x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Portelan si suflete ranite

Portelan si suflete ranite

12 Apr 2005   •   00:00

  • de MONICA STEFANIA VELICU
  • OCHIUL SOACREI
  • Fata asta e ceva senzational! E total lipsita de spirit practic, e mereu cu capul in nori. Nu poti sa te bazezi pe ea deloc. Nu trece saptamana fara sa faca vreo trasnaie. Si macar de-ar avea si ea bunul-simt sa recunoasca. Dar intotdeauna ei i se pare ca e o nimica toata. Auziti si dumneavoastra, nimica toata un serviciu de portelan! Doamne, am simtit cum ma ia cu lesin de la inima.

    Dupa cum va spuneam si zilele trecute, nora-mea "aproape" a terminat curatenia, dar mereu "se mai gaseste cate ceva de facut". Cum ar fi aranjatul dulapurilor si spalatul farfuriilor pe care nu le foloseste. Adica, pe care le-ar folosi daca as lasa-o eu, dar i-am spus macar pe-alea pe care i le-am facut eu cadou la nunta sa le tina de bune, ca nu se stie niciodata. Si-auziti vorba la ea! "Ni le-ati dat ca sa ne bucuram de ele sau ca sa le tinem in dulap, sa faca molii?" Farfurii sa faca molii n-am mai auzit, dar asta e o exprimare à la nora-mea. I-am zis eu: "Mai, fata, vine si la tine cineva, in ce ii dai sa manance, ca te stiu eu pe tine, daca le folosesti, in doua saptamani le-ai spart. Doar n-o sa le dai musafirilor sa manance in farfurii desperecheate". Pe-o ureche i-a intrat si pe alta i-a iesit... Ca acuma nu se mai pun farfurii de portelan la petreceri, ca se folosesc cele de plastic fiindca sunt mai practice si ca oricum prietenii lor nu sunt din aia care se uita la farfurii. Ei vin sa se distreze. Sa se distreze, nu-i vorba, i-am zis eu, ce, n-au loc de farfuriile de portelan? Dar dupa aia mi-am dat seama ca mai bine taceam, fiindca dac-or fi cu totii asa ca ea, zapaciti si neatenti, dupa o petrecere de-asta de-a lor nu mai ramanem cu nici una. Daca am vazut ca n-am avut succes cu petrecerile, am atacat-o cu altceva. Cu mesele la care sunt invitate rudele, adica oameni in varsta, seriosi, carora nu poti sa le dai mancarea in farfuriile ei de unica folosinta. Mi-a raspuns ca daca le e foame, o sa manance oricum si ca, una peste alta, ii place la nebunie sa ii vada cum isi dau coate cand li se pare ca ceva nu e in regula. Sa mai zica cineva de mine ca sunt rea! Dar sa nu-mi uit vorba. Cand am vazut-o acolo cocotata pe scaun si cu platoul in brate, mi-a stat inima in loc. Am zis, acuma-l scapa. Ei bine, n-a fost chiar atunci, dar n-au trecut mai mult de cinci minute si, dupa ce le stersese pe toate si le pusese pe masa de dedesubt, nu stiu cum a facut ca l-a scapat din mana pe ultimul peste tot teancul de pe masa. Va dati seama ce dezastru a fost. Unul n-a mai ramas intreg. Si-acum mai suspin!

    CAPPUCCINO CU FRISCA

  • Ingrediente:
  • doua lingurite cu cappuccino, o lingurita cu ness, doua lingurite cu zahar, scortisoara, 200 ml lapte, 3 lingurite cu frisca, ciocolata rasa.
  • Preparare:
  • Se amesteca nessul cu cappuccino, se adauga zaharul si putin lapte si se mai amesteca pana cand devine o crema. Se toarna apoi tot laptele, iar deasupra se pune frisca. Peste frisca se presara praf de scortisoara si ciocolata rasa.

    POVETE
    CASTRAVETII. Castravetii amari pot fi recuperati. Trebuie numai sa ii curatati de coaja si apoi sa ii lasati cateva minute in lapte dulce. Acesta va absorbi gustul amar.

    MERELE. Daca doriti sa preparati o tarta cu mere sau pur si simplu mere la cuptor, ungeti-le inainte cu putin ulei sau unt si acestea nu se vor mai increti, pastrandu-si acelasi aspect. Si, in plus, vor capata si un gust placut.

    ALUATUL. Orice aluat va deveni mai pufos si mai fraged daca il veti tine cateva ore la frigider dupa ce l-ati framantat.

    OUALE. Nu e bine sa puneti la fiert ouale tocmai scoase din frigider, pentru ca le va plesni coaja. Lasati-le cateva ore sa se incalzeasca, iar apoi adaugati in apa in care le fierbeti o lingurita cu sare sau putin otet si acestea nu vor crapa in timpul fierberii.

    Miros. Daca doriti ca pestele sa nu emane un miros atat de puternic in timpul prajirii, adaugati in ulei cateva felii de cartof.

    ×