Tan’ Maria

In curtea fara gard in spate, in sirul de magazii se afla si cea a Tan’ Mariei. A ei era mai mare si mai dotata, adica avea doua lazi mari de campanie, pe care ea pusese lampa cu gaz, pentru gatit, o galeata emailata acoperita cu un capac din lemn, plina cu apa, iar pe peretele din dreapta, un raft cu trei policioare, pe care, asezate frumos, tronau cratite si olite de gatit, borcanul cu sare, unul cu zahar, unul cu cafea si o farfurioara aurie pe care se aflau chibritul si nelipsitul pachet cu tigari Marasesti.

În curtea fără gard în spate, în şirul de magazii se afla şi cea a Tan’ Mariei. A ei era mai mare şi mai dotată, adică avea două lăzi mari de campanie, pe care ea pusese lampa cu gaz, pentru gătit, o găleată emailată acoperită cu un capac din lemn, plină cu apă, iar pe peretele din dreapta, un raft cu trei policioare, pe care, aşezate frumos, tronau cratiţe şi oliţe de gătit, borcanul cu sare, unul cu zahăr, unul cu cafea şi o farfurioară aurie pe care se aflau chibritul şi nelipsitul pachet cu ţigări Mărăşeşti. Toate acestea erau aşezate în prima parte a magaziei, aproape de uşă, restul spaţiului fiind ocupat de lemne şi cărbuni. În interiorul magaziei, precum şi în prag, erau plasate cărămizi roşii, în loc de podea, dar numai pe partea unde aceasta era pe post de bucătărie de vară. Cărămizile le primise în dar de la o prietenă a ei, vecină, care avusese de gînd să-şi construiască nişte camere în plus, dar renunţase de groază că avea să fie obligată să ia în curte mulţime de chiriaşi, oameni necunoscuţi. Vecina-prietenă venea, atunci cînd avea timp, îi făcea cîte o vizită, împreună cu nepoata sa, Adina, o copilă de 8 ani, pe care aceasta o creştea şi de la care se pricopsise cu numele de Tan’ Maria, adică o prescurtare la Tanti Maria.

Vizitele prietenei sale, Elisa, erau atît de rare, încît Tan’ Maria se străduia să le facă plăcute. Astfel, dacă era vară, uşa magaziei se deschidea larg, apăreau rapid două buturugi, pe care se lăfăiau, pe una un pulover vechi, verde închis şi o bucată de blană de oaie pe cealaltă, un scăunel pătrat, pe care se aflau două ceşcuţe pentru cafea şi nelipsita farfuriuţă aurie cu pachetul de Mărăşeşti. Lampa se aprindea rapid şi ibricul sfîrîia apa, semn că trebuie pusă cafeaua. Aburii cafelei se amestecau cu mirosul de gaz, lemne proaspăt tăiate şi fumul ţigării aprinse de la lampă. Tan’ Maria turna cafeaua în ceşcuţe, mijind ochii, ferindu-i de fumul ce-i ieşea din ţigara pe care o ţinea în colţul gurii. Cafeaua turnată, fundurile aşezate pe buturugile capitonate, copila în poala bunicii şi atmosfera era pregătită pentru o partidă de trăncăneală cu rază scurtă, adică numai despre persoane apropiate.
­ Da... al tău şe-o mai făcut?, întreba Tan’ Maria cu un accent moldavo-bulgăresc, ce ar fi băgat în sperieţi lingvişti profesionişti.
­ Bini, miersî, cum îl ştii!... răspundea prietena cu accent de bază moldav. Da... fata tău, Vera, şe mai faşe?, întreba prietena, completînd accentul cu o vorbire alterată, omorînd eventualii lingvişti.

Răspunsul Tan’ Mariei venea imediat şi iritat:
­ Bini, o vinit, o mancat, s-o cacat şi-o pleacat! Asta faşe mereu. Nu tu triabă, nu griji, nimic! Totu’ pi capu’ meu!
­ Eeeei, da’ las’ că n-ai aşa mari broblem! Nu trebuie să ti omori cu grije! Nu mai faci caz!, îi zicea prietena.
­ Ai drieptate şi tu, într-un fel! Nici ca tini nu e bini, dar şi eu m-am săturat să am grije di casă, di una singură! Uite, tăt ce-i în jur, îi făcut di mini sau mă rog, aproapi di mini!, o întoarse ea atunci cînd prietena ridică din sprîncene obligînd-o să se corecteze.

