Săptămâna de dinaintea Postului Paştilor este numită prin tradiţie Săptămâna Albă (sau Săptămâna Brânzei), reprezentând ultimele zile în care mai este permis consumul anumitor alimente: lapte, brânză, ouă, carne.
Săptămâna de dinaintea Postului Paştilor este numită prin tradiţie Săptămâna Albă (sau Săptămâna Brânzei), reprezentând ultimele zile în care mai este permis consumul anumitor alimente: lapte, brânză, ouă, carne. Sunt instaurate o serie de interdicţii ce au rolul de a-i proteja pe gospodari de influenţa malefică a culorii albe. Femeile evită să se spele pe cap înainte de Lăsata Secului, ca să nu le albească părul şi să îmbătrânească cu iuţeală. În unele regiuni circulă credinţa conform căreia dacă te speli pe cap “ţi se scutură burdufurile cu brânză în cap şi-ţi albeşte părul curând”. O altă interdicţie spune că nimeni nu trebuie să se însoare în Săptămâna Albă. Cei care pornesc nunta sunt doar nebunii, nehotărâţii şi cei slabi de înger. În schimb, joi este bine să se spele lucrurile albe, în special cămăşile.
Sâmbăta lui Lazăr
În ziua de sâmbătă, numită Sâmbăta lui Lazăr, sunt amintiţi cei care vieţuiesc pe lumea cealaltă. Lor li se dau ofrande alimentare, în special plăcinte, brânză şi ouă. Acest obicei se află în strânsă legătură cu o veche legendă populară ce îl are ca personaj central pe Lazăr, cel care a murit de dorul plăcintelor. În unele variante, Lazăr este un tânăr păstor care a căzut dintr-un copac atunci când a simţit mirosul de plăcinte coapte. Surorile lui l-au căutat degeaba în pădure, găsindu-l abia după multe săptămâni. De atunci a rămas obiceiul de a face plăcinte şi de a le împărţi pentru ca cei care nu mai sunt printre noi să nu le ducă dorul. Pe de altă parte, tradiţia cere ca în Sâmbăta lui Lazăr să se facă o tavă mare plină cu plăcintă şi să fie mâncată, alături de o cană de vin. E bine ca înainte de a te apuca de treabă să mănânci plăcinte, ca nu cumva să cazi din pom ca Lazăr sau să te cuprindă frigurile.