x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rosu ca focul

Rosu ca focul

de Cristina Andreea Catana    |    17 Aug 2005   •   00:00
Rosu ca focul
RETETE CU ADRESA
Ardeiul iute este o planta originara din America de Sud, unde crestea salbatic. A inceput sa fie cultivat in jurul anului 7000 i.Hr., data care a fost stabilita de arheologii care au gasit seminte de ardei iute in mormintele de pe teritoriul Americii de Sud, mai exact in Peru.

In secolul al XV-lea, cand spaniolii si portughezii au ajuns in acea regiune, ardeiul iute era cultivat pe arii foarte mari, fiind folosit pentru consumul populatiei bastinase. Incantati de descoperire, europenii, mari amatori de bucate condimentate, l-au adus cu ei acasa. Cum clima din Europa era potrivita, nu a trecut mult si ardeiul iute s-a raspandit pe intregul continent.

PROPRIETATI. Ardeiul iute este un puternic stimulent digestiv, fiind deseori recomandat in tratarea asteniilor digestive si dispepsiilor atone. In uz extern este revulsiv si rubefiant, folosindu-se cu succes in ameliorarea unor afectiuni: lumbago, algii reumatismale si crampe musculare.

O alta boala pe care o poate trata este alcoolismul cronic. Cand apare nevoia de a consuma alcool, se poate pregati, oricand, o tinctura de ardei iute. 10-30 de picaturi se amesteca intr-o ceasca de ceai amar. Atunci cand ardeiul iute este asociat cu sucul de cartofi, poate fi utilizat ca afrodiziac. Decoctul de ardei iute poate fi folosit in tratarea oboselii corzilor vocale.

CARTOFI CU SOS DE ARDEI IUTE

Ingrediente: 500 g cartofi, 3 linguri cu ulei de masline, piper negru, piper alb, praf de maghiran, praf de boia, chimen macinat, usturoi pudra, praf de cimbru, praf de busuioc, praf de oregano, smantana, sos de ardei iute sau ketchup.
Preparare: Curatati de coaja si taiati felii groase cartofii, spalati-i si puneti-i in tava, impreuna cu 3 linguri cu ulei de masline. Presarati un praf de piper negru, unul de piper alb, un praf de maghiran, un praf de boia, chimen macinat, usturoi pudra, un praf de cimbru, un praf de busuioc uscat, un praf de oregano. Rumeniti-i, timp de 35 de minute, in cuptorul preincalzit la semnul 6/200ÞC. Serviti-i cu smantana stropita cu sos de ardei iute sau ketchup.

SALSA DE MANGO SI ARDEI IUTE

Ingrediente: un ardei gras rosu, un ardei gras galben, un ardei iute si un mango, doua lingurite cu ghimbir ras, 3 linguri cu coriandru proaspat, doua linguri cu ulei de nuca, o lamaie.
Preparare: Curatati de seminte si tocati marunt ardeiul gras rosu si ardeiul gras galben, ardeiul iute si fructul de mango. Amestecati cu ghimbirul ras, coriandrul tocat, sucul si coaja de la o lamaie si ulei de nuca. Adaugati sare si piper negru, proaspat macinat. Serviti cu friptura la gratar sau peste fript.

CARTOFI CU ARDEI IUTE

Ingrediente: un kg cartofi, o ceapa, ulei, sare, doi ardei iuti, o lingura cu bulion, doi catei de usturoi, o legatura de patrunjel, 4 rosii, un pahar cu vin alb, o lingura cu concentrat pentru supe, patrunjel.
Preparare: Cartofii se curata, se taie felii si se pun intr-o tava cu putin ulei. Se adauga si o cana cu supa din concentrat si se da tava la cuptor pentru 30 minute. Ceapa se toaca si se caleste in putin ulei, peste care se pun ardeii iuti taiati feliute subtiri, usturoiul pisat, rosiile descojite si tocate si vinul. Se sareaza dupa gust. Sosul rezultat se pune peste cartofii copti, se amesteca bine, se da tava la cuptor 5 minute si se serveste cu patrunjel tocat deasupra.

PUI CU ARDEI IUTE

Ingrediente: 500 g piept de pui dezosat, doua cepe, doi catei de usturoi, 3 ardei iuti, o jumatate de pahar cu vin alb, patrunjel sau marar, sare, piper.
Preparare: Se caleste ceapa in ulei si apoi se adauga pieptul de pui taiat cubulete. Se prajesc bine, se adauga usturoiul, apoi vinul. Cand vinul a scazut la jumatate, se adauga ardeii taiati feliute. Se condimenteaza cu sare si piper, iar la sfarsit se adauga patrunjel taiat marunt sau marar. Se lasa pe foc 15-20 de minute. Se serveste cu orez, piure sau cartofi prajiti.

POVETE
DESCOJIRE. Ardeii copti se curata mai usor de pielita, daca pe masura ce se iau de pe foc, unul cate unul, se presara din abundenta cu sare, punandu-i unul peste altul, in gramajoara si acoperindu-i cu un servet curat, pana cand se racesc. Apoi se scoate pielita, pornind de la varf spre cotor.

USTURIME. Daca vreti sa vedeti cat de condimentat este ardeiul iute, rupeti-l in doua si puneti pe limba cateva seminte. Daca acestea ustura, inseamna ca nu trebuie sa muscati prea mult din el.

CONSERVARE. Ardeii iuti se taie rondele, se asaza intr-un borcan si apoi se toarna otet amestecat cu un praf de sare.
×
Subiecte în articol: ulei piper praf ardei iute ardeiul