Sotiris Fotopolos, romanul din Grecia

Mai tineti minte comentariile literare inepte din liceu? Cel putin pe vremea mea, cum zic batranii, erau. Inepte, vreau sa zic, nu comentarii! Cum trebuia sa inveti cu capul bine infipt intre caramizi de clisee cu luceferi ai poeziei si titani ai literaturii si barzi de te miri de unde mai stie cineva? Da’ de caracterizari citite in fata clasei de care radeai pana cadeai sub banca (sau te dadea afara, depinde ce se-ntampla mai curand), va mai amintiti? Si cu Trahanache "care e un fel de trahana, da’ umana", cum sta treaba? Ce e cu personajul lui Caragiale am priceput eu intre timp, dar cu trahanaua care mi-a bantuit adolescenta (si pubertatea) a venit vremea, in sfarsit, sa cad la pace. Ca asa nu mai merge!

Domnul Sotiris Fotopolos rade. "Trahanaua este chiar primul lucru pe care mi-l amintesc din bucataria familiei noastre. Traditional, aceasta trahana este o reteta specifica nordului Greciei, acolo unde, spre deosebire de alte regiuni, exista comunitati care se ocupa preponderent cu agricultura. Asadar, la masa se prefera acest produs. E o reteta pe care o stiu de la mama mea, am invatat sa o si prepar, si care mi-a ramas in suflet. Poate si pentru ca imi aminteste de copilarie", adauga cu o unda de nostalgie in glas presedintele Uniunii Elene din Romania.

AMINTIRI. "Familia mea era destul de saraca sau, mai bine zis, era atat de instarita cat ii permitea sa fie faptul ca era o familie care avea cinci copii. Asa ca, aceasta trahana, care nu e un produs costisitor, se manca foarte des la noi. De altfel, nu eram un caz unic. Trahanaua era la indemana multor familii de aceeasi conditie cu noi, si inca este.

Grecii care au populat zona Buzaului, de exemplu, sunt majoritatea din partea de nord a Greciei si au adus cu ei aceasta reteta. O data cu importul acestei retete, numele de trahana l-a imprumutat si un fel de peltea de gutui care e specifica mai mult gastronomiei romanesti. Nu exista nici o legatura intre cele doua produse culinare. E o particularitate provenita din coabitarea comunitatilor grecesti si romanesti si care a avut ca rezultat imprumuturi in ambele sensuri si in domeniul gastronomiei. In acest du-te-vino al bucatariei, un exemplu bun sunt sarmalutele in foi de vita care, traditional, in Grecia se umpleau cu orez, cu mult inainte ca el sa patrunda si in bucataria romaneasca datorita legaturilor comerciale ale grecilor din vechime. Traditional, in Romania se folosea in sarmale porumbul zdrobit, pasatul. In Ardeal se mai gateste asa. Acum grecii prepara sarmalutele si cu carne, iar romanii folosesc si ei frunzele de vita. E un lucru care spune multe despre modul de coexistenta al diferitelor populatii in acelasi spatiu geografic", concluzioneaza domnul deputat.

INTALNIRE. "Exista multe similitudini intre bucataria greceasca si bucataria noastra romaneasca. De curand am fost la o intalnire cu niste parlamentari greci, ca presedinte al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Elena si am fost intrebat daca imi plac sarmalele romanesti. Cand am spus ca-mi plac au adus la masa un platou pregatit din timp, plin atat cu sarmale in foi de varza, cat si cu dolmadakia, acele sarmalute in foi de vita cu orez", argumenteaza zambind.

Apoi, daca vorbim despre mari traditii culinare", continua domnia sa povestea bucatariei sale de suflet, "trebuie amintite fructele de mare, in special pe timpul verii, cu variate moduri de preparate, si o bogata paleta de retete pe baza de carne de miel. De pe masa unui grec nu vor lipsi aceste produse, alaturi de branzeturi, masline, ardeiul copt, vinetele si dovleceii. Cam cum e si la noi in Romania. Pentru ca eu, desi sunt nascut in Grecia, ma consider in primul rand roman". Apasa cu mandrie cuvintele, iar eu nu-mi pot stapani uimirea. Presimt insa ca explicatia va veni curand.

"Si mai e ceva. N-am vazut niciodata un grec ametit de bautura. Si doar exista si ouzo si retsina, un vin caruia, in ultima faza a fermentatiei i se adauga putina rasina de brad. Exista aceasta masura in toate care se reflecta din viata de zi cu zi si in gastronomie. Aici se cheama echilibrul gusturilor. Cred ca e un cuvant de ordine in bucataria greceasca si o caracterizeaza intru totul." Deci, domnilor profesori de romana, cum sta treaba cu trahanaua? Luati notite, ca destul au luat altii!

DIALOG

Eu ma simt roman, desi m-am nascut in Grecia si pana la 8-9 ani am trait acolo. Inainte de ’89 era destul de greu pentru cineva care avea rude in strainatate sa-si afirme etnia, asa ca m-am ocupat de profesie, cea de geolog. Am cunoscut aceasta tara, intinderea ei, dar si adancurile. Si o iubesc. Apoi, cand vremurile au permis-o, am urmat sociologia si diplomatia. Asa ca, dupa dialogul cu zacamintele si rocile, am purces la aprofundarea unui model de dialog cu socialul. Iar o data cu Revolutia, am reusit sa si constitui Uniunea Elena din Romania. In primele zile ale Revolutiei eu eram la Baia Mare, lucram in subteran. Fiica mea, care era studenta lui Petre Roman, se baricadase in Facultatea de Arhitectura impreuna cu colegii. Cand am auzit ce se intampla, am luat ce mancare am gasit prin frigider si am plecat spre Bucuresti. Impreuna cu un vecin am reusit sa intru. Cand am vazut cum fiica mea a inceput sa imparta cu ceilalti painea si branza pe care le aduseseram cu noi, am spus ca asta este ce ar trebui sa se intample cu noi toti cei de astazi. Am crezut mult in sentimentele tinerilor de atunci. Ar trebui ca fiecare politician sa-si aminteasca in fiecare zi de asta.

RETETELE AMINTIRII

Trachanas Trahana Pentru trahana baza este graul faramitat la o moara speciala. Se pune mai intai la fiert o jumatate de litru de apa. Cand a dat in fiert, se adauga trahanaua - adica graul faramat - , iar dupa primele clocote se amesteca incontinuu. Se adauga un litru de lapte, jumatate de pachet de unt si 250 g de telemea de oi rasa. Este un preparat specific perioadei de iarna si se serveste de obicei dimineata, fiind foarte consistent si asigurand necesarul de calorii pentru prima parte a zilei. Moustalevria - Prajitura cu must si migdale Se foloseste numai must gata fiert. Se pun sapte pahare cu must intr-o cratita si se adauga un pahar cu gris fin amestecand continuu sa nu se formeze cocoloase. Cand incepe sa se ingroase este gata. Se pune in boluri si se serveste cu multa nuca pisata, cu migdale si scortisoara macinata deasupra.