Povestea veche a unui bulion şi a unui cazan pe pirostrii

Se vor găsi persoane care să-şi aducă aminte, cu nostalgie, de vremurile când puteai să te duci la piaţă, să-ţi faci aprovizionarea de toamnă şi să vii atât de încărcat încât abia puteai să cari. Cu puţini bani, marfă multă şi de calitate. Astăzi, preparatele pe care gospodinele le făceau în casă se produc industrial şi e mai comod.

Dar fie vorba între noi, ce e făcut de mâna mea e curat, proaspăt şi delicios! E minunat să simţi în nări mirosul de roşie coaptă, spartă în două şi presărată cu sare. Mmm, ce gust minunat! Roşia ruptă, cu miros unic, îşi etalează bobiţele fine, dulcege, pline de apă şi înroşite de soare. Nu există gospodărie în care să nu se folosească sucul de roşii, bulionul sau pasta.

Coana Mare nici nu concepea să nu pregătească, în fiecare toamnă, bulion, suc sau zarzavat pentru ciorbe. Pentru bulion, încă de la jumătatea lunii august, era spoit cazanul cel mare, din aramă. Erau pregătite lemnele de foc, pirostriile şi degrabă chemată Leana şi omul ei, meşteşugari, finii femeii! Oameni harnici, Leana şi Sile, veneau să "spoiască tingirea" la "Coana Mare" sau "Naşa Mare", îşi făceau treaba rapid şi cu multă artă, în aşa fel că un an întreg se putea găti în uriaşul cazan de aramă, fără nici o grijă de cocleală.

Pregătiri
Marele cazan martor-purtător al nenumăratelor bunătăţi pentru iarnă, dar mai ales pentru nunţile, botezurile şi înmormântările din zonă, era pregătit pentru un nou sezon.

Proaspăt spoit, se semeţea pe pirostriile reci, aşteptând clipa în care avea să primească în uriaşul pântec sucul de roşii sau amestecurile zacuştelor, acoperit fiind cu un capac uriaş, din scânduri întocmite cu artă de Mihai, un alt fin de-al bătrânei. Mihai, meşter mare al lemnului, venea în oraş, la Coana Mare, toamna şi pleca la începutul iernii. Repara sculele gospodinelor, uşi şi ferestre, glafuri şi alte stricăciuni ale caselor, întâmplate din decembrie până în prima zi de septembrie anul următor.

Odată pregătită, Coana Mare se aproviziona şi nu oricum. Făcea o vizită în piaţă, pentru studierea preţului şi calităţii, apoi tocmea vânzătorul pentru o zi anume, când el putea să-i aducă marfa direct acasă. La patru dimineaţa, îmbrăcată în capoţelul şi şorţul de bucătărie, deschidea poarta cea mare, să intre în curte căruţa cu marfă. Pe podişca de scândură pregătise două coşuri uriaşe, din nuiele, ce se umpleau rapid cu roşii, iar două panere ovale, mari, cu mâner, se umpleau cu ardeii graşi şi gogoşarii pentru zacuscă. Lângă podişcă era o masă mare, pe care se rânduiau vinetele, legăturile de pătrunjel şi leuştean. Ţăranul lăsa marfa, lua banii, mulţumea şi urma să vină iar, după cum fusese tocmeala, până la sfârşitul aprovizionării.

Cu rânduială
Cu furtunul în mână, Coana Mare spăla roşiile în coşurile de nuiele, "la prima mână". Într-un lighean uriaş le spăla iar, de aici tăindu-le şi punându-le la scurs pe o planşetă. După 3-4 ore de scurs, roşiile luau drumul cazanului, sub care ardea un foc vesel. Roşiile pentru bulion, sau suc, amestecate din când în când cu un linguroi uriaş, se terciuiau, fără sare. Acum, Coana Mare scotea o parte, cât socotea ea, pentru suc, într-un oloi mare, restul îl mai lăsa la foc mic.

Pentru suc, punea terciul, cu un polonic din lemn, într-un aparat, deasupra unei oale. Aparatul, necunoscut prin zonă, adus de Mihai din Ardeal, era o strecurătoare mare, dintr-o tablă galvanizată, cu găuri mărunte, fixată pe două mânere din lemn, care se sprijineau pe marginea vasului. Terciul de roşii se punea în strecurătoare şi era strivit şi obligat să treacă prin găurele, de o sculă făcută dintr-un băţ care avea o gaură la un capăt, prin care trecea o andrea groasă din fier, pe care rulau două suluri groase din lemn. Toate acestea aveau exact lăţimea strecurătoarei şi nu se desfăceau când "roluiai" prin terciul de roşii, apăsând uşurel ca să-l împingi prin găurele.

În strecurătoare rămâneau doar cojile şi sâmburii roşiilor pe care le scoteai cu o lingură de lemn, să nu te frigi. Coana Mare punea sucul în sticle de 500 ml, astupate cu dopuri gata opărite şi apoi legate cu sfoară, aşa, de siguranţă! Punea sticlele la fiert, înfăşurate în ziare vechi, cufundate până la gât în apă, acoperite bine cu pătură de ziare, pentru două ore, la foc potrivit, pe aragaz. Le scotea a doua zi, când erau reci, şi le băga în beci.

Restul de terci, care se îngroşa bine, îl trecea prin strecurătoare şi îl punea în borcane sau sticle cu gură largă, apoi le fierbea şi le băga la rece, de ajungeau până apăreau roşiile următorului an.
___________________________________

Reţete
Aluat pentru prăjitură cu fructe
●  Ingrediente: 175 g făină, un praf de copt, un praf de sare, 230 g unt, 230 g zahăr, 2 pliculeţe zahăr vanilinat, 2 ouă mari. Fructe după dorinţă.
● Preparare: făina, sarea şi praful de copt se amestecă prin cernere. Se mixează zahărul cu untul şi vanilina, până se face pufos, se adaugă ouăle câte unul, se reduce viteza, apoi se toarnă făina, câte puţină, până se încorporează bine. Se adaugă fructele tăvălite prin făină. Se unge forma cu ulei şi se montează aluatul. Se dă la cuptorul încins, la foc potrivit, pentru o oră. Se scoate călduţă şi se pudrează cu zahăr pudră. Se taie rece.

Clătite cu varză nouă
● Ingrediente: o varză mică (400 g foi taiate fideluţă), 2 ouă, o cană făină, 1 – cană lapte, o lingură unt, sare, smântână.
● Preparare: Amesteci toate ingredientele. Faci clătite obişnuite, le rumeneşti pe ambele părţi în unt, le aşezi una peste alta, în vas Jena, ca să le poţi ţine la cald în cuptor. Le serveşti fierbinţi tăiate ca un tort. La fiecare porţie pune câte o lingură de smântână!