Intre drumuri pe meleaguri straine, spectacole si emisiuni, Grigore Lese ne da o lectie de antropologie culinara. Iar satul de odinioara prinde iarasi a trai in povesti cat o viata de om, cu randuieli ce ne arata cat de straini de noi am devenit.

Servirea bucatelor, un ritual de mult timp uitat

Pentru o astfel de lectie de viata am pasit un pic timid, poate chiar covarsit de povara unei vini ce nu e neaparat a mea, dar pe care o-mpartasesc si-o arat cu degetul, in conversatia de toamna tarzie, cu mustul ce-ncepe sa piste amintind de vinul aprig de Ajun.

"Gatesc foarte rar. Dar atunci cand o fac, pregatesc pesti de apa de munte prinsi de mine, pentru ca imi aminteste de copilarie", imi expune chestiunea scurt domnul Grigore Lese. "Dar primele aduceri aminte sunt de prin anii ’60, cand mama se pregatea pentru sarbatorile de Craciun. Facea pancove (gogosi) si cozonac cu mac. Asteptam cu nerabdare Nasterea Mantuitorului pentru a merge la colindat si a gusta din bunatati". Ascult si parca ma prinde si pe mine dorul de-un foc de lemne ce, cu degete de lumina cand roscata, cand galbuie, isi anunta prezenta in cuptorul de pamant. "Pe atunci aveam parte de bunatati doar la Pasti si la Craciun. Era un rastimp special. In celelalte zile ale anului mancam mai mult malai copt pe vatra, ca pita era pe cartela", continua pasind in realitate. Dar vraja refuza sa se destrame.

Traditii vs. moda

"In comunitatea taraneasca traditionala gatitul nu era considerat o activitate barbateasca. Femeile erau acelea care asigurau hrana zilnica. Sigur ca existau si exceptii cand barbatii gateau si, anume, la trecerea anumitor praguri: la nunti si pomeni. In momentul in care un membru al familiei pleca in lumea de dincolo sau in alta lume (prin casatorie), femeia, mai sensibila si prin urmare mai afectata de dezechilibrul produs in comunitate, era inlocuita de barbat. Se sacrificau animale, iar mancarea se facea la cazan. Servirea bucatelor devenea un adevarat ritual. Se facea semnul crucii pe paine sau pe mamaliga, se spunea rugaciunea in prezenta tuturor membrilor familiei, dupa care se trecea la servirea mesei". Lucruri ce se pierd... Si parca si aerul din jur cheama la-ntristare...

"Acum, din pacate, masa traditionala nu mai are insemnatatea ritualica de odinioara nici macar la sat. Asa cum s-a intamplat in muzica, si randuiala servirii bucatelor s-a desacralizat", adauga, iar amaraciunea strecurata-n glas de-un timp pare a se adanci. Simt aici o rana deschisa, asa ca incerc sa schimb vorba... pe bucate. Caci gatitul e... cum?

Corvoada sau placere

"E o intrebare potrivita mai mult pentru femei, cred eu. Dar in acest sens o sa-ti spun o poveste adevarata...", si, dand la o parte cana de must intepator, semn ca vremea vinului e aproape, face loc amintirilor. "Cand eram mic mergeam la bunici, in satul Soiceni", isi incepe povestea molcom domnul Grigore Lese cu vorba venita din vremi mai asezate. Doar focul din soba continua sa lipseasca...

Amintiri

"Casa bunicilor era in padure. Bunicul era tamplar si venea acasa tarziu, dupa ce ispravea lucru’. Cand ajungea cam la un kilometru de casa striga de rasuna padurea: «Babucaaaa, pune de tocana (mamaliga) ca viu!»". Mama Varvara sarea ca fripta, vorbind singura prin casa: "aula-i (auzi-l)!". Se repezea catre lampa marindu-i festila si-mi zicea cu blandete cand vedea ca m-am trezit: "nu te teme, dragu’ mamii". Lua lampa si urca in pod dupa malai. Atata focul, punea apa la fiert, punea malaiul, dar nu apuca sa fiarba mamaliga cum se cuvine, ca bunicul si aparea. Ma lua in brate, facea un joc ritualic cu mine, ma alinta, imi dadea bani… Iar in jurul nostru sarea cainele Vultur. Mare era dezamagirea bunicului cand constata ca mamaliga nu era pe placul lui. Avea drobi (cocoloase). Atunci, nervos, lua oala cu mamaliga si dadea cu ea de pamant spunand: "Tu, asa se face o tocana?". Apoi se dezbraca grabit, agita focul, lua alta oala, isi sufleca manecile, punea mana pe tocaier (facalet), invartea tocana cu nerv si - cand era gata - lua oala si o rasturna pe corpator (fund). Era musai ca mamaliga sa fie perfect rotunda, sa nu fie lipicioasa si sa nu aiba cocoloase. Satisfacut de lectia culinara data spunea: "No! Asta-i tocana. Te-ai maritat si nu stii face o tocana. Maine te trimit pe tine sa faci casi, sa jiluiesti, sa cioplesti lemne, iar eu oi sta acasa sa fac tocana si sa cat de copchil". Alte vremuri...

Cat despre pestii de apa repede si limpede... Le-am pus gand rau. Chiar daca gustul este bun!

Pastrav la gratar De-i prinzi in creieri de munte, sa fii sanatos, si sa te tie al de sus cu mana iute si ochi ager cat ti-o fi dat! De nu, stica niste bani, ca nu-i strici degeaba, pe un kil juma’ de pastrav. Curata acvaticele bunatati cat poti de bine si spala-le in apa rece. Sareaza pestii si usuca-i intr-o carpa curata. Apoi unge-i cu unt topit si lasa-i la hodinit pe un gratar, nu prea grabit cu friptul, ca se fac repede. Cat dai un toi-doua pe gatlej, baga seama sa-i mai si intorci. Asa, ca sa nu se plictiseasca... Unii ii pun pe "tambal" inveliti in hartie pergament. Cum nu mai gasesti, iar varianta ar fi folia de aluminiu, cearca mai bine cum sta scris in amonte si manca-l sanatos! Iar cum vinu’ nu-i chiar de pus pe masa, o palincuta-i mai la locu’ ei!

Din suflet de roman "Pregatesc" saptamanal o emisiune de etno-antropologie cu lucruri care nu s-au prezentat in 50 de ani niciodata in media. Predau un curs de etnomuzicologie la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Apoi, arat strainilor muzica adevarata a romanilor, la Paris. Reactia publicului a fost fantastica. Si lucrez la un nou proiect de spectacol, «Pastorale», pe care il voi lansa in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu".