Reteta de suflet

Nu, nu m-a facut mama olteanca. Si nici n-am ajuns prin Oltenia pana in anul in care Universitatea Craiova - echipa de suflet din Banie, "campioana unei mari iubiri" - nu a facut event. Adica s-a-ntamplat sa ma aflu pe un mal de Olt, in tinutul Valcii, taman cand craiovenii castigara campionatul si Cupa Romaniei… Dar asta era demult, pe la inceputul anilor ’80, iar eu, contrar zicalei cu "tot romanul" care se pricepe la fotbal, nu inteleg prea mare lucru din ce se intampla pe teren. Poate de-aia tin intotdeauna cu ambele echipe. Sa n-am remuscari…

Dar nu despre fotbal vreau sa va scriu. Nici despre Eugeniu Carada, celebrul politician (si fondator al Bancii Nationale) care ne-a lasat mostenire maxima: "Pentru o Romanie libera, oricand, oricum, cu oricine, contra oricui". Si nici despre Mihai Viteazu. Desi, din cand in cand, poate c-ar trebui sa ne mai scoboram in istorie... Macar in momentele de cumpana ori de rascruce ale neamului.

In "Tara Prazului" si-a sosurilor intens condimentate, de-ti iau gura si pantecele foc, bag lingura de lemn prin strachinile cele frumos smaltuite si va-mbii la bucate oltenesti. Si dupa ce le-om cerca pe toate, ne-om pune dimpreuna si-om gati haiduceste o oaie la groapa, ca-n timpurile cele vechi.

Mai intai grijim oaia, scotand-o cu atentie din blana si curatand-o in interior. Cu doi-trei pumni de sare grunjoasa, o frecam bine atat in exterior, cat si in interior si-o lasam asa, o bucata de vreme, sa se patrunda. Maruntaiele - adica inima si ficatul - le spalam de sange si le taiem bucati marunte pe care le amestecam intr-un bulgare de unt. Tot cu unt ungem oaia pe dinauntru si pe dinafara si pe la toate incheieturile, cum ungi un prunc cu alifie parfumata. Bulgarele din unt si maruntaie il bagam in cosul pieptului si tot acolo mai punem cateva fire de usturoi verde si de arpagic tocate, boabe de piper, foi de dafin si - daca e de unde - o strachina cu bureti proaspeti. Turnam doua cani cu vin alb de Segarcea ori de Dragasani, apoi imbracam oaia in pielea ei si-o coasem bine. In groapa dinainte sapata, aprindem lemn de esenta moale si corzi uscate de vita-de-vie (pastrate de la taiatul viei anume pentru asta). Cand ramane numai jaraticul, oaia-mblanita s-asaza in groapa si s-acopera cu crengi inverzite, sa se coaca inabusit. Cand blana a ars si pielea s-a rumenit putem spune ca oaia este gata. O carne mai frageda si-un gust mai bun n-o sa gasiti nicaieri altunde! Iar daca puneti si-o cana cu vin (din cel care parfumase si interiorul oii) veti avea parte de un adevarat festin.