x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţete gourmet pentru... leneşi

Reţete gourmet pentru... leneşi

de Magda Cristina Ursache    |    12 Ian 2011   •   18:25
Reţete gourmet pentru... leneşi

Crede despre sine că este o persoană de tip "gourmet", adică e interesată să mănânce "lucruri bune". Pe de altă parte, îi place să reamintească oricui că face parte din prima generaţie de femei "de carieră", reuşind să devină un avocat de succes încă din tinereţe. Marjorie Gelb a încercat în viaţa sa însă mai mult decât să fie apreciată în profesie, dedicându-şi cât de mult timp a putut familiei, celor doi copii şi meselor sănătoase pentru cei dragi. Cam mult pentru o femeie a sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI! Mai ales atunci când ai avut şi şansa de a cunoaşte foarte bine "calea clasică" – de modă veche, am spune – a pregătirii bucatelor, fiindcă în adolescenţă Marjorie a urmat, din pasiune, şi cursurile celebrei şcoli pariziene Cordon Bleu, unde a învăţat să folosească ingrediente fine, produse proaspete, ierburi şi condimente "vibrante", precum şi numai peşte, pui şi carne de vită sau de porc foarte proaspete. Ori când te obişnuieşti aşa, şi îţi place gustul bucatelor astfel pregătite, e foarte greu să renunţi la ele pentru semipreparate congelate!

O carte de bucate
Ei bine, tocmai din nevoia de a face pe plac gusturilor sale rafinate, de a-şi educa fiicele în spiritul unei alimentaţii sănătoase, fără însă a-şi neglija cariera, avocata americană Marjorie Gelb a imaginat şi a perfectat, în timp, o serie de "tehnici de gătit pentru un gourmet leneş". Anul trecut, cu sprijinul celor două fiice – Josie Saphiro, scriitor şi jurnalist, şi Stephanie Gelb, designer – Marjorie a reuşit să adune reţetele şi tehnicile ei "lazy gourmet" într-o carte care a cunoscut rapid succesul în Statele Unite. "Femeile ca mine au descoperit că le este greu să lucreze toată ziua şi apoi să vină acasă şi să mai aibă energie pentru a pregăti şi aranja o masă frumoasă", spune Marjorie, care locuieşte împreună cu soţul ei în Oakland, Ca­lifornia. Şi chiar dacă, odată pensionată, şi-a imaginat că va avea mai mult timp, nepoţii i-au dat prognozele peste cap. Aşa că a decis să scrie "The lazy gourmet", spre folosul femeilor de carieră din toată lumea care-şi doresc, în egală măsură, să aibă parte şi de o căsnicie fericită, şi de o masă "pe gust"!

Ardei umpluţi cu orez şi stafide
Ingrediente: 250 g orez, 30 g fructe uscate, 20 g stafide, o ceapă albă, doi căţei de usturoi, un ardei iute, 8 ar­dei graşi mai mari, 100 ml ulei de măs­line, o lingură cu cimbru, sare, piper.
Preparare: Orezul se clăteşte şi se lasă la înmuiat în apă fierbinte circa 15 minute. Ceapa, usturoiul şi ardeiul iute se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Se încinge uleiul de măsline, se pun legumele şi stafidele şi se călesc zece minute la foc mediu. Se adaugă orezul, sare şi piper după gust, scorţişoara, puţin cimbru şi se amestecă. Se adaugă două căni cu apă şi se fierbe totul până ce orezul este pe jumătate fiert. Ardeii graşi se spală, se taie în jumătăţi şi se curăţă de seminţe. Se umplu cu orez, se aşază într-o cratiţă adâncă şi se adaugă apă cât să le ajungă la jumătate. Se acoperă cratiţa cu un capac, se introduce în cuptorul încins şi se coc la foc mediu 50-60 de minute. Se scot cu paleta în ­farfurii, se pune puţin din lichidul în care au fiert, se presară cu cimbru şi se servesc.

