x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Puck găteşte în beneficiul sinistraţilor din Japonia

Puck găteşte în beneficiul sinistraţilor din Japonia

de Tudor Cires    |    29 Mar 2011   •   15:24

Pe 26 martie a debutat la Washington Festivalul Florilor de Cireş, care se va încheia în această primăvară pe data de 10 aprilie.

Pentru a comemora victimele cutremurului şi tsunamiului din Japonia şi, de asemenea, pentru a strânge fonduri necesare ajutorării sinistraţilor, doi mari bucătari americani – Wolfgang Puck şi Scott Drewno – şi-au dat mâna oferind unui public sofisticat un meniu pan-asiatic excepţional, la restaurantul The Source, din capitala SUA. Restaurantul a fost amenajat în stilul clasic asiatic, cu mesele foarte aproape de podea şi ferestrele înalte până în tavan, iar bucatele pregătite de cei doi maeştri ai artei culinare – Wolfgang Puck a creat, între altele, meniul pentru dineul Guvernatorului, după gala decernării Oscarurilor de anul trecut – au reunit armonios toate elementele tradiţionale Asiei extrem orientale, de la Coreea la China, de la Japonia la Thailanda. Tartarul de ton cu muguri de pin este cel puţin tot atât de gustos cât platoul de colţunaşi Din Sum, cu şase umpluturi diferite: scoici Saint-Jacques, creveţi, emulsie de homari, curry, usturoi şi arpagic, asta pentru a aminti doar câteva dintre savori. Nu lipsesc din meniu puiul cu coriandru, ulei cu chili şi ghimbir, carnea de raţă crocantă sau purcelul de lapte.

×