Reteta de suflet

 

 

 

"D’apoi, dragul mosului, v-oi spune si eu una, cum m-oi pricepe mai bine, si de-oi gresi cu ceva, ma veti ierta ’mnevoastra, ca nici eu nu-s de cand sunt povestile pe lume, si le zic si eu cum le-am auzit de la altii…" La intampinarea asta, ciuleam urechile si ne asezam care cum puteam mai bine imprejurul bunicului, sa ascultam povestea cum curge si sa uitam de toata zbantuiala zilei, prin troienele de omat. Era ca azi, luna lui Februar, ninsoarea daduse navala peste noi si usoara desprimavarare pe care o simtisem - si noi, si zarzarii de sub fereastra, si butucii din vie - era sigur de-acum ca nu fusese "de-adevaratelea". Bunica ne adusese la toti placinte fierbinti si cani cu lapte, si numai lui ii dase o garafa de vin, vin rosu, rece, de se aburise sticla. Privea vinul in lumina putina a lampii cu gaz. Simteam ca isi cauta vorbele, povestea… Un zambet ii lumina dintr-o data fata si atunci am stiut ca povestea venise, ciocanise usor cu degetul la tampla lui. "Era odata un mos - mai batran decat mine - si numele lui era Anul. Si avea doispe feciori frumosi ca luna de pe cer si numele lor erau: Ianuarie, Februarie…" "Martie, Aprilie, Mai…" - am continuat noi intr-un glas, pana cand am epuizat toate lunile din calendar. "D’apoi, daca stiti povestea, nu v-o mai zic!" - ne ameninta el ghidus. "Ba, spune-ne-o!" "Si mosul asta avea si el o bucata de vie, asa cum e-a noastra, de pe deal. Si asta era toata podoaba si bucuria casei lui. Si culeg ei via, si zdrobesc strugurii si-i fac must. Si mustul se face vin. Si mosul nu-i lasa sa-l bea, ca zice ca sa-l lase sa se faca puternic si bun, cam pana cand o da sa se treaca iarna. Si ca sa stie fiecare care-i partea lui din vin, lua un carbune din vatra si trase pe doaga butoiului cate-o dunga, impartindu-le vinul, sus pentru cei mai mari, jos pentru cei mai mititei, si puse cate un robinet pe partea fiecaruia. Februarie, ca fiind cel mai mititel, avea partea lui jos de tot. Si tot ca mai mic, peste iarna fratii nu l-au luat cu ei sa munceasca prin sat, cu ziua, la oameni. Si-acasa, Februarie se tot ducea cu cana si-si lua din partea lui de vin - mai intai ca sa se incalzeasca, apoi ca sa se-nveseleasca, si p-orma ca-i ducea lipsa. Azi asa, mane-asa, o-nceput a da si coltul ierbii si feciorii au zis ca-i timpul sa guste din vin, dar butoiul era gol. Numai jos de tot, in partea lui Februarie, parca mai era ceva. Si, cand au inteles fratii de ce a fost asa de vesel fratanele cel mic toata iarna, au inceput a-l fugari. Si cand il prindeau, el plangea, si cand scapa din mainile lor, le dadea cu tifla. Si-asa e si luna care-i poarta numele, cand incruntata, cand vesela."