Radu Gabriel - Comedie in bucatarie

Pentru ca Baba Novac era barbat, iar baba Dochia nu era deloc baba, ca-i facea curte Traian, zice basmul, si Cojak n-are nici o legatura cu Maria, cu sau fara secrete, am pofta de o clarificare si sa-mi pun povestile in ordine. Si cum n-am de gand sa fac asta pe stomacul gol, ma gandesc sa speculez mai intai gastronomic cu omul cel mai potrivit, avand in vedere amploarea intreprinderii mele.

"Sincer sa fiu, nu prea sunt dus... la bucatarie, ca sa zic asa", ma avertizeaza actorul Radu Gabriel. Eu nu ma descurajez.

CU FAIANTA LA MUZEU. "Am inceput cu bucataria, ca-i mai mica!". Nu ma lamuresc. "Adica, prima mea amintire din bucatarie e cand am zugravit! Dupa aia am trecut in sufragerie. Si-acolo am ramas pana astazi. Rar mai calc prin bucatarie. Mi-e teama! Am patit acolo o chestie pe care n-am s-o uit niciodata! Dupa doua-trei experiente cu apartamente in care tot zugravisem si aranjasem, am zis sa iau unul la cheie. Ei bine, ca acolo in bucatarie, n-am vazut in viata mea faianta mai frumos pusa! Opera de arta! In fiecare seara, dupa ce se culcau ai mei, ma duceam in bucatarie si ma uitam la faianta aia ore in sir. Dom’le, in fata peretelui aluia aveai emotii estetice! Noaptea, venea nevasta-mea tiptil sa vada ce fac si ma vedea stand asa cu ochii la faianta. «Gandeste, lucreaza», isi zicea si ma lasa in pace. Aiurea! Eu admiram faianta! Cred ca mesterul facuse lucrarea si dupa aia plecase in lume! Ca nu poti sa pui faianta asa toata viata! Cred ca pe undeva in spatele dulapului, langa priza, trebuia sa fie si o semnatura!

Si-uite asa, cand sa ma apuce si pe mine pofta de gatit, ramaneam cu ochii la faianta! Pai, cum sa prajesti ceva langa Mona Lisa?! Daca sare vreun strop? Dezastru! M-a descurajat total. D-aia nu prea stiu eu sa gatesc!"

"Mi-era mai mare mila. Stateam toata ziua cu un buretel la panda si cum aparea vreo pata, o stergeam imediat!"

Daca cineva crede c-am stat degeaba cat a tinut istorioara, habar n-are ca pe masa s-au strans deja cele de trebuinta. Si, da-i bataie!

BUCATARII. "Trebuie intotdeauna sa-ti faci treaba cat poti de bine si-atat". Nu stiu daca se refera la ce gateste, dar deja chiuveta e plina de legume la spalat. Un cutit isi face mendrele cu un copanel de pui.

"Nimic nu se poate face altfel. Nu vorbesc neaparat de teatru, care e o chestie extrem de speciala si extrem de grea. Pana si in film sau in televiziune. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa inveti textul in ziua filmarii, ca trebuie sa fie o chestie proaspata. Asta iti da o falsa prospetime, care e doar superficialitate. E o iluzie de prospetime a unui lucru facut la prima mana, aproape pe negandite. N-o sa poata inlocui niciodata o scena facuta minutios! Sigur ca esti mereu legat de costurile de productie, chiria spatiului, a aparatelor, timpul actorilor, echipa, dar daca esti bine organizat poti sa le faci pe toate fara sa devii superficial. Eu, unul, am reusit. In televiziune, unde am realizat momente de 10-12 minute, in care n-ai timp sa povestesti prea multe, am invatat lectia asta a organizarii si veneam cu scena pregatita la cadru. Oricum, genul scurt e cel mai dificil. Nu degeaba in literatura zicerilor memorabile circula povestioara in care cineva ii scrie o scrisoare lunga unui prieten, iar la sfarsit adauga, «iarta-ma ca n-am avut timp sa-ti scriu o scrisoare mai scurta». Trebuie sa stii sa surprinzi esentialul. E un rafinament al limbajului. Iar ca pregatiri, repetam si trei zile o scena inainte de filmare. Nu-ti inchipui ca stateam de la sase dimineata la miezul noptii! Trei zile, ca timp de lucru, doar. Pentru ca nu poti sa dai omului primul lucru care iti vine in minte. Mai ales in comedie. Ai nevoie de timp, de masura. E si o vorba, comedie-farmacie. Daca vrei, e adevarat si in comparatie cu gastronomia. Dar eu ma consider un profan in bucatarie. Pentru mine omleta ramane cea mai la indemana chestie. Nu usor ma urnesc sa prepar ceva mai dificil de-atat. Dar daca m-as apuca vreodata serios de gatit, tot reteta comediei as aplica-o si aici. Nu cred ca ai nevoie de mai mult. Ca-n bucatarie, in comedie ai nevoie de masura, de gust, de fler. Dar masura ramane de baza. Ca, ai niste ingrediente, nu? Pui cat trebuie din fiecare, dar calculat. Vezi «Sarea-n bucate»! Nu cred ca exista o mai mare morala si adevar aici decat cele din poveste. Aristotel, in «Poetica», biblia dramaturgiei, nu povesteste atat de mult. Zice doar ca frumusetea sta in marime si ordine. Adica, cat pui si in ce ordine pui. E esential. Ca doar n-o sa trantesti oul in tigaie si dupa zece minute sa pui uleiul, ca n-are cum sa iasa!"