Aşa începeau vizitele şi discuţiile între cele două prietene. După un timp, cînd picioarele bunicii amorţeau, aceasta-i spunea copilei:
­ Da... mai du-ti şi la tanti-ta Maria, că am amorţît!, şi o împingea uşurel căre poala Tan’ Mariei. Fetiţa se instala în poala primitoare a Tan’ Mariei şi-şi punea capul blond pe sînii ei imenşi. Tan’ Maria nu făcea nazuri şi, în aşteptarea schimbului, fumase chiar trei ţigări la rînd, ca să înceteze cît timp ţinea copila în poală. O iubea pe fetiţă ca pe nepoata ei.

Soarele apunea şi umbra casei de alături se lungea, iar căldura  era apăsătoare. Tan’ Maria pasa fetiţa bunicii, lua o cană cu apă din găleata de pe ladă şi stropea praful din jur, făcînd să sară în sus stropi fini de noroi.
­ Mai potolim praful şi căldura!, motiva ea.
De fapt, acesta era semnalul că vizita se terminase, că fiecare se putea retrage la ale ei.

Prietena-vecină se ridica văitîndu-se de picioare, mulţumea pentru trataţie şi, cu fetiţa agăţată de braţ, se îndrepta către poarta din faţa curţii, ieşind în strada principală şi îndreptîndu-se pîîîînă... la curtea vecină, la casa care făcea umbra răcoroasă magaziei Tan’ Mariei.
Ani de-a rîndul, vizitele reciproce aduceau o pată de culoare în viaţa celor două femei, dar şi a copilei care nu participa la discuţii, dar asculta şi se pătrundea de cuvinte, mirosuri, şoapte, înţelesuri şi neînţelesuri.

Tan’ Maria făcea parte din viaţa ei şi invers. Îi plăcea să intre la ea în casă vara, mai ales. Avea două camere, închiriate, la parterul unui căsoi cu etaj, plin cu chiriaşi. Ca să intri în casă, trebuia să păşeşti pe pragul din cărămizi roşii, să deschizi cele două obloane din lem, apoi uşa pe jumătate din lemn gros şi cu geamuri mici, acoperite cu o perdea lucrată din aţă pescărească, în motive geometrice, chiar de Tan’ Maria. În stînga era o fereastră cu două rînduri de geamuri, la care se afla o soră geamănă a perdelei de la uşă, susţinută de o galerie înnegrită de vreme. Sub fereastră şi pînă în dreptul uşii era un preş, pe care se aflau, în dreptul ferestrei, mai multe perechi de sandale, ale Verei, fiica Tan’ Mariei. Pe peretele din stînga se afla, bătută în cuişoare mici, ce aveau în loc de floare o bucăţică mică de carton sau hîrtie împăturită, o lungă coală de hîrtie de sac, pe înălţimea de aproape un metru, pentru protejarea peretelui văruit în alb strălucitor, de lemnele tăiate, aliniate frumos numai iarna. De-a lungul peretelui, mai pe la mijloc, se afla o maşină de gătit din tablă care iarna avea şi rolul de sobă de încălzit. Maşina, frumos vopsită cu bronz pe margini şi o vopsea neagră pe plită, avea legată de picioarele din faţă o sforicică pe care era înşirată o bucată de material înflorat, pe post de perdeluţă ce ascundea o ladă în care pisica Tan’ Mariei făcea pui, toamna tîrziu, şi o sticlă cu gaz. Dincolo de sobă, tot pe perete se afla, agăţată într-un cui, o lampă cu gaz pentru iluminat.

În dreapta, după uşă, se afla o ladă mare de campanie, acoperită cu un macat din lînă roşie, cu flori mari albe şi frunze verzi. Deasupra lăzii, pe perete, se afla un cuier dintr-o bucată de lemn, lung tot atît cît lada, fixat peste o altă bucată de macat aplicat pe perete. Atîrnate în cuier, se aflau mai multe capoate şi bluze sau "hanţe" cum le spunea Tan’ Maria. Dincolo de ladă şi cuier era intrarea în cealaltă cameră, camera Verei. În mijlocul primei camere se afla o masă mare, pătrată, care se sprijinea cu o latură de perete şi cu cealaltă de patul mare, cu tablii din lemn masiv. Patul aşezat de-a lungul peretelui din faţă era încadrat de două cuverturi bătute în cuie dese, direct în perete. Cuverturile erau mari, din lînă de culoare neagră, cu flori-trandafiri, roşii, albe şi galbene. De-a lungul peretelui, pe pat, se afla, făcută sul, plapuma mare şi groasă, acoperită cu o cuvertură groasă tot din lînă, cu acelaşi model ca aceea de pe perete. Aveai impresia că aceasta se scurge pe pat, pînă deasupra dantelei în colţişori a cearşafului alb. Două perne uriaşe, albe, se propteau semeţe de capătul patului. În cameră era răcoare, de ţi se zbîrlea pielea cînd intrai de la căldura înăbuşitoare de afară, şi mirosea fin a gaz şi puternic a pelin, cules de copiii armencei din grădina Leanei Anton. Tan’ Maria punea bucheţele de pelin pe la cuiele cuverturii de pe perete, ca să miroasă frumos în casă şi să alunge eventualele molii. Patru scaune şi o masă uriaşă, ce era acoperită cu o faţă de masă albă, în mijlocul căreia se afla un platou pe care trona o mare carafă cu apă, acoperită cu un şerveţel lucrat din batist cu dantelă făcută de Tan’ Maria, completau mobilierul. Tot pe masă se afla o lampă cu picior, tot cu gaz. Pe podeaua din pămînt, fără duşumea, se aflau mai multe straturi de preşuri, aşezate peste carton asfaltat, peste care se aşternea un covor din lînă pe care alergau doi cerbi, dintre care unul, nu se ştie din ce motiv, avea un picior strîmb.

