x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sarbatoarea libertatii

Sarbatoarea libertatii

17 Mai 2005   •   00:00

  • de SIMONA CHIRIAC
  • CALENDAR GASTRONOMIC
  • La 21 mai, Biserica Ortodoxa Romana ii cinsteste pe Sfintii Imparati Constantin si Elena. In memoria tuturor, ei au fost cei care au dat libertate crestinismului, considerat de atunci egal in drepturi cu celelalte religii din Imperiul Bizantin. In mod paradoxal, legitimitatea crestinismului (o religie a iubirii de semeni si de Dumnezeu) a fost obtinuta prin foc si sabie. Se spune ca in ajunul bataliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a avut o viziune. El a vazut pe cer, in plina zi, o cruce stralucitoare purtand inscriptia "in hoc signo vinces" (cu aceasta vei birui). Mai mult decat atat, noaptea i s-a aratat in vis Mantuitorul, cerandu-i sa puna pe toate steagurile semnul crucii. Victoria obtinuta l-a determinat pe Constantin sa devina crestin (desi a fost botezat de-abia pe patul de moarte), iar prin Edictul de la Milan din anul 313, crestinismul a fost recunoscut ca religie oficiala. Imparatul Constantin a organizat Consiliul de la Niceea, unde a fost combatuta erezia lui Arie, conform careia Iisus a fost creat de Dumnezeu, fiindu-i astfel subordonat si inferior. Pentru a contracara aceasta credinta falsa, s-a elaborat Crezul, a carui esenta o reprezinta fraza: "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut". S-a mai stabilit ca data de sarbatorire a Pastilor sa fie prima duminica de dupa luna plina a echinoctiului de primavara. Tot in aceasta perioada se hotaraste ca zi de odihna duminica, zi in care pana si soldatii participau la slujbele religioase. Pedepsele care "raneau" demnitatea umana, cum ar fi crucificarea sau arderea cu fierul rosu, au fost abolite. De numele imparatesei Elena, mama lui Constantin, se leaga descoperirea ramasitelor crucii pe care a fost rastignit Iisus Hristos. O parte din acest lemn sfant se afla la Ierusalim, iar o alta parte, la Constantinopol. Tot despre Elena se mai spune ca a fost prima femeie care si-a eliberat sclavii si a initiat numeroase actiuni de ajutorare a crestinilor persecutati, raniti sau aflati in nevoie. In popor, la 21 mai are loc o sarbatoare inchinata pasarilor, numita Constandinu puilor. Pentru ca recoltele sa fie protejate de distrugerile provocate de pasari, era bine ca in aceasta zi sa nu se munceasca pamantul. Trebuia sa se tina totusi cont ca aceasta data reprezenta limita maxima pana la care care se mai putea semana porumb, ovaz sau mei.

    18 - 24 MAI
    Sf. Hristina
    "Paharul binecuvantat, pe care-l binecuvantam, nu este el impartasirea cu sangele lui Hristos? Painea, pe care o frangem, nu este ea impartasirea cu trupul lui Hristos?"
    Corinteni I, capitolul 10, versetul 16

  • 18 M Sf. Mc.: Petru, Dionisie si Teodot; Sf. Hristina
  • 19 J Sf. Sfintit Mc. Patrichie; Sf. Mucenita Chiriachi
  • 20 V Sf. Mc. Talaleu; Cuv. Talasie; Cuv. Marcu Pustnicul
  • 21 S †) Sfintii Mari Imparati Constantin si Maica sa, Elena, intocmai cu Apostolii
  • 22 D Sf. Mc. Vasilisc si Marcel; Sf. Mc. Sofia, doctorita; Sfintii Parinti de la Sinodul al II-lea Ecumenic

  • 23 L Cuv. Mihail Marturisitorul, Episcopul Sinadei; Sf. Maria lui Cleopa
  • 24 M Cuv. Simeon; Sf. Mc. Serapion; Sf. Mucenita Marciana
  • ×