CALENDAR GASTRONOMIC
Pe 30 noiembrie, Biserica ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Andrei. Impreuna cu fratele lui, Petru, au fost primii ucenici ai lui Iisus Hristos. Sfanta Scriptura ne spune ca apostolii au tras la sorti regiunea in care vor merge pentru a face cunoscuta invatatura crestina. Sfantul Andrei a ajuns si pe meleagurile tarii noastre si a semanat semintele crestinismului.
SIMONA CHIRIAC
|
Pestera Sfantului Andrei de la Ion Corvin, judetul Constanta |
Din acest motiv, Biserica noastra il considera ocrotitorul spiritual al Romaniei. Sfantul Andrei a avut un sfarsit de mucenic, fiind rastignit la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus de atunci "Crucea Sfantului Andrei".
Totusi, aceasta sarbatoare s-a impus pe fondul unor alte sarbatori mult mai vechi, Dionisiacele Campenesti ale tracilor si Saturnaliile romanilor. Ceea ce le caracterizeaza sunt actele rituale si practicile magice inchinate lupilor. De altfel, zilele cuprinse intre 14 noiembrie si 7 decembrie reprezinta Anul Nou dacic. Este perioada in care anul se innoieste, iar timpul isi reincepe drumul. In apropierea Anului Nou contemporan intalnim doua personaje, Mos Ajun si Mos Craciun, ale caror varsta si aspect sugereaza imbatranirea si perimarea anului vechi. Si in apropierea Anului Nou dacic apar doi astfel de batranei: Mos Andrei si Mos Nicolae.
In traditia populara, in aceasta zi nu se matura si nu se arunca nimic afara, ca-ti mananca lupii vitele. Se ung cu usturoi usile pentru a opri intrarea strigoilor. Se mai spune ca in aceasta noapte se aduna lupii si Sfantul Andrei le imparte prada de peste an. Toate animalele vorbesc in aceasta noapte, dar este bine sa nu le auzi, caci cine asculta ce vorbesc animalele moare.
OBICEIURI DE SFANTUL ANDREI
|
In seara de Sfantul Andrei, fetele rastoarna 9 cescute pline ochi cu
apa intr-o strachina asezata sub o icoana. A doua zi de dimineata se scoate apa din strachina, cu aceeasi cescuta. Daca va mai ramane apa pe fundul strachinii, chiar si cateva picaturi, atunci va avea noroc. Daca ultima cescuta, a noua, va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu va avea noroc si nu se va mai marita. Tot in aceasta noapte, orice fata care vrea sa-si viseze ursitul trebuie sa-si puna sub cap 41 de boabe de grau. Daca viseaza ca-i ia cineva boabele de grau, atunci cu siguranta se va marita. Fetele si flacaii pun grau in cate o strachina cu pamant. Al carui grau va rasari mai bine si mai frumos, acela va fi mai sanatos si mai norocos.
|
17 - 24 NOIEMBRIE
|
24 M Sf. Sfintit Mucenic Clement, Episcopul Romei si Petru, Episcopul Alexandriei
25 J Sf. Mare Mucenita Ecaterina; Sf. Mare Mucenic Mercurie. Odovania Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului
26 V Cuviosii: Alipie Stalpnicul, Nicon si Stelian Paflagonul
27 S Sf. Mare Mucenic Iacob
Persul; Cuviosii: Natanail si Pinufrie (Dezlegare la peste)
28 D Sf. Cuv. Mucenic Stefan cel Nou; Sf. Mucenic Irinarh (Dezlegare
la peste)
29 L Sf. Mucenici: Paramon, Filumen si Valerin
30 M â ) Sf. Apostol Andrei cel Intai chemat - ocrotitorul Romaniei; Sf. Frumentie, Episcopul Indiei (Dezlegare la peste)
|