Sofia Vicoveanca - Bucovina in bucate

Presarand povesti dulci-amare despre oameni si despre vremurile lor

E sfarsit de toamna. Si stiti cum sunt toamnele la noi, dincolo de apa Milcovului. Moldova s-a mutat in Rai.

Eu am o pofta nebuna de plimbare, asa ca refuz cu strasnicie sfaturile (cam panicarde) ale parintilor, prietenilor, amicilor si chiar dusmanilor (ca tre’ sa ai si de ceea - termen de comparatie!) de a lua un tren de noapte pana la Suceava si ma incapatanez sa plec cu masina.

Pornisem cu gandul de a ma bucura de peisajul autumnal, atat cat m-ar fi lasat fasia stearpa de asfalt care ma ducea la destinatie. Asa ca, aparatul de fotografiat pe bancheta din dreapta, pe post de pasager (i-am pus si centura!), o iau catinel la picior (sau, mai bine zis, la roata) pe banda unu, in salvele de claxoane ale mult prea grabitilor parteneri de trafic (cum ar spune Virgil Vochina!).

Dar, dupa ore bune de condus (preventiv), seara imi rapeste peisajul si-mi aminteste cat e ceasul. Si da-i blana la Suceava!

Ajung tarziu, cu orice pofta de plimbare suprimata fatal, si descalec, precum Negru Voda (statusem o ora in spatele unui camion cu esapamentul vraiste), la doamna Sofia Vicoveanca. Ma pofteste la un ceai - ora tarzie - renuntam la cafea - prea mare sa-l beau pe tot, prea mic sa-mi tina loc de dus. Ii spun asta. Rade. Cred ca de tinuta mea ravasita.

Hotaram sa pregatim ceva de mancare. Intr-un colt, o fotografie veche. "Mama", imi raspunde. Apoi tacere. "Stii…", se simte imboldita de privirile mele sa-mi dea o explicatie. "…copilaria mea a fost una trista, cum nici un copil nu trebuie sa mai cunoasca vreodata. Dar astea au fost vremurile. Cu tata prizonier in Bucovina ocupata, mama, o femeie minunata, cu o putere cum de-atunci n-am mai vazut, a ingropat toata bruma muncii si ne-am refugiat la Vicov."

Gatesc, spal vasele si plec

"Acolo am luat viata de la inceput. Nu stiam daca tata va mai veni vreodata acasa. In timpurile acelea de mare saracie, azi munceam de dimineata si pana seara si abia a doua zi mancam. Si, ca oricarui copil, tot ce era mai bun imi era pus deoparte. Iar mama renunta de multe ori la mancarea si asa prea putina, ca eu sa nu plec flamanda la scoala. Cate o bucatica de carne din cand in cand a fost ani la rand singura noastra bucurie. Dar asta m-a calit. Acum pot sa postesc si sa prepar gratar pentru altcineva. Nu-mi mai e pofta", abandoneaza tristetea doamna Sofia Vicoveanca. Aceeasi mostenita forta. Iar viata nu a scutit-o.

"Dar, pe de alta parte, cred ca asta m-a si indepartat de arta culinara. De altfel, pentru mine gatitul si, implicit, mancatul sunt mijloace de supravietuire. Ca sa folosesc o expresie celebra, mananc ca sa traiesc, nu traiesc ca sa mananc! Eu gatesc, spal vasele si plec!", pune punct cu hotarare. Se sprijina de spatarul fotoliului si priveste pe fereastra.

Sunt putin bulversat. Sincer, nu ma asteptam la un asemenea raspuns. Mi-e teama ca discutia s-ar putea incheia aici. Ceaiul e pe sfarsite.

"Dar nu vreau sa fiu inteleasa gresit", revine cu ochii inca pe fereastra. "Apreciez o masa buna, bine gatita si frumos aranjata. Atata doar ca, desi am colegi care au facut o pasiune din gatit, eu nu. Dar am fost mereu indragostita de bucatele traditionale.

Totusi nu mananc dulciuri. Asta am pastrat-o de pe vremea cand inca traia sotul meu. El suferea de diabet, asa ca, pana si clatitele le faceam cu zaharina. Acum evit orice preparat greu. Si stii ceva? Am redescoperit gustul salatelor, al oualor fierte si al mamaligii. Nu ca le-as fi uitat vreodata. Poate de aceea m-am si pastrat. Duc o viata echilibrata, sunt activa, asa ca nici vorba de ingrasare. Pentru un artist interpret, care sta mereu fata in fata cu publicul, este esential. Trebuie sa ai grija de imaginea ta. N-ai voie sa exagerezi. Dar asta nu trebuie sa fie o corvoada, ci un firesc venit din convingere si, de ce nu, din respect de sine. Am colege care pur si simplu se infometeaza ca sa se pastreze in forma. Eu, dimpotriva. Mananc de nevoie. Ultima masa la mine e la ora 17:00."

Ma uit la ceas si realizez acum ca ce sta la copt in pantecul cuptorului e doar pentru mine. Scoate din biblioteca un album. "Expozitia de costume din podul casei noastre din Vicov", imi explica si mi-l intinde. Rasfoiesc.

"Mihai Pascar, student din Cluj, de prin partea Milisautului, a contribuit enorm de mult la aceasta expozitie. A umblat din sat in sat si a adunat cu rabdare si cu atata stiinta asa multe lucruri frumoase si importante, incat cred ca ar fi fost un bun folclorist. Ar fi fost pacat sa le lasam sa se piarda. In afara de cateva centre consacrate deja, putine sunt locurile in care mai poti vedea ceva autentic. Trebuie sa pastram traditiile cu sfintenie. Doar asa putem supravietui ca popor."

Ma lasa sa-mi bucur privirea in liniste cateva minute si se retrage in bucatarie. Revine cu un platou acoperit. Aroma imi gadila narile.

"Si apropo de traditii. Am fost de curand intr-un pelerinaj la manastirile din Moldova si Bucovina impreuna cu alti solisti de folclor. Si stii ceva? Eu am crezut ca-mi cunosc plaiul. Dar nu era asa. Am vazut atatea lucruri minunate de care nici nu auzisem, ca parca sunt si mai mandra de tara mea acum."

Ma priveste cu ochii aspri, si totusi atat de blanzi, cum infulec cu nesat, fara consideratie pentru eticheta, bunatati din vechime.

Intors acasa, cineva face o gluma ca mi-am pus poalele-n cap si-am plecat la Suceava sa mananc poale-n brau. In orice alta zi as fi ras.

BUCURIE SI LUMINA Ce-i aia vedeta? Am observat ca multi tanjesc dupa numele asta. E o prostie. Sotul meu era jurnalist, fiul meu e operator de film. Asa ca mai stiu si eu cum se fac si se desfac vedete! Chiar daca iti plange sufletul, datoria ta e sa bucuri oamenii. Eu nu vreau decat sa aduc bucurie si lumina prin cantecul meu. Si mai e ceva. Timpul nu ne iarta. Ne ia din vedere, din auz... Nu trebuie sa-l lasam sa treaca. Eu am serbat deja 46 de ani de cantec. Drumul asta e plin cu cei care au dorit si au pus propria bucurie mai presus de bucuria celor din jur!

POALE-N BRAU

Un kilogram de faina, o jumatate de litru de lapte, un kilogram de branza in amestec (de burduf, de oi, de vaci, urda), drojdie, zahar, o cana cu ulei, patru oua, un plic cu praf de copt, unul de zahar vanilinat, sare sunt suficiente. Framanti aluatul obtinut din faina, drojdie, putin ulei si lapte si-l lasi la dospit o ora. Prepari umplutura din branza, oua, zahar, praf de copt si parfumezi cu zaharul vanilinat. Presari faina pe planseu (nu cel de la casa, cel pe care intinzi coca!) si imparti aluatul in zece parti egale. Bagi sucitorul in priza (pentru gospodinele in devenire era o gluma!) si intinzi o foaie subtire. Pui in mijloc branza si strangi marginile spre centru. Torni uleiul in tuci, lasi sa se infierbante si le prajesti pe ambele parti. Daca vrei s-o faci lata, pune pe masa un vin alb, sec.