Coroniţe cu cimbru
Ingrediente: 300 g făină, 150 ml apă, 10 g drojdie, un ou, o linguriţă cu zahăr tos, două linguriţe cu sare, două linguri cu ulei de măsline, o lingură cu cimbru, 2 g piper, 2 g nucşoară,
Preparare: Într-un bol se amestecă droj­dia cu puţină apă şi zahărul tos până se dizolvă. Se adaugă făină cât să rezulte un aluat curgător şi se lasă să dospească zece minute. Făina rămasă se cerne, se toarnă drojdia dospită, uleiul de măsline, sarea şi piperul. Se presară cimbrul şi nucşoara, se adaugă restul de apă caldă şi oul. Se frământă până se obţine un aluat potrivit de tare nelipicios şi se lasă să crească până îşi dublează volumul. Se presară masa cu făină, se întinde aluatul într-o foaie subţire apoi se taie fâşii subţiri. Se taie în bucăţi potrivit de lungi, se suprapun câte două bucăţi şi se rulează. Se ung capetele cu puţină apă, se lipesc şi coroniţele obţinute se aşază pe o tavă presărată cu făină sau tapetată cu hârtie de copt. Se coc la foc mediu 15-20 de minute sau până devin aurii.

Legume cu sos aromat
Ingrediente: doi dovlecei, 4 roşii, do­uă conserve de roşii, o căpăţână de ustu­roi, un ardei capia, doi ardei iuţi, do­uă cepe roşii, 200 ml ulei de măs­line, o legătură de pătrunjel, sare, pi­per.
Preparare: Dovleceii se spală, se taie felii, apoi bastonaşe potrivit de lungi. Se presară cu sare şi se pun 20 de minute într-o strecurătoare. Se şterg cu un şervet absorbant, se amestecă cu puţin ulei de măsline, pătrunjel tocat, sare şi piper. Se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se coc la foc mediu până devin aurii. Roşiile se spală, se taie felii mai groase, se presară cu sare şi piper, se aşază pe o tavă şi se tropesc cu ulei. Se pun pe fiecare felii de usturoi, pătrunjel tocat şi se coc la foc mediu 15 minute. Ceapa se curăţă, se spală şi se taie bucăţi. Se prăjeşte cinci minute în restul de ulei încins, se adaugă ardeiul capia şi ardeii iuţi tocaţi, se călesc cinci minute, apoi se adaugă roşiile din conservă. Se condimentează, se fierb 15-20 de minute, apoi se pasează şi sosul obţinut se serveşte alături de legumele calde.

Orez cu scorţişoară şi ardei iute
Ingrediente: 320 g orez, 500 g suc de roşii, o ceapă roşie, un fir de praz mic, un ardei capia, doi ardei iuţi, o linguriţă cu scorţişoară, 150 g fasole boabe roşie, 100 ml ulei de măsline, sare, piper, pătrunjel.
Preparare: Fasolea roşie se fierbe cu câteva ore înainte şi se pune într-un bol. Uleiul se încinge într-o cratiţă, apoi se adaugă prazul, ceapa roşie şi ardeii tocate mărunt. Se călesc zece minute la foc mediu, se adaugă sucul de roşii, pătrunjel tocat, sare şi piper după gust. Se fierb până se obţine un sos mai gros, se adaugă fasolea roşie, se amestecă, se acoperă cu un capac şi se păstrează la cald. Orezul se spală până ce apa rămâne curată, apoi se fierbe în apă cu sare. Se pune într-o strecurătoare, se clăteşte cu apă rece şi după ce s-a scurs se pune în cratiţa cu sosul de legume. Se adaugă pătrunjel proaspăt tocat, se amestecă bine până se încorporează toate ingredientele, se verifică de gust şi se condimentează dacă mai este nevoie.
Reţete redactate de Alina-Ramona Anghel

×