Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Veche și uitată bunătate păcurărească, atât de uitată încât dicționarele nici n-o mai pomenesc ca atare (sensul actual fiind „pricopseala, ispravă"), scofala e o găteală făcută aproape numai cu ce da muntele. Aș fi scris era, dar, traversând eu, nu foarte demult, Calimanii, am avut o șansa extraordinara (era să scriu istorică): am mâncat scofală.
Ma adapostisem de o ploaie (mocaneasca) la un „bordei“ de oi, iar baciul mi-a zis „ia, fecior, otar de scofala“. Flamand si grabit, m-am si fript cu „budinca“ asta coapta in spuza - ceea ce mi-a oferit ocazia unei sublime constatari (silogistice): „m-am fript cu scofala, deci scofala exista!“
Pentru ciobani, desigur, e o banalitate, ei sunt satui, probabil, de branzeturile pe care le mananca zi de zi (desi, daca ma gandesc bine, scofala nu poate fi chiar o rutina pastoral-culinara: e drept, branza nu lipseste, slava Mioritei, iar ciupercile-s de colea, dar de unde ceapa, de unde usturoi ?).
Pentru noi insa, „valenii“ (taranii mai impart inca lumea in „valeni“, „munteni“ si „deleni“) scofala e un apanaj al stanii..........
Citește pe Antena3.ro
