x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Linte bătută (rețetă foarte veche)

Linte bătută (rețetă foarte veche)

26 Feb 2019   •   20:39
Linte bătută (rețetă foarte veche)

Fără îndoială, bucătăria românească mai are încă multe reţete neştiute, care abia aşteaptă să fie descoperite. Unele dintre ele sunt atât de vechi, încât nimeni nu-şi mai aminteşte de originea lor, despre altele se ştie că ne-au venit dinspre marile imperii care ne-au tot dat ocol. Ceea ce mi s-a părut cu adevărat încurajator a fost felul în care oamenii care mi-au citit s-au mi-au ascultat retetele au înțeles sa intre în povestea mea culinara.

Între scrisorile pe care le-am primit a fost şi aceasta, de la dna Maria Popa, din Calafat, care ne mărturisea: "Când eram foarte mică, bunica mea obişnuia să ne facă, în zilele de post, un preparat despre care n-am mai auzit astăzi să-l pregătească cineva, şi anume Linte bătută. Este, dacă vreţi, sora mai săracă a fasolei făcăluite, însă cu nimic mai prejos decât aceasta, atunci când vine vorba despre gusturi şi savori. După ce am crescut şi mi-am întemeiat familia mea, mi-am adus aminte de această reţetă, însă cum bunica trecuse de mult în lumea celor drepţi, nu mai avea cine să mă înveţe. Foarte greu am aflat reţeta şi fiindcă nu aş vrea să se piardă, am decis să v-o scriu dumneavoastră.

Se iau un kilogram de...................

Citește reteta mai departe AICI

×