Scrisoare

Dragă Moş Niculae,

Vă scriu pentru prima dată, deoarece acum doi ani şi nici anul trecut nu ştiam să scriu prea bine, de ziua Dumneavoastră. Ştiu că ceilalţi copii nu trimit scrisori de această zi, ei trimit doar de Moş Crăciun. Eu vă scriu pentru că aş dori ca şi bunica mea, Elisabeta, să primească un dar de la Dumneavoastră. Ea nu primeşte niciodată daruri. Nici de ziua ei. Ea zice că este bătrână, dar face treabă pentru toată familia noastră. Nu este bătrână aşa rău, ca bunica lui Alex, şi eu o iubesc mult de tot. Are grijă de mine, face curăţenie în casă, spală rufele la maşină şi apoi le calcă. Cel mai bine calcă rufele lui tati, care trebuie să poarte haine foarte curate şi călcate, pentru că e şef la o firmă. Şi mami şi eu avem haine curate şi călcate de bunica. Ea face cea mai bună mâncare. Bunica mă ducea la grădi când eram mai mic, iar acum tot ea mă duce la şcoală. Unii colegi râd de mine, dar eu stau mai departe de şcoală. Şi, câteodată, facem şi lecţiile împreună. Ea nu se mai pricepe la lecţiile astea de acum, pentru că pe vremea ei se făcea şcoală mult mai serioasă. Acest lucru să nu-l consideraţi rău, pentru că ea a prins alte vremuri. Dar ea m-a învăţat să scriu şi mă ajută să înţeleg unele lecţii şi sensul la cuvinte, pentru că mami şi tati vin foarte târziu acasă. Pentru bunica este foarte greu, mai ales că o dor picioarele şi câteodată i se pun cârcei, aşa ca atunci când te doare rău şi ţi se răsucesc şi se strâmbă degetele. Îi fac frecţie pe picioare şi aproape imediat îi trece. Trebuie să-i mai fac şi frecţie la ceafă. Mai ales sâmbătă dimineaţa, când venim de la piaţă. Intrăm încet în casă, să nu-i trezim, şi ea se aşază pe scaun, iar eu o frec pe spate, că nu mai poate să respire de durere. Cum îi trece începe să facă mâncare. Până se scoală mami şi tati, noi am terminat treaba. O ajut şi eu şi bunica zice că-i creşte inima când vede cât sunt de harnic. Da, dar mă gândesc să nu-i facă rău, pentru că ştiu că ia medicamente şi pentru inimă. Vecina, doamna doctor Cristina, i-a zis că ar trebui să nu mai facă nimic şi să se îngrijească puţin, şi atunci bunica plânge. Dar pe urmă, după ce pleacă vecina, bunica face curat. La noi în casă totul este foarte curat.

De Sărbători, adică de Sfântul Crăciun şi de Anul Nou, mami şi tati vor pleca cu prietenii ca să petreacă. Eu rămân cu bunica. O să fim fericiţi, numai noi doi. Şi până acum am petrecut numai noi doi. E foarte frumos şi bunica îmi povesteşte cum era când eram mic şi cum mă bucuram când primeam cadouri de la mami a mea care a murit. Bunica o iubeşte şi pe mami de acum, care este foarte frumoasă şi care ne iubeşte, numai că munceşte mult şi n-are timp. Tati este foarte serios şi bunica zice că cere prea mult de la cei din jur şi n-are timp nici de noi. Mami plânge câteodată şi bunica o mângâie şi-i zice să aibă răbdare. După aceea şi bunica plânge, la bucătărie. Eu o văd mereu când plânge. I-a zis o dată lui tati că s-a schimbat şi că nu mai este copilul pe care l-a născut şi l-a crescut. Tati s-a supărat şi i-a zis că vremurile s-au schimbat şi că viaţa este mult mai grea decât cea de pe vremea ei. Bunica i-a zis să plece de acasă şi să ne lase în pace. Asta este un lucru foarte rău. Dar, vă rog, să nu ţineţi cont, pentru că bunica l-a iertat. L-a certat aşa cum face o mamă. Cred că tati a făcut un lucru urât atunci. Pe urmă bunica s-a dus la mami şi i-a pus comprese, pentru că a căzut şi s-a lovit la obraz. Bunica o mângâia şi plângeau amândouă. Mami de durere, dar şi bunica zicea că o doare inima. I-am adus doctoria şi i-a mai trecut. Mami nu s-a dus la serviciu şi am stat acasă toţi trei. Am făcut lecţiile cu mami şi bunica ne-a făcut cornuleţe. Apoi am frecţionat-o, pentru că o dor degetele. S-au făcut foarte noduroase. Şi părul ei este foarte alb, cel mai alb şi lung. Îl împleteşte într-o coadă şi-l prinde la ceafă într-un coc. E frumoasă aşa cu părul prins. I se văd ochii albaştri. Tati îi zice să se tundă, că e modern şi o mai întinereşte. Bunica îl ceartă din ochi. Nici de asta să nu ţineţi cont, pentru că bunica nu mai poate să suporte unele vorbe, e bătrână.

Am uitat să vă spun ce aş dori să primească bunica în dar. Mi-a zis ea odată că i-ar prinde bine un trening din acela de bumbac, pufos în interior, pentru că îi e frig la picioare, chiar dacă îşi pune ciorapi. Vrea să facă treabă în trening. Bluza să se încheie cu fermoar, ca să poată să şi-o scoată repede când se înăbuşă, că o ţine în piept o durere, mai ales când tati vine acasă prea târziu. Şi poate puteţi să-i aduceţi şi o savarină mare, pentru că mi-a zis ea odată că ar mânca o savarină mare cât un tort. Am râs, pentru că ea mănâncă foarte puţin. Dacă dumneavoastă credeţi că e prea scump, vă rog să nu-mi aduceţi mie nici un dar şi să-i cumpăraţi bunicii trening. Nici mami nu se supără dacă nu primeşte nimic, numai ca să-i faceţi bunicii primul dar. Când îl va găsi bunica, noi vom fi pregătiţi şi cu doctoria, ca să nu se înăbuşă, că ea şi când se bucură se înăbuşă. Şi, dacă aveţi, bunica zicea că-i mai trebuie câţiva ani ca să mai trăiască până termin liceul şi o să mă descurc singur. Atât vrea. Nimic mai mult!

Vă rog să nu vă supăraţi şi să puneţi cadoul în cizmele bunicii. Le fac eu cu cremă, fără să mă vadă şi le pun mai lângă uşă, ca să vă fie mai uşor. Nu uitaţi de savarină!

Vă mulţumesc şi am să pun scrisoarea, astă seară, la geamul din dormitorul lui tati, ca să nu o vadă bunica, până o găsiţi Dumneavoastră.