În camera Verei, ca să intri, trebuia să urci pragul pentru că era mai înaltă decît prima. Avea în stînga, de-a lungul peretelui acoperit de cuverturi din lînă, aidoma celor din camera de alături, dar pe un fond verde închis, un pat cu tăblii proptit cu capătul de peretele din faţă, vecin cu proprietăreasa. Lîngă pat, alăturate, erau două noptiere negre, pe care se aflau tot felul de bijuterii ieftine, dar de efect. Lîngă noptiere se afla o toaletă, pe care se înşirau o mulţime de farduri şi care avea o oglindă ce se înclina după dorinţă. Pe peretele din dreapta se afla o fereastră dublă, mai mare decît cea din prima cameră, care dădea tot în curte, şi avea o perdea deasă din voal alb cu o draperie verde din pluş. Imediat lîngă uşă, în dreapta, se afla un şifonier negru, cu trei uşi, dintre care cea din mijloc era o oglindă uriaşă. Lîngă peretele din stînga, imediat lîngă uşă, se aflau două scaune negre, cu spătar, garnitură de la masă. Aici mirosea a pelin, chimicale şi gaz, iar pe jos se afla tot un covor din lînă, dar cu trandafiri, pe fond verde. Aici temperatura era constantă, vara era rece, iarna era la fel. Căldura nu pătrundea decît prin uşa lăsată deschisă, din camera cu sobă. La ea în cameră nu exista coş pentru fum, deci nu se punea sobă! Din centrul tavanului agăţată de un şnur atîrna o frumoasă lampă cu gaz, cu abajur. Era la o înălţime la care, dacă te urcai pe scaun, puteai să-i pui gaz şi să o aprinzi uşor.

Stăpîn atotputernic pe acest domeniu era Tan’ Maria. Ea comanda şi tot ea executa. Nu avea supuşi şi nici colaboratori. Vera, fiica ei, pleca dis-de-dimineaţă la serviciu şi venea seara tîrziu. Rareori venea în grabă, mînca şi pleca, fără să-i spună unde, ce şi cum. Relaţia lor era ciudată. Vera era, după cum zicea Tan’ Maria, "în gazdă". Femeie frumoasă, înaltă, blondă, cu ochii mari, albaştri şi sîni proeminenţi, mereu îmbrăcată cu gust, respecta pe toţi vecinii pe care-i cunoştea din vedere sau din spusele maică-sii şi ţinea la distanţă orice tentativă de apropiere a acestora. Necăsătorită şi fără gînduri de acest fel, Vera avea o viaţă a ei, departe de casă, fără vizite şi indiscreţii. Tan’ Maria renunţase la ideea de a o vedea măritată şi, pentru că o simţea mulţumită, nici nu o sîcîia cu întrebări. Vera avea grijă să nu-i lipsească nimic şi casa să fie îndestulată pentru amîndouă, aşa că Tan’ Maria nu avea ce să-i reproşeze.
Timpul trecea fără să-şi pună amprenta pe viaţa celor două femei, iar casa lor îşi păstra acelaşi aspect, cu mici modificări de anotimp. Tan’ Maria îşi păstra umorul nealterat, iar ironiile deveniseră mai tăioase. Era neîntrecută în observaţii usturătoare la adresa tuturor, chiar şi a ei. Pentru prietena ei şi nepoata acesteia, Tan’ Maria nu era un om deosebit, în schimb pentru cei care n-o cunoşteau era un chin s-o înţeleagă ori s-o suporte, atunci cînd avea ocazia să urzice pe careva.

Într-o vizită, pe care o făcea Tan’ Maria prietenei sale, demonstra din plin cît de... Tan’ Maria putea să fie!
O mînă se strecura prin gard, trăgea ivărul de la poartă şi îşi făcea apariţia pe aleea de cărămizi roşii Tan’ Maria. Înaltă, robustă, cu sîni proeminenţi, îmbrăcată cu un capot negru cu floricele albe, în papuci şi cu o basma din mătase gri cu flori albe, prinsă la ceafă, se avînta pe alee, cu capul plecat, cercetînd florile de piatră de pe margine. Ajunsă în dreptul chioşcului din curte, iscodi tot ce era mişcare şi se lansă pe aleea ce ducea la el. Pe masa din chioşc se afla, ca întotdeauna din primăvară pînă toamna tîrziu, o tavă din lemn roşcat, cu un serviciu complet de cafea, acoperit cu un "tişlaifăr", cum îi zicea ea, alb. Se aşeza pe banchetă fără să-şi dea prea mare silinţă să se facă prezentă. Ca prin minune, apărea prietena Elisa, cu un ibric aburind, plin cu cafea şi cu o tăviţă pe care erau aşezate două farfuriuţe cu dulceaţă de caise. Punea tăviţa pe masă şi turna cafeaua din ibric în cafetieră, apoi se ducea în casă de unde se întorcea cu un sifon aburit, un chibrit şi o scrumieră.

Fiecare îşi găsea locul şi ritualul începea în sens invers. Elisa turna cafeaua în ceşcuţe, Tan’ Maria îşi aprindea ţigara închizînd un ochi, scotea cîteva fumuri, unul după altul, îşi trăgea ceşcuţa mai aproape şi apoi privea undeva în spatele Elisei. Urmau apoi întrebările şi răspunsurile obişnuite. În cazul în care interveneau oarece evenimente, ce colorau paleta obişnuită de la vizita anterioară pînă la zi, urmau informaţii scurte, multe cuvinte cu subînţeles sau cu pauze care lăsau loc la interpretări.
Pe un astfel de moment, apăru din casă nepoata Elisei urmată de o colegă de liceu. Colega, în contrast cu Adina, era o fată solidă, bine dezvoltată, cu ochi alunecoşi, cercetători, cu voce subţire şi alintată. Amîndouă se instalară pe banchetă, de  cealaltă parte a a chioşcului şi sporovăiau stricîndu-le atmosfera.

Tan’ Maria trase un fum din a nu se ştie cîta ţigară şi-şi aruncă privirea albastră către cele două fete. Miji ochii, ridică uşor partea dreaptă a buzei de sus, ca şi cum ar fi vrut să-şi arate colţii, şi se încreţi la frunte. Părul, de un alb strălucitor, îi încadra faţa mare, ovală, plină de riduri fine, ca la orice om care a fost gras şi a slăbit mult. Buzele cărnoase formau o gură încă frumoasă, ce îndulcea asprimea bărbiei şi a nasului ferm. Dar teribilă la Tan’ Maria era… privirea. Avea un dar de a te sfredeli cu ochii şi de a zîmbi într-o parte făcîndu-te să te simţi un om de nimic, fără a-ţi spune cine ştie ce cuvinte de ocară. Efectul acesta l-a avut şi asupra colegei. Nepusă în gardă, fata amuţi, apoi îşi reveni repede şi începu să sporovăiască, dar cu voce mai scăzută. Tan’ Maria, mulţumită de rezultat, băgă mîna în buzunarul capotului şi scoase de acolo un pachet de cărţi de joc, mici, soioase şi pe alocuri cu tiparul şters de atîta folosinţă şi le puse pe masă.
­ Şe-ţi vini?, întrebă prietena ei.
­ Iaaa... nu-ş‘ ce mi-o vinit aşe.... Parc’ a fi şeva..., îi răspunse ea şi începu a amesteca pachetul de cărţi.
Musafira deveni atentă la Tan’ Maria şi chiar îi spuse gazdei, în şoaptă, că ar vrea să-i dea, adică să-i ghicească, în cărţi. Adina nu manifestă nici un interes pentru că ştia bine că nu va putea niciodată să o determine pe Tan’ Maria să le facă acest hatîr. Şi, la drept vorbind, i-ar fi fost chiar ciudă ca Tan’ Maria să accepte tocmai acum, cînd ea o ruga de atît timp şi nu se lăsa înduplecată.

Tan’ Maria şi Elisa îşi vedeau de treabă, iar fetele încercau să-şi vadă de a lor. Numai că... era imposibil, pentru că Mariana, colega, nu mai participa cu acelaşi elan la discuţie întrucît era atentă şi chiar trăgea cu urechea la discuţia celor două femei.

Partida de ghicit în cărţi se termină. Tan’