Despre Renoir se spune ca era mult mai inspirat in pictarea nudurilor, in timp ce-si admira sotia gatindu-i mancarurile preferate.
O camera cu soba cu vatra... Intr-o parte a plitei se inabusa tocanita, in alta - o oala mare de tuci in care "bulbuceste" zeama pentru supa. Din cuptor ies miresmele painii sau prajiturilor cu fructe. Cam asa arata bucataria unde isi petrecea o mare parte din timpul sau pictorul impresionist Auguste Renoir (1841-1919). Se spune ca era mult mai inspirat in pictarea nudurilor, in timp ce-si admira sotia gatindu-i mancarurile preferate. Apreciat pentru gustul sau desavarsit in ale gastronomiei, Renoir era fascinat de bucataria provensala, considerata de cunoscatori ca fiind "maretia gastronomica" a Frantei. "Cum poti sa te plangi, scria pictorul, cand ai tot ce-ti trebuie ca sa fii fericit... Camara este plina si intotdeauna gasesti un prieten sau un amic cu care sa bei, cu placere, o sticla de Pinot". Care erau preferintele culinare ale lui Renoir? Carne prajita pe carbuni, castane si cartofi copti in spuza, fasole rosie cu slaninuta, "bouillabaisse" (mancarea pescarilor, un fel de supa de peste), branza Brie (considerata de artist "regina branzeturilor") si prajitura cu smochine. RITUAL. Prepararea painii se facea dupa un anumit tipic si reprezenta un moment deosebit pentru pictor. Dupa ce se incingeau caramizile in cuptor, se introduceau, ca la o parada: pite rotunde, jamboane de porc si prajituri cu fructe (visine, prune, coacaze negre, smochine). Primul cules al maslinelor, in casa lui Renoir, era o sarbatoare. An de an, dupa un ritual devenit traditional, uleiul extras la prima presare a olivelor se aducea in casa unde se aflau toti membrii familiei. Fiecare isi prajea felia de paine, o ungea cu usturoi, o presara cu sare si turna pe ea "licoarea miraculoasa". Rezulta, dupa marturia artistului, "un preparat cu gust divin". Doua "fixuri" avea Renoir: manca fructele taindu-le cu cutit de argint si nu accepta sa i sa pregateasca mancarea in vase de aluminiu. Astazi, "ciudateniile" pictorului sunt axiome pentru gurmanzi!Citește pe Antena3.ro