Cu toate ca, istoric vorbind, nu exista nici o dovada ca elevul lui Platon ar fi coborat bucataria din lumea ideilor in concret, o omleta cred c-as fi avut curajul sa-l las sa-mi faca. Ca doar n-o sa-i dau voie sa puna la frigare "Pasarile" lui Aristofan!

VIN DE LA BUZAU. "Nu sunt ceea ce se cheama «un bautor», dar cred ca la o masa buna, un vin pe masura e la fel de important. E chiar recomandabil. Bine, fiind din zona Buzaului, imi amintesc foarte clar tot «drumul» vinului, de la butuc, cum s-ar zice, pana pe masa. Ai mei nu prea faceau, dar mi-aduc aminte cum, inainte de sarbatori, tata pleca sa cumpere de la cineva. Taiase o camera de tractor, ii facuse un cep cu filet metalic, o lega de bicicleta si pornea la drum. Asa aducea tata vin de Pasti! Dupa ani, eram deja om in toata firea, lucram la un atelier de reparatii radio-tv. Eram doctor de televizoare. Si cand venea omul la tine, «ca sa mearga treaba mai repede», ce sa-ti aduca altceva decat vin? Asa ca, impreuna cu un coleg, curatasem doua luminofoare de televizor «Lux» si le umpleam, unul cu vin alb, unul cu vin rosu. Ca nu puteai sa nu primesti daca omu-ti aducea. Altfel ar fi zis ca nu faci treaba buna! Era un fel de troc impamantenit pe care-l vezi si acum. Asa mergeau lucrurile atunci. Pai, pe «Democratia naturii» a lui Dinescu am dat un carton de oua. Nu se gaseau de nici unele, iar ce mai faceai rost, era pe sub mana, de la gestionarii de magazine. Pare simplu. Un carton de oua pe o carte. Dar in tot judetul, venisera doar trei exemplare, iar oua nu erau in comert. Asa ca m-am adaptat. Aveam o lampa, un PL 500. Am dat-o la schimb cu trei ciocolate de zece lei. Cu astea m-am dus la gestionara de la ICRA si-am luat pe ele o cutie de ness, pe care am dat-o pe-un carton de oua gestionarului de la Avicola. Asa am luat volumul lui Dinescu care costa 4 lei si cincizeci de bani, de la seful depozitului de carte, pe un carton de oua de 30 de lei. Totul a durat mai bine de o saptamana, ca nu se gasea nimic in comert, iar fiecare voia altceva la schimb".

Vremuri... Vremuri de stat la masa. Asa ca ma duc sa ma spal pe maini, iar voua va urez: La revedere!

CIOCAN UMPLUT Nu e ciocan pneumatic, nici de tamplarie. Iar daca-i de curcan, poti sa-i zici baros, ca-i vorba de ciocanel de pui (partea de jos a copanului de pui, pentru cei care n-au facut lucru manual in adolescenta!). Daca nu stii sa cosi, doamna casei e binevenita sa te ajute la acest detaliu, ca dupa ce-a pregatit ea toata masa de Pasti, poti sa gatesti si dumneata, monser, pentru ea. Ai sa vezi de ce! Deci pentru doua portii alegi patru ciocanele de pui, doua-trei fire de usturoi verde, un ardei capia (daca si pisca nitel, e bine!), cateva fire de marar, doua cepe medii, doi morcovi, cativa catei de usturoi, patru feliute de bacon, sare, piper, boia, cimbru si doua pahare cu vin alb. Desfaci carnea de pe os, dar nu de tot, ca sa mai ai si de ce tine cand mananci si tai toata portiunea de os in jurul caruia a fost carnea. Acum tai bucatele usturoiul verde, ardeiul si mararul si umpli copanelele. Pui inauntru si o feliuta de bacon la fiecare. Presari cimbru, boia, sare si piper, dar nu mult, c-o sa mai pui si pe deasupra, si cosi ciocanelul cu migala, precum Croitorasul cel Viteaz din poveste. Ungi o tava cu putin ulei si le randuiesti frumos. Tai cepele pe jumatate si le pui alaturi. La fel si morcovii. Cateii de usturoi lasa-i in coaja, ca nu stii ce pierzi! Toarna peste toate vinul si da la cuptor. Daca scade prea mult nu pune apa! Mai sacrifica putin vin, ca merita. Ingurgite cu plezir, cum ar zice Coana Chirita!

COMUNICARE Nu stiu cat din secolul XX a mai fost "umanist". Poate pe la inceput. Acum insa traim in plina criza de comunicare. Relatiile interumane, pe langa faptul ca se deterioreaza, se si artificializeaza. "Vorbim pe chat"! Cum adica, vorbim? Eu ma uit intr-un ecran, tu te uiti intr-un ecran si cica vorbim. Mai mult ne amagim singuri si unul pe celalalt ca avem o comunicare adevarata! Nu-i pentru mine asa ceva: sa devina o masinarie mai reala decat propria mea persoana? Pentru ca ala cu care "vorbesc", nu ma vede pe mine. Tot o masinarie vede. Si atunci? Teatrul devine astfel din ce in ce mai important. Intre tine si actorul din film este un ecran. El a fost acolo, iar tu vezi ca a fost, nu ca este. In teatru vezi, simti, auzi, in timp real. Actorul e acolo, e tangibil, comunica direct cu tine si-ti asteapta reactiile, la fel cum si tu il astepti sa reactioneze. Asta inseamna viata! Comunicarea directa.