoşe pline cu ur­zici! Cumnatul Mitică le întrebă de unde le-au cules şi ele îi arătară drumul. La zece minute de mers prin pădure am găsit pâlcuri mici de plăntuţe şi ne-am recăpătat încrederea. Am rămas în urmă, aşa... Când m-am întors, de de­parte un peisaj deosebit mi se des­chidea în faţa ochilor. Mai precis, mai mulţi copaci şi cinci funduri care mai de care mai dolofane, din care două negre şi trei foarte înflorate. Cele cinci funduri se mişcau încet, parcă pluteau peste frunze veştede şi mici insuliţe verzi. Coana Aneta se întoarse şi-mi strigă cu năduf: “Hai, dragă, să mergem acasă, că în ritmul ăsta strângem şi noi de-o crăticioară de urzici până săptămâna viitoa­re!”. Ca la un gând, toţi s-au ridicat şi, într-un ritm ciudat de vesel, am pornit spre casa soacrei.

 

Gazda primitoare, care avea o lumină ghiduşă în ochi, după ce ne-am spălat şi am informat-o cât de prost ne-a mers, ne-a instalat la masă, unde ne-a servit cu o ţui­cu­liţă, o ciorbiţă de ştevie dreasă cu lapte bătut şi urzici cu mămăliguţă caldă şi hrean. Ne-a alungat astfel mare parte din dezamăgire şi cu un vin roze şi cafeluţe. Mai o trăncăneală, mai o amintire, s-a făcut timpul să plecăm şi ne-am pupat. Gazda ne-a condus la maşină. Când să urcăm, saco­şele noastre erau pline cu urzici! “Păi ce credeaţi, că vă las aşa? V-am pus d’alea bulgăreşti, cu frunza mare şi cărnoasă. Uite câte am!”, ne zise ea uitându-se către Ilie, care se hlizea de gluma bună pe care ne-o făcuse, ducându-ne la dracu’n praznic să ne omoare, nu alta, după nişte amărâte de urzici!

 

veronica.bectas@jurnalul.ro  

×
Subiecte în articol: bucataria de week-end ne-a urzici