x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețeta zilei: Cartofi franţuzeşti la cuptor

Rețeta zilei: Cartofi franţuzeşti la cuptor

12 Mai 2019   •   20:30
Rețeta zilei: Cartofi franţuzeşti la cuptor

Ingrediente

1 kg cartofi noi

400 ml lapte

3 ouă

250 g brânză de oaie rasă

unt

250 g smântână

3 căţei de usturoi

Nucşoară

sare

piper

Mod de preparare

Speli cartofii, îi alegi şi îi fierbi în coajă timp de 15 minute. Îi scoţi, îi laşi la răcit, le cureţi coaja şi îi tai rondele. Torni peste ei laptele şi amesteci. Adaugi 2 ouă bătute, jumătate din cantitatea de brânză, sare, piper, un praf de nucşoară şi amesteci bine toate ingredientele. Ungi o tavă cu unt, pui usturoiul tocat fin şi torni cartofii. Îi aranjezi frumos şi presari restul de brânză, adaugi smântâna, oul bătut şi câteva cubuleţe de unt. Dai tava la cuptorul încins pentru aproximativ 40 de minute sau până se gratinează frumos.Poftă bună

 

 

 

×