Reţeta de suflet

Zilele trecute, stăteam de vorbă cu un tânăr bu­că­tar român. Îmi povestea că s-a îndreptat către profesia asta după ce trecuse de 20 de ani şi la vreo şapte-opt ani după ce abandonase, de fapt, şcoala. În momentul în care a ales gastronomia, ca "rută profesională" în viaţă, în momentul în care i s-a ofe­rit şansa de a lucra într-un mediu în care putea avea colegi, şefi sau clienţi străini, tânărul nostru a decis să se întoarcă la şcoală. A absolvit un liceu de matematică-fizică şi a căutat să îşi continue şi formarea profesională. Cu câteva luni în urmă, un alt tânăr bucătar, mult mai cunoscut decât cel despre care am pomenit mai sus, medaliat cu echipa olim­pică de bucătari a României, mi-a vorbit despre un parcurs asemănător: şcoala abandonată la 15 ani şi reîntoarcerea la studii atunci când şi-a dat seama că doar a câştiga bani nu e suficient în viaţă. Silvian Scornea – căci despre el este vorba – este acum directorul pe regiunea Muntenia al ANBCT (Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Tu­rism din România). Vreau să vă aduc în atenţie acum un alt destin. Cezar Munteanu – şi el director pe Bucureşti al ANBCT – a ştiut de la bun început că va fi bucătar. A urmat un liceu de profil, dar nu s-a oprit aici. Ori de câte ori s-a ivit prilejul, şi-a continuat perfecţionarea, urmând studii (unele de ni­vel universitar) în toate ţările în care a lucrat ca bu­cătar-şef al ambasadelor României. Este, dacă vreţi, unul dintre cei mai "şcoliţi" tineri bucătari români şi probabil unul dintre cei care ar putea, cândva, constitui nucleul în jurul căruia să se înfiinţeze o Universitate de gastronomie şi în România (aşa cum toată lumea bună are). Cu doi dintre aceşti pasionaţi gastronomi, pe care i-am con­siderat, prin parcursul lor profesional şi uman exemplar, modele pentru învăţăcei, am avut personal prilejul să lucrez în cadrul Pro­iectului "Curcubeu" de la Si­ghi­şoara. Şi atunci am înţeles că România, având o generaţie de profesionişti asemeni lor, are dreptul la un viitor pe scena gastronomică mondială.

Lecţia de dăruire
M-am obişnuit, de-acum, să descopăr la Volker Reiter, promotorul Centrului de Formare Profesională "Curcubeu" de la Sighişoara, noi valenţe ale personalităţii sale. Pe neamţul emigrat în România, pasionat de valorile acestei ţări şi de viitorul tinerilor ei poate mai mult decât cei care sunt născuţi pe acest pământ, l-am descoperit, acum câteva săptămâni, ca pe un mare cunos­cător al literaturii române. Recită din Eminescu şi Blaga, reinterpretează mitul Mioriţei, găseşte în literatura noastră (de care noi adeseori ne scuturăm, imediat ce am absolvit şcolile) îndemnuri şi mize pentru viitor. L-am regăsit, la ultima Cină VIP organizată în cetatea medievală, la Burg Hostel, drept un amfitrion atent, aşa cum de multe ori noi nu ştim să fim în propria casă. Şi mi-am spus că dacă tinerii aceia, cei 20 incluşi în program, s-ar uita mai atent la el, ar găsi un model excepţional. Pe lângă ceea ce vor reuşi să înveţe pentru meseria lor viitoare, de bucătari sau ospătari, au şansa de a învăţa cum să fie oameni. Asta e şi tema noastră din această săptămână. Cum să ne bucurăm de cei de lângă noi şi cum să le aducem bucurie. Fie şi cu un blid de mâncare.