Povesti din chilerul amintirilor

SIMONA CHIRIAC

Cuptorul este sufletul unei buc`t`rii (adev`rate), c`ci el „g`zduie[te" minunatele bucate

Iata ca am ajuns si in fata portii. Nu trebuie decat s-o imping usor, aud scartaitul acela prelung de odinioara si, gata, am intrat in curte. Primul lucru pe care-l vad este cainele. La prima vedere, nu dai nici doua parale pe el. Este prea mic pentru un caine de paza si, fara sa vrea, iti starneste rasul. Te mai lasa inima s-o iei la goana? Este preocupat sa ma latre, sarind si alergand in spatiul mic pe care il are la dispozitie. Trebuie sa recunosc ca are niste stapani foarte inventivi. De ce sa mai construiasca o cusca din lemn, atunci cand pot inzestra norocosul catel cu un frigider si un aragaz? Care catel mai are in ziua de astazi doua case, cu aer conditionat inclus! Vara, atunci cand e caldura cea mai mare, refugiul este in frigider. Iarna, cand ingheata pietrele de frig, nimic nu este mai placut pentru el decat sa stea la caldura cuptorului. Asa viata, mai rar!

Nici nu apuc bine sa linistesc "fiara", ca din casa apar gazdele. Ia te uita, cainele functioneaza pe post de sonerie! Unchiul Georgica il linisteste cu un gest. M-au recunoscut imediat, desi nu ne-am vazut de un car de ani. Primul lucru pe care mi-l spune tanti Olguta este ca am slabit. "Ce fel de viata duci tu acolo la oras, de nu poti sa mananci cum trebuie? Daca ai sta tu la noi o luna, sa vezi ce te-ai mai rotunji!"

Tin minte si acum cat se chinuia saraca bunica sa ma faca sa mananc tot din farfurie. Umbla cu lingura dupa mine prin casa, doar m-oi indura odata si-odata sa mi se faca mila de ea si sa termin de mancat. Imi pare rau si tare mi-as dori sa pot da timpul inapoi. Bucataria in care pregatea ea mancarea era mica, stramba si cu un ochi de geam prin care nu intra prea multa lumina. I se spunea chiler. Bunica il construise de una singura in timpul razboiului. Cuptorul ocupa aproape tot spatiul, iar langa el se afla, si acum, cosarca plina cu cocenii taman buni de pus pe foc.

Dar primul lucru pe care il face orice gazda care se respecta este sa-si invite musafirii la masa. Asa ca este timpul sa incetam orice discutie si sa ne asezam, cu mic cu mare, in jurul mesei. Nu sunt mancaruri care sa necesite multa indemanare sau multe cunostinte. Toate sunt simple, proaspete si aburinde. In mijloc se afla o farfurie cu mamaliga, iar langa ea un castron cu branza si smantana. Era sa uit tocmai de oala cu ciorba si "triunghiurile", deja celebre, ale matusii. Nu se poate sa scap aceasta ocazie si sa nu aflu care este secretul unei ciorbe adevarate, facute ca in Moldova! Tanti Olguta nu se lasa prea mult rugata, caci este tare mandra de bucatele ei.

Incepe sa-mi povesteasca pe indelete. "Mai intai, draga mea, trebuie sa te hotarasti ce fel de carne folosesti. Noi punem in ciorba ceea ce a crescut in ograda. Ca-i pasare, ca-i porc... Carnea se taie in bucati marunte, dar nu foarte mici, ca nu vrea nimeni sa o pescuiasca din zeama." Notez constiincios amanuntele: Se pune la fiert intr-o oala mai mare, cu capac. Din cand in cand, se aduna spuma. Se adauga zarzavatul, cules din gradina si tocat: ardei, morcov, patrunjel, pastarnac, marar, telina, leustean si tarhon. Aici, la tarhon, e loc sa imi spuna de marea ei durere: nu mai are tarhon. "L-au mancat puii acum un an si nu a mai iesit. Am avut eu o radacina tare buna. Mi-o daduse o femeie de la Sascut-Sat. Am zis sa ma mai gasesc cu ea, sa-mi deie". Se vede treaba ca nu s-au mai intalnit.

Cand e carnea fiarta, se pune mai intai bulionul si apoi borsul. Dupa ce a mai dat un clocot, doua, se adauga piperul negru, sarea si taiteii. Asta a fost tot! Borsul va fi cu atat mai gustos, cu cat se aduna toata familia la masa, cu nepoti, unchi si bunici. Sa nu va sperie ca nu va va ajunge pana a doua zi. Oricand se gaseste timp pentru a gati un alt bors.

Nu pot sa plec inainte de a-mi aduce aminte de un alt loc drag. Undeva, intr-o camera "buna", cum ii spunea bunica, se tineau pe pervaz, la pastrare, gutui care de care mai aratoase. Nici nu trebuie sa deschid usa pentru a simti parfumul fructelor coapte, atat de adanc este intiparit in memorie. Dar nu indraznesc sa intru. Imi plac prea mult amintirea si gustul acelor vremuri.

BULGARELE DE LUMINA

Bunica nu facea niciodata mamaliga in chiler. Exista in bucatarie un loc special amenajat pentru asta. Iar intotdeauna, in apropiere se afla si o pisica. De altfel, nu se putea face mamaliga... fara pisica. Pe hornul sobei se tineau ligheanul cu malai, sita si cafa. Cel mai important era insa ceaunul. Numai el putea sa primeasca in brate mamaliga dogoritoare, invartita fara mila cu facaletul. Daca vrei sa-ti iasa o mamaliga buna, neaparat sa o lasi sa fiarba mult timp, la foc potrivit. Are ea nevoie de ceva vreme pentru a se implini cu totul. Cand e gata, se pune pe un fund de lemn. Mai intai se taie, in tacere, cu o ata, in semnul crucii. La tara, totul se petrece dupa un anumit ritual, chiar si facerea mamaligii. E, nu-i asa?, un bulgare de lumina.

BORSUL DE CASA

Mai intai se pune apa la fiert. Intr-o putinica se presara "husti" (tarata murata, acra, ramasa de la primul bors), faina de porumb si tarate de grau. Borsul trebuie facut intr-o putinica de lemn daca vrei sa tina mult si sa fie gustos. Se amesteca toate acestea bine, de fapt "se invart", iar pana a doua zi borsul este acru. Daca se face de dimineata, el poate fi gata chiar si seara. Borsul se pune in sticle, apoi se face alt bors in putina, adica "se umple bors". O parte din husti se dau la porc, restul se folosesc pentru borsul urmator. Putina sta asezata in chiler (o bucatarie mai mica, in care doar se gateste).

TRIUNGHIURI

La prima vedere seamana cu niste coltunasi. Daca ii gusti, devin placinte in toata regula. De altfel, nu e foarte greu sa faci astfel de placinte. Se pune faina impreuna cu drojdia la dospit. Cand a crescut aluatul, se intind foi . Se umplu cu branza (de vaci, de oi) si se "tiparesc pe margine". Asta inseamna ca se foloseste o furculita pentru a presa marginile triunghiurilor. Se prajesc in ceaun, cu ulei sau grasime. Placintele se mai pot umple si cu mere rase, magiun sau dulceata.