x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reteta cu legume de vară - Vinete umplute cu pui

Reteta cu legume de vară - Vinete umplute cu pui

08 Aug 2016   •   18:02
Reteta cu legume de vară - Vinete umplute cu pui

Ingrediente: 4 vinete, un piept de pui, doi cartofi, două cepe, o ţelină mică, 3 căţei de usturoi, 500 g morcovi, 2 g cuişoare, 100 g smântână, o limetă, două ouă, cimbru, sare, piper, ulei de floarea-soarelui.

Mod de preparare
1 Morcovii se curăţă, se spală şi se taie în bucăţi. Se fierb în apă cu sare, se scurg şi se pun la răcit într-un bol. Se adaugă o ceapă şi doi căţei de usturoi curăţaţi, cuişoarele, smântâna, o lingură cu suc de lămâie, sare şi piper.

2 Se presară puţin cimbru şi se pasează totul cu un blender până se obţine un sos curgător, eventual mai adăugând puţin din apa în care au fiert morcovii. Carnea de pui se toacă împreună cu ceapa şi usturoiul rămas şi se căleşte în puţin ulei până se albeşte. Se adaugă ţelina dată prin răzătoare şi cartofii fierţi pasaţi, ouăle, sare şi piper.

3 Vinetele se spală, se taie în bucăţi mari, li se îndepărtează mijlocul cu o lingură şi se opăresc cinci minute în apă clocotită.

4 Se scurg, se condimentează, se umplu cu amestecul din bol, se aşază pe o tavă, se stropesc cu ulei şi se introduc în cuptor. Se coc la foc mediu 25-35 de minute sau până ce compoziţia a devenit aurie şi s-a întărit.

Sfat: Vinetele umplute se ser­vesc fierbinţi alături de sosul de morcovi, presărate cu cimbru.

×