Salata verde cu iubire

Poate ca in nici o alta sala de teatru din Bucuresti sau din tara nu poti regasi aceasta imensa placere de a juca. Daca mergi la "Casandra", studioul de teatru al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale", e imposibil sa nu te (re)indragostesti de teatru. E imposibil sa nu simti iarasi gustul acela dulce-amarui al examenelor studentiei si emotia inceputului.

O extraordinara explozie de energie si talent, asa as rezuma spectacolul "Cele doua orfeline", de Eugen Mirea si H. Malineanu, dupa un text de Adolphe Philippe D’Ennery si Eugene Cormon, in regia lui George Ivascu. Cu un deosebit simt al replicii, studentii anului IV Actorie de la clasa profesorului Doru Ana exploateaza fiecare situatie scenica, pastrand in acelasi timp in interpretare o inocenta a jocului asociata cu o, deja, maturitate a stilului personal ce, toate la un loc, fac din spectacolul de la "Casandra" unul ce merita vazut de orice iubitor de teatru.

Povestea, transpusa scenic in stil parodic, este una tipic romantica, in care copilul abandonat la nastere este regasit dupa ani de suferinte si peripetii. Desi trupa este omogena, merita evidentiata interpretarea "celor doua orfeline", Mihaela si Gabriela Modorcea, care dovedesc, pe langa talentul actoricesc, si reale aptitudini muzicale. De asemenea, Tudor Parvu in rolul Picard sau Rares Abraham in Pierre reusesc sa pastreze echilibrul intre cuvant si gest, intre comedie si drama.

Sosite intr-o lume necunoscuta, intr-un Paris intunecat si plin de capcane, cele doua surori orfeline se vad aruncate in lumi diferite si trebuie sa lupte pentru a se reintalni. Scenariul parodic le permite actorilor sa se joace cu partitura si sa improvizeze, trecand de la comedie la melodrama si de la cuvant la muzica. Transpus direct in mahalaua pariziana, inca de la primele replici, spectatorul gusta din "placerile" mai mult sau mai putin gastronomice la care este imbiat de marchiz (bine conturat de Andrei Radu), care vrea s-o transforme pe una din micutele orfeline in "trufandaua" de la banchetul sau. Femeia servita ca fel de mancare pe frunzele de salata verde, ii trezeste o "nemuritoare" pofta-poveste de iubire contelui (si el inspirat interpretat de Radu Campean), iar declaratia de dragoste pe care aceasta situatie comico-gastronomica o starneste, "femeia pura in natura", completeaza perfect portretul celor doua personaje. Si povestea merge mai departe...

Dar, cum spectacolul are doua finaluri, va lansam domniilor voastre provocarea de a-l alege pe cel care va e pe plac.

INGREDIENT TEMPERA

"La Fornarina" de Rafael A trait numai 37 de ani, dar ii datoram cele mai frumoase portrete din Renasterea italiana! Femeile pictate de Rafael Sanzio (1483-1520), de la Madona la brutareasa, par electrizate de o intensitate secreta. Legenda spune ca Rafael insusi a iubit-o pe una din ele ("la Fornarina", brutareasa) pe care a si pictat-o in 1511. De fapt, iubirea si gloria l-au insotit pe Rafael si nu mai conteaza ca Fornarina a fost fiica unui brutar din Roma ori o banala curtezana, ori ca numele ei a capatat un sens deocheat dupa 1700. N-ar fi exclus ca Fornarina sa fie prototipul din frescele pictate de Rafael in Palatele Farnese si Pitti ori chiar in Vatican, si, de ce nu, ne-am duce cu gandul chiar spre glorioasa Madona Sixtina? Refacand, adesea, drumul de la fictiune la realitate, descoperim un suport extrem de simplu pe care geniul uman asaza forme de arta. Acest suport se eternizeaza - cu sau fara voie, cu sau fara merit - datorita artei: pentru ca fara Leonardo si Rafael, Mona Lisa si Fornarina ar fi fost, astazi, numai neant. (Tudor Cires)