x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Solnita Europei - Salina Praid

Solnita Europei - Salina Praid

de Cristina Andreea Catana    |    14 Sep 2005   •   00:00
Solnita Europei - Salina Praid
REPORTER IN MINA
La Praid sarea are alt gust. Se afla in aer, o simti de cum te apropii de locul acesta din inima tarii. Si daca admitem ca, pentru cei mai multi dintre noi, sarea este esentiala… in bucate, pentru locuitorii din Praid sarea e condimentul vietii, e garantia supravietuirii lor. Nu doar din exploatarea salinei, ci si din turism, pentru ca zilnic vin zeci de oameni din toata Europa sa profite de binefacerile aerului saturat de sare.

EUROPEAN. Ca sa ajungi in salina trebuie sa cobori o scara de lemn cu 240 de trepte. Odata ajuns acolo, nu poti sa nu te minunezi de ceea ce au creat natura si omul. Pereti din sare, podea de sare, acoperis din acelasi condiment. O solnita uriasa, care te atrage prin puritatea aerului. Te simti ca un pitic, care dus de vant a nimerit in imensul vas ce contine condimentul alb. Directorul salinei Praid, Seprödi Zoltán, imi da dreptate: "Aceasta este solnita Europei. Daca ar fi sa se extraga sare la capacitate maxima, ar ajunge pentru toate nevoile Europei timp de 100 de ani". Aflata in exploatare inca de pe timpul romanilor, salina Praid este astazi un punct de atractie pentru turisti. Si au toate motivele sa se aventureze. In subteran gasesc aproape tot ce isi doresc: muzeu, sala de internet, magazine, locuri de joaca, bancute, biserica. Nici cei care doresc sa faca miscare nu sunt uitati. Programul zilnic de gimnastica ii tine "in priza" pe turisti. Acesta este si motivul pentru care urcarea si coborarea se fac pe scari. "Urcand si coborand treptele, cei care vin aici sunt obligati sa inspire profund. Asa, plamanii se vor umple cu aerul sarat si tratamentul isi va face efectul", ne spune Seprödi Zoltán.

Canionul de sare este una dintre atractiile statiunii Praid

MURATURI. Sarea este in Praid si un ingredient alimentar foarte important. Salina are o cantina, unde cei care vor sa guste din specialitatile locale nu trebuie decat sa intrebe de doamna Ilona Szekely, administratorul localului. Specialitatile dumneaei sunt muraturile puse in saramura. Castravetii "murati in regim de urgenta" sunt cei mai cautati. Si o singura taina invaluie tehnica prepararii celor mai bune "acrituri" ale doamnei Ilona: "Secretul tuturor muraturilor este sarea neiodata".

Am urcat cele 170 de trepte, care te aduc din nou la lumina. Ai vrea sa mai stai. Mirosul de sare se impregneaza in piele, narile parca nu vor sa il mai elibereze. Plecam de la Praid cu multe regrete. Cateva ore petrecute intr-un spatiu plin de istorie, de bogatie, in care convietuiesc la un loc romani, unguri si secui…! Din crampeie de povesti si de imagini, am inteles ca Praidul este unic. Sunt putine saline in lume care se pot compara cu aceasta, iar oamenii de aici sunt recunoscatori naturii pentru aceasta bogatie imensa cu care i-a inzestrat.

"Aceasta este solnita Europei. Daca ar fi sa se extraga sare la capacitate maxima, ar ajunge pentru toate nevoile Europei timp de 100 de ani" - Seprödi Zoltán, directorul salinei Praid

"Secretul muraturilor gustoase si rezistente peste iarna este folosirea sarii neiodate" - Ilona Szekely, administrator la cantina salinei

SPITALUL
Salina este dotata cu o baza de agrement

Â

Speleoterapia (terapia in minele de sare) a fost folosita la Praid in anul 1960, in vechea mina Gheorghe Doja, intr-o sala din sistemul camerelor deja exploatate. In scopul valorificarii permanente a camerelor vechi, in 1974 s-a infiintat aici o sectie de spital cu 40 de paturi. Cei care sufera de afectiuni respiratorii au toate sansele sa se vindece dupa doua saptamani de tratament.

Â

GALERIE DE ARTA
Magnifica lume a cristalelor ne incanta la tot pasul

Â

Incepand cu anul 2001, in Salina Praid se organizeaza anual tabara de creatie artistica, respectiv de sculptura in sare. Obiectele de arta au fost realizate mai ales in zonele de intrare si iesire a bazei de tratament si de vizitare din subteran. In salina exista si un mic muzeu inaugurat la 14 iunie 2002, amplasat la orizontul bazei de tratament.

Â

×
Subiecte în articol: sare praid salina