Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul restaurant care a avut salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, vinuri şi bucate alese a fost "Grande Taverne de Londres" de pe Str. Richelieu din Paris.
Primul restaurant care a avut salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, vinuri şi bucate alese a fost "Grande Taverne de Londres" de pe Str. Richelieu din Paris.
De căte ori intrănd intr-un restaurant ne-am intrebat: ce inseamnă restaurator sau restaurant? De unde provine acest termen? Cine a deschis pentru prima dată un local? Filozoful-gastronom Brillat-Savarin, in "Fiziologia gustului", explică semnificaţia acestor termeni: "Un restaurator este negustorul al cărui negoţ este să aibă mereu masa pusă pentru orice consumator, cu feluri de măncare la cerere şi impărţite in porţii cu preţ fix. Aşezămăntul se numeşte restaurant şi restaurator cel care il conduce". Termenul "restaurant", după unii cercetători, a apărut in secolul al XVI-lea şi insemna "un preparat care te reface". Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, termenul desemna, mai concret, "o supă concentrată din carne ce te reface". Termenul provine din verbul francez "restaurer" şi inseamnă "a restaura", "a reface". A fost aplicat prima dată unui local infiinţat in 176, la Paris de cafetierul Boulanger.
AMFITRION. Unii consideră că primele restaurante au apărut in secolul al XIII-lea in China, pe vremea dinastiei Song. In Europa, conform Cărţii Recordurilor, "Sobrino de Botin" din Spania, infiinţat in anul 1725, este cel mai vechi local existent şi astăzi. Dar cel dintăi care a avut un salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, o pivniţă cu vinuri alese şi o bucătarie de prima clasă a fost Antoine Beauvilliers, bucătarul prinţului de Condé. Şi-a deschis localul in 1782 şi a fost timp de 15 ani cel mai vestit restaurator din Paris. Era cunoscut pentru memoria sa extraordinară. După douăzeci de ani putea să recunoască persoanele care au măncat o singură dată in localul său. Era un adevărat amfitrion, mai ales cănd era inştiinţat că i-au trecut pragul oameni din inalta societate. Se apropia la masă cu un aer indatoritor, le sugera ce fel de măncare trebuie neapărat să incerce sau ce fel nu merită să fie luat. Dar rolul de "gazdă nu ţinea decăt o clipă". In momentul cănd sosea "sfertul de ceas al lui Rabelais", adică momentul achitării notei de plată, el se făcea nevăzut. La sfărşitul vieţii, Beauvilliers a publicat o lucrare in două volume - "LâArt du Cuisinier". Se spune că, pănă la el, arta culinară n-a fost niciodată studiată cu atăta exactitate şi atăt de metodic.
De căte ori intrănd intr-un restaurant ne-am intrebat: ce inseamnă restaurator sau restaurant? De unde provine acest termen? Cine a deschis pentru prima dată un local? Filozoful-gastronom Brillat-Savarin, in "Fiziologia gustului", explică semnificaţia acestor termeni: "Un restaurator este negustorul al cărui negoţ este să aibă mereu masa pusă pentru orice consumator, cu feluri de măncare la cerere şi impărţite in porţii cu preţ fix. Aşezămăntul se numeşte restaurant şi restaurator cel care il conduce". Termenul "restaurant", după unii cercetători, a apărut in secolul al XVI-lea şi insemna "un preparat care te reface". Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, termenul desemna, mai concret, "o supă concentrată din carne ce te reface". Termenul provine din verbul francez "restaurer" şi inseamnă "a restaura", "a reface". A fost aplicat prima dată unui local infiinţat in 176, la Paris de cafetierul Boulanger.
AMFITRION. Unii consideră că primele restaurante au apărut in secolul al XIII-lea in China, pe vremea dinastiei Song. In Europa, conform Cărţii Recordurilor, "Sobrino de Botin" din Spania, infiinţat in anul 1725, este cel mai vechi local existent şi astăzi. Dar cel dintăi care a avut un salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, o pivniţă cu vinuri alese şi o bucătarie de prima clasă a fost Antoine Beauvilliers, bucătarul prinţului de Condé. Şi-a deschis localul in 1782 şi a fost timp de 15 ani cel mai vestit restaurator din Paris. Era cunoscut pentru memoria sa extraordinară. După douăzeci de ani putea să recunoască persoanele care au măncat o singură dată in localul său. Era un adevărat amfitrion, mai ales cănd era inştiinţat că i-au trecut pragul oameni din inalta societate. Se apropia la masă cu un aer indatoritor, le sugera ce fel de măncare trebuie neapărat să incerce sau ce fel nu merită să fie luat. Dar rolul de "gazdă nu ţinea decăt o clipă". In momentul cănd sosea "sfertul de ceas al lui Rabelais", adică momentul achitării notei de plată, el se făcea nevăzut. La sfărşitul vieţii, Beauvilliers a publicat o lucrare in două volume - "LâArt du Cuisinier". Se spune că, pănă la el, arta culinară n-a fost niciodată studiată cu atăta exactitate şi atăt de metodic.
Varietate
Lista de bucate a restaurantelor de prima clasă, de exemplu, a fraţilor Véry şi Provensali de la acea vreme, era foarte bogată şi variată. Aveau zeci de preparate de tot felul. De exemplu: 12 ciorbe, 24 de gustări; 15 sau 20 de feluri din carne de vită; 20 de feluri de carne de oaie; 30 de feluri din pasăre şi vănat; 16 sau 20 de feluri din carne de viţel; 24 de feluri de peşte şi 50 de dulciuri uşoare. Această varietate de bucate putea fi stropită, din belşug, cu cel puţin 30 de soiuri de vin de la Bourgogne la Tokaj; 20 sau 30 de lichioruri parfumate. Bineinţeles, de pe lista cu băuturi nu lipseau cafeaua, negusul (o băutură din vin, apă caldă, suc de lămăie, zahăr
şi nucşoară), sillabubul (un amestec din lapte, vin şi rom), punciurile şi alte amestecuri.
şi nucşoară), sillabubul (un amestec din lapte, vin şi rom), punciurile şi alte amestecuri.
Citește pe Antena3.ro
