x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar „Șuba” sau Salata cu scrumbie afumată, pentru masa de Florii

„Șuba” sau Salata cu scrumbie afumată, pentru masa de Florii

21 Apr 2019   •   10:04
„Șuba” sau Salata cu scrumbie afumată, pentru masa de Florii

Pentru că sunt Floriile și e dezlegare la pește, nu avem cum trece peste această zi fără o rețetă la temă. Azi, anume pentru voi, un „peștișor de aur”, care să vă împlinească dorințele!

Nu știu cum se face dar, auzind vorbindu-se olteneşte, gândul îmi fuge imediat la prietenul Ion Cernei, jurnalist basarabean şi un pătimaş căutator al adevărulu. Pe vremea podurilor de flori, o localitate din Basarabia, numită Ţânţăreni, se-nfrăţi cu un Ţânţăreni din Gorj.

Ion al nostru îi primi, alături de ai lui, pe olteni, cu pâine şi sare. Se duse apoi cu-o delegaţie până-n satul gorjean și, după două săptămâni încheiate, se-ntoarse acasă, peste Prut, cu vorba oltenească. Ce-mi veni cu istoria asta, acum? Păi vreau să vă dau o rețetă… din Basarabia. „Șubă” sau Salata cu scrumbie afumată.

Ai trebuință de o scrumbie marinată, 2 cartofi, 2 morcovi, 400 g sfeclă roșie, 2 cepe, o cană de maioneză (sau mai mult, după gust), 4-5 linguri de iaurt (după gust), măsline (negre sau verzi), un ou fiert tare, boabe de mazare (dacă vă plac), oțet, sare și piper, pătrunjel verde, ceapă verde (facultativ).

Cum se procedează. De seara, se fierb cartofii în coajă și..............

Citește mai departe rețeta

×