x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Revoluție în domeniul culinar. A fost inventat un nou aliment, ecologic și ieftin

Revoluție în domeniul culinar. A fost inventat un nou aliment, ecologic și ieftin

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2024   •   18:00
Revoluție în domeniul culinar. A fost inventat un nou aliment, ecologic și ieftin

Cercetătorii din Coreea de Sud au reușit să dezvole un aliment hibrid, ecologic și ieftin.

Aceștia au produs un orez umplut cu carne prin cultivarea celulelor de carne de vacă în interiorul boabelor. Prețul se va situa la un sferet din cel al cărnii de vită iar conținutul de proteine este cu 8% mai mare. 

Ei cred că noul aliment va contribui la rezolvarea crizelor alimentare şi ar putea marca un progres în combaterea schimbărilor climatice, potrivit AFP, citat de Agerpres

Noul tip de orez a fost cultivat în laborator de cercetători de la Universitatea Yonsei din Seul şi conţine celule musculare şi adipoase de vită.

"Imaginaţi-vă că obţinem toţi nutrienţii de care avem nevoie dintr-un orez proteic cultivat pe celule. Orezul are deja un nivel ridicat de nutrienţi, însă adăugarea de celule provenite de la animale de fermă poate să crească şi mai mult acel nivel", a explicat Park So-hyeon, coautor al studiului, publicat în revista Matter.

Boabele de orez sunt de culoare roz, au fost acoperite cu gelatină de peşte pentru a ajuta celulele de vită să se agaţe de ele, apoi au fost cultivate timp de 11 zile. Potrivit echipei de cercetători, în comparaţie cu orezul obişnuit, produsul final conţine cu 8% mai multe proteine şi cu 7% mai multe grăsimi.

Noul aliment are o amprentă de carbon mult mai mică decât carnea, întrucât nu necesită creşterea animalelor, o activitate care consumă "multe resurse şi apă, şi care eliberează multe gaze cu efect de seră", a adăugat Park So-hyeon.

Pentru 100 de grame de proteine produse, se estimează că orezul hibrid eliberează mai puţin de 6,27 kg de CO2, adică de 8 ori mai puţin decât producţia de carne de vită.

Acesta va fi o alternativă mai ieftină pentru populația sud-coreeană, cu un preţ de vânzare estimat la circa 2,23 dolari per kilogram, în timp ce preţul cărnii de vită este de circa 15 dolari per kilogram.

Echipa sud-coreeană doreşte să amelioreze şi mai mult noul tip de orez înainte de comercializarea acestuia, astfel încât celulele să se poată dezvolta mai bine în boabe, sporindu-i valoarea nutritivă.

"Acum văd o lume întreagă de posibilităţi pentru acest aliment hibrid. El ar putea într-o zi să ofere ajutor alimentar în caz de foamete, să fie încorporat într-o raţie militară sau chiar să îi hrănească pe astronauţi", a concluzionat Park So-hyeon, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: orez carne coreea sud