Povesti din Balta Brailei

Un sat obisnuit de pescari, in Balta Brailei

La Braila, a vorbi despre scrumbie inseamna a patrunde intr-un spatiu aproape sacru. Fantastic si real, universul pestelui argintiu are (asa gandeam intr-o zi de primavara, asezat in barca cu vasle) un cerber pe masura: nea Stelica, pescarul din Gropeni, pe care trebuie sa-l cunosti daca vrei sa-ntelegi mecanismul viului acvatic. Sporovaiesti cu el despre una-alta si ajungi, invariabil, la pestele asta de Dunare: ochii pescarului se-aprind si, brusc, incepe a-ti vorbi cu insufletire. Afli ca scrumbia migreaza numai in aprilie in apele dulci, ca sa-si depuna icrele. Atunci e foarte grasa ("practic, o poti praji, pe urma, in grasimea proprie"). E grabita, inainteaza cu 50 km/h pe fundul Dunarii si e usor de prins, pentru ca e infometata si devine rapitoare. Atunci, in aprilie, scrumbia e unica. Asa, ca un miel de Pasti sau ca un porc de Craciun. De aceea e asa de cautata. Dupa ce depune ouale, cade intr-o avansata stare de epuizare, si putine exemplare se reintorc in mare… Amanuntele acestea vin de la un om care a trait toata viata pescuind. Tatal sau are peste 80 de ani si e unul dintre cei mai batrani pescari din Balta Brailei. De la el stie ca, in secolul trecut, oamenii locului, care-si construisera colibe pe malul apei, habar n-aveau ce peste se prinde in Delta, pentru ca langa Insula Mare era asa de mult, incat nu reuseau sa-l care la cherhana. Natura era darnica pe atunci. Uneori chiar prea darnica. De la tatal sau, nea Stelica a auzit ca un somn ajunsese pana la 900 kg si ca incepuse sa "insface" oameni. Pescarii nu reuseau sa prinda monstrul, pana intr-o zi cand o batranica a umplut bors in putinei de lemn, l-a inchis ermetic si l-a pus ca pe o momaie pe malul apei. Somnul urias a venit, l-a inghitit si, dupa ce au fermentat taratele, butoiul i-a explodat in pantece. Cand l-au despicat, oamenii au gasit un inel, un cercel… "Asa a vrut Dumnezeu, spune nea Stelica, sa-i vina de hac monstrului o babuta, nu un pescar vanjos!"… Intamplarile acestea sunt reale, cum reala este si pescaria lui nea Stelica. Daca ar fi mai mult peste pe balta, omul nostru crede ca ar putea fi bogat, impreuna cu ai lui, si nimeni din familie nu s-ar mai gandi sa plece sa faca bani "pe-afara". Si-asa nea Stelica n-ar putea trai departe de Dunare. Balta, pentru el, inseamna un mod de viata. Apa odihneste. "In mijlocul naturii uiti, oarecum, greutatile vietii. Vezi cum evolueaza padurea scufundata, cum creste frunza, cum, planta cu planta, balta isi deschide secretele… Cel mai frumos anotimp e primavara, cand simti ca intineresti o data cu balta. Sunt apoi pasarile care depun oua: cu ele vezi viata care nu se opreste si te simti si tu nemuritor."

…Vaslele lui nea Stelica se cufunda, ritmic, in apa limpede prin care vad trunchiurile contorsionate ale salciilor. Vantul adie primavaratic, pasarile scot tipete ascutite si stranii, soarele-nfasoara-n lumina coltul acesta de Rai, de care n-as vrea sa ma despart prea curand…

Numai in barca lui nea Stelica o sa gasiti, la vremea asta, adevaratele scrumbii de Dunare. Ele sunt primele care au ajuns, in graba, pe balta. Celelalte sunt scrumbii care se mai plimba pe la gurile Dunarii. La scrumbie, instrumentele de pescuit sunt unice: setci de 28 ochiul. Se pot prinde 300 de scrumbii la o scula de 100 de metri. E nevoie de doua persoane care "sa dea", si numai din barca.

CIORBA DE PESTE

La pescarie, ciorba de peste se face intr-un ceaun mare, de incap cinci galeti in el. Se fierbe zarzavatul, cu rosii taiate in patru. Se adauga pestele, de toate felurile: crap, somon, platica, vaduvita, anghila, biban. Se adauga jumatate din cantitatea de otet, ca sa intareasca pestele. Cea mai buna ciorba se face insa cu esenta de otet, care nu ia dulceata pestelui. Se bat cateva oua si se adauga in zeama care fierbe. Se ia ceaunul de pe cujba si se pune restul de otet, care nu mai fierbe. Intai se mananca pestele, cu mujdei, facut din usturoi, otet, cimbru, sare si ulei. Apoi, cu vestitele leosci (linguri mari), se mananca zeama, care ia din taria usturoiului.

ISCUSINTA

Pestele nu se spala. Se clateste doar putin in apa si se pune la fiert sau la prajit cu tot cu sange, care are contributia lui. Ca sa faci o scrumbie prajita, trebuie sa stii cateva trucuri: un tabiet grecesc ne invata ca ea trebuie pregatita la foc incet si, cand ai intors-o pe o parte, n-o mai sucesti de multe ori (o singura data e de ajuns, ca sa iasa in sucul propriu). Focul trebuie sa fie molcut, pentru ca scrumbia sa se faca in grasimea proprie. Se pun de toate: sare, dafin, cimbru. O ceapa verde inlocuieste orice alt ingredient. Numai mamaliguta n-o poti inlocui cu nimic. La peste, merge o tuica buna inainte de masa, din prune, corcoduse si caise, ca in Balta Brailei. Se merge cu un singur pahar si pescarii beau pe rand. Daca cineva sare randul, nu mai are noroc la pescuit.