Reteta de suflet

Si daca suntem in preajma Sfantului Andrei - ori Mos Andrii, cum i se mai spune - , si daca mai e cumva si luna plina, nu se poate sa nu ne treaca fiorii, asa, pret de o clipa, cand vantul face sa tremure o creanga la fereastra casei... E noaptea strigoilor, a varcolacilor, a oamenilor-lup. "Se zice ca in noaptea asta vin strigoii pe la ferestre si te intreaba de-ai mancat usturoi si daca te-a luat gura pe dinainte sa-i raspunzi, apoi te manca. Dar de-i tac..., te-o lasa in pace si s-o duce la alta casa..." Ascult vorba batranului de langa mine si nu ma rabda inima sa nu-l intreb: "Dar ce-i de facut? Cum te aperi de lup, de varcolac, de strigoi?". Eu stiu ca-l intreb mai mult neincrezandu-ma vorbelor lui. Si el stie asta, dar ca sa ma faca sa inteleg, ma poarta cu el undeva in trecut, in anii tineretii lui, cand deasupra obiceiului nu sta nici un semn de indoiala.

"D’apoi se strangeau la casa unui megies douaspe fete, frumoase ca luna si soarele dimpreuna, ale mai mandre din sat. Si fiece fata venea c-o pane, cu trei capatani de usturoi si c-un fir de busuioc, legate tate cu un firisor de lana rosa, sa le tana norocul. Si mai aducea fiece fata si cate-o sticla de rachie din cea buna, de septe ani. Si la coltul casei, pe-o masa, se adunau toate lucrurile aistea la un loc. Si fata cea mai frumoasa din toate, si care era mandra feciorului de gazda, le acoperea cu broboada ei. Broboada care-i invalea capul si pieptul"... Si-aici mosul zambeste amintindu-si de broboada ce-acoperea pieptul rotunjor al "mandrei feciorului de gazda". "Si pe masa se punea o lumanare pastrata tocmai de la Pasti, sa arda pana-n ziua. Si se mai asezau si doua babe, de-o parte si de alta, sa pazasca masa, nu cumva sa vina vreun strigoi mai tinerel sa fure. Si se-auzeau apoi lautarii, pe ulita. Veneau feciorii cu ei si intrau in ograda, si se veseleau cu totii, radeau si cantau pana la ziua. Iar cand se facea ziua, ieseau afara si jucau hora, si le prindeau si pe ale batrane in joc. Si un fecior lua de pe masa lucrurile fetelor si le juca, si fetele isi luau lucrurile de la fecior si le imparteau apoi, da’ le dadeau la al de le era mai drag. Si panea se manca, si rachiul se bea, si usturoiul se pastra de leac." "Leac de dragoste?", intreb. "Si de dragoste", mi se raspunde. "Dar usturoiul lui Mos Andrii ii bun la inimi vatamate si la animale betege, ca-l faci mujdei cu vin si-l dai sa-l mance cui are nevoie, ca-i om, ori ca-i alta fiinta."

Noaptea ursitului

Voi 41 de fire de grau, / Eu voi adormi / Si voi hodini, / Dar ma rog lui Dumnezeu / Sa-mi trimita ingerul meu, / Sa-mi arate pe ursitorul meu, / Ce mi-i dat de Dumnezeu! E multa vremea trecuta de cand, intr-o noapte de Sfantul Andrei, gandeam ca o sa-mi aflu ursitul, de-oi spune vorbele-n cadenta lor si de le-oi face pe toate cum sunt zise din batrani. Caci dintre cate sunt "stapanirile" acestui sfant, unele reminiscente ale unor ritualuri pagane (poate nu intamplator acel dintre apostoli care i-a increstinat pe daci are ca zi de praznuire tocmai ziua care celebra inceputul anului nou dacic) - sarbatoarea lupilor si a strigoilor alungati cu usturoaie, noaptea farmecelor etc. - aceasta, a ursitului, are conotatiile cele mai senine. Caci ce poate fi mai frumos decat un suflet de fata tanara cautand sa afle cu o clipa mai devreme cu cine va imparti ceasurile de dragoste si de taina ale vietii! Demult se adunau fetele mari in casa uneia, sa faca dimpreuna "colacul Sfantului Andrei". Cu apa neinceputa se facea colacul. Si apa asta o aducea fiecare fata cu gura. Si tot in noaptea aceea, din apa, sare si faina, masurate cu o coaja de nuca, se faceau turte, coapte pe vatra. Si fiecare fata isi facea turta ei si o cocea, si o manca. Si nimeni nu bea nici o picatura de apa. Si-n vis venea ursitul, si-i dadea fetei apa, sa-si ostoiasca setea... Si de voia fata sa se marite pan’ la anul, ingropa intr-o glastra 41 de boabe de grau si le descanta, si de incolteau, atunci se marita.