Popasul pescarilor

Eu unul marturisesc cu mana pe inima ca nu stiu unde-si fac popasul pescarii. Stiu unde-l fac eu pe-al meu... De caravana insetata ce-ti trage sufletul in oaze de putini stiute sau de marinarul de cursa lunga care-si spala ochii imbatati de albastru cu solduri drapate a zburat de mult vantul cu vorbe pana la noi, cei mult prea pamanteni. Sa fie ochiuri de uscat in pustiuri de apa sau cant de sirena odihna tanarului cu privirea batrana...? Cine poate sti... Caci pescarul ajuns la mal iti raspunde la intrebari atat cat crede el de cuviinta, cu stiinta unui om care vede de departe ca orice ti-ar spune, nu esti tu, cel cu picioarele bine-nfipte in tarana, care sa vada in spatele vorbelor. Noi comunicam poate altfel. Poate am uitat sa privim, sa ascultam...

POPAS. Nu stii daca-i fluierul trenului ce si-a croit drum intre lac si plaja, doar ca sa simta-n narile de otel miros de mare sau ca sa masoare din priviri, in fuga, navoadele incarcate ale pescarilor cu barcile incinse in parame, ori glas de sirena dinspre largul Olimpului. Dar cand griul soselei se sparge brusc la stanga si coteste, parca-ti vine sa faci la fel, iar degetele joaca pe volan a desfacut midii. Si-atunci lasi planetele toate drumului (sau astronomilor) si iei calea serpuita a cararii ce-si incheie menirea in sina de cale ferata de dincoace de lac. Dincolo, marea. Dar pana acolo...

POVESTI CU GUST. Pana acolo, lectii de zoologie marina aplicata. Si anume direct in farfurie. Iar de te-ai incurcat in hamsia, ori prajita, ori pane, care cu istoria ei, bafta ta, ca are cine sa-ti sara in ajutor.

"Te-asteptam", aud in urma mea. Vasile Briceag isi arata chipul mustacios de dincolo de fumul plitei incinse din spatele restaurantului. De! Ochiul stapanului ingrasa vita! "Hai in foisor!". Si cu pas intins imi traseaza in nisip urme pe care mi-e imposibil sa nu le urmez. "Anul asta l-am construit. Sa vezi ce racoare e sus", adauga, dar mie briza iute mi-a taiat rasuflarea. Briza ori privelistea. Sau, ca sa zic asa, m-a furat peisajul. In zare, degete din lemn se itesc din mare. "Niste pari intre care sunt intinse navoade", imi explica si-aduce vorba despre peste. Vorba, dar si fapta. Caci, cat de curand ne aflam gustand bunatati nepamantesti in turnul nostru din lemn si stuf aduse de "Papagalul", cum i se spune, seful de sala Constantin Danila.

Dar glas de sirena (cred ca acelasi) ma cheama inspre plaja. Refuz sa ma duc prea departe si ma asez pe nisip in apropiere, mai acana, cu ochiul ager la masa la care m-am abonat. Pofta mea de mancare sta inca aninata de spatarul scaunului. Am s-o-mbrac din nou, la cina. Pe mai tarziu!

"Pescuiesc si eu din cand in cand. Nu merg insa niciodata cu vaporul. Am rau de mare. Dar nu cand sunt cu barca. Fiul meu reactioneaza invers. Cu vaporul n-are nimic, dar cand il luam cu mine la pescuit, era mai mic pe atunci, ii era mereu rau. Am aflat si eu pe pielea mea ca exista mai multe feluri de rau de mare" - Vasile Briceag, patron

PAS CU PAS

Tot ce se vede aici s-a nascut in timp. Si cu mult efort. Apa, curentul, gazele, canalizarea, toate au fost trase din Olimp. Dar a meritat. Pentru necesitatile restaurantului am angajat si o echipa de pescari. Am si un vas special echipat pentru pescuitul calcanilor. E un efort, in special financiar, dar asta este pana la urma si garantia ca toate produsele provenite din mare, de la rechin si pana la chefal, rapane, zargan, vulpe de mare si stavrid, sunt proaspete. Eu insumi ies uneori la pescuit. Asta pe langa faptul ca verific personal tot ce iese din bucataria restaurantului. E o responsabilitate pe care e obligatoriu sa ti-o asumi.