x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Stridii şi caviar

Stridii şi caviar

29 Dec 2007   •   00:00

Cine nu a auzit incă de caviar? Pentru majoritatea oamenilor, acesta este corespondentul rafinamentului, al luxului şi, in general, este cheia unui dejun cu totul special.

Cine nu a auzit incă de caviar? Pentru majoritatea oamenilor, acesta este corespondentul rafinamentului, al luxului şi, in general, este cheia unui dejun cu totul special.

Este răvnit de toţi gurmanzii, insă doar unii dintre ei au şansa de a-l gusta. De ce este aşa de scump? In principal datorită cantităţii limitate şi a cererii foarte mari. Sturionii au nevoie de foarte mult timp pentru a ajunge la maturitate (intre 6 şi 20 de ani, in funcţie de specie) şi să producă icre. Cel mai apreciat şi mai căutat caviar este cel de Beluga, datorită bobiţelor foarte mari.

Rafinate şi valoroase

Pentru că este foarte perisabil, se păstrează in cea mai rece parte a frigiderului. Pentru a-l servi se va folosi o lingură specială, confecţionată din os sau cristal, evităndu-se cele de metal, pentru a nu-i modifica gustul. In afară de servirea lui pe clasicele feliuţe de păine prăjită şi de lămăie, este foarte bine pus in valoare atunci cănd se află in compania bliniilor. Acestea din urmă reprezintă o specialitate de origine slavă, un fel de clătite subţiri, de formă rotundă. Infăţişează vechiul simbol al soarelui, fiind pregătite, ritualic, de slavi cu mult inaintea erei creştine. Se prepară dintr-un aluat cu sau fără maia, care are de regulă in compoziţie făină, ouă şi lapte. Aceste ingrediente fac ca bliniile să fie foarte asemănătoare cu clătitele franţuzeşti.

Dacă se ung cu caviar şi se rulează, "tradiţionalele" blinii se transformă intr-un preparat plin de rafinament.

Demne de un rege

Stridiile, pe de altă parte, sunt astăzi mult mai "prietenoase" decăt caviarul. Nu se vănd la un preţ aşa de piperat şi sunt o delicatesă demnă de un rege. Datorită efectelor afrodiziace, valorau in Antichitate greutatea lor in aur şi făceau parte dintre preparatele ce se puteau regăsi doar pe mesele celor mai importanţi oameni.

Este bine de ştiut că ele pot fi consumate pe toată perioada anului, deşi incă mai circulă prejudecata conform căreia sunt sănătoase doar in lunile care conţin litera "r", atunci cănd temperatura este mai scăzută. Deosebit de important este să fie depozitate in permanenţă la rece, fiind, la fel ca şi caviarul, foarte uşor perisabile. Atunci cănd le cumpăraţi, ţineţi cont de faptul că cele mai mici stridii sunt şi cele mai moi. Pot fi pregătite in foarte multe feluri: prăjite, coapte, fierte sau sotate. De asemenea, pot fi consumate şi crude, pe o jumătate de cochilie, stropite din belşug cu suc de lămăie sau sos Tobasco şi, nu in ultimul rănd, alături de un pahar de şampanie.

Deliciile Sfăntului Antoine

Tema Sfăntului Antoine - unul dintre cele mai reuşite modele de monahi care s-au remarcat in strădania de a rezista tentaţiilor lumeşti - este destul de răspăndită in Occident, Bosch şi Flaubert asigurăndu-i o largă circulaţie pe cale culturală. Sfăntul Antoine este cel care visează că este tentat de spiritul malefic să-şi satisfacă poftele culinare. Inşiruirea şi descrierea acestor tentaţii au devenit aşa de populare, incăt, in timp, lumea a inceput să identifice visul Sfăntului Antoine cu un adevărat… reţetar. Cea mai importantă sursă de desfătări (delicii) pare s-o reprezinte carnea de porc, in toate ipostazele sale. Astăzi, numeroase măcelării poartă numele Sfăntului Antoine, iar carmangeriile l-au adoptat de mult ca patron al breslei. Este infiinţat chiar un "ordin cavaleresc" care ii poartă numele, membrii săi avănd drept datorie de onoare să… păzească păstrarea reţetelor tradiţionale şi calitatea preparatelor din carne de porc. Aşezate pe masă, "deliciile Sfăntului Antoine" sunt: salamul, cărnaţii, pastrama, kaizerul, costiţa, guşa afumată, pasta de mici, slănina, coastele afumate şi oasele garf. Bineinţeles, pentru a fi cu adevărat delicioase, ele trebuie aduse la masă căt mai proaspete, alături de o păine albă, pufoasă şi un pahar din vinul potrivit.

Supa cu profiteroluri

Originea profiterolului (pregătit din aluat pufos, pentru choux-uri) este incertă. Este atestat in Anglia in secolul al XVI-lea, in vreme ce un veac mai tărziu, in Franţa se pregătea la mesele aristocrate un preparat numit "potage de profitéroles", descrisă ca fiind o supă cu mici bucăţi de aluat copt şi păine din făină de migdale, garnisită cu legume şi felii de trufe.

Reţeta actuală de consommé cu profiteroluri presupune pregătirea unei supe clasice din: un pui intreg, 3-4 bucăţi de găt sau aripi, puţin rumenite, şi 750 g rasol de vită, in 7 litri de apă. Se fierb, se spumează, se adaugă 3-4 morcovi mari, 400 g napi, 100 g păstărnac, 350 g praz, două tulpini de ţelină, o ceapă, un buchet garnit. Se fierbe compoziţia 4 ore, după care se ia de pe foc şi se strecoară. Supa se degresează la rece. Legumele şi carnea se pasează şi se umplu cu ele 20 de profiteroluri mici. Consommé-ul se pune din nou la fiert, se leagă cu făină de tapioca şi se presară hasmaţuchi. Profiterolurile se servesc o dată cu consommé-ul, dar intr-un vas separat.Â


Sălăţica mielului

"Valerianella olitoria" mai este cunoscută in popor sub numele de "fetică" sau "sălăţica mielului". Inrudită cu odoleanul (valeriana), este recunoscută pentru proprietăţile sale de a preveni insomnia, oboseala sau starea de iritabilitate, fiind bogată in acid folic. Este folosită in salate de tot felul, in ţările mediteraneene fiind foarte apreciată asocierea sa cu uleiul de măsline şi citrice. Sunt la fel de gustoase şi supele de legume, in compoziţia cărora se pun şi frunze de fetică. Se poate folosi şi in salate de fructe, mai ales asociată cu kiwi, grepfrut şi lămăie.

Salată Lorette

Ingrediente: o sfeclă roşie, două crenguţe de ţelină, 200 g fetică, sos vinegretă.

Ingrediente: Se curăţă sfecla roşie de coajă şi se fierbe, apoi se taie in cubuleţe mici. Se toacă mărunt funzele şi tulpina de ţelină. Se spală fetica şi se taie mărunt (dacă frunzele sunt prea mari) sau se lasă numai la scurs, folosindu-se intreagă. Se amestecă toate aceste ingrediente şi se condimentează cu sos vinegretă, pregătit cu ceapă eşalotă sau cu ceapă obişnuită şi un căţel de usturoi (amestecul de ceapă şi usturoi putănd imita gustul cepei eşalote).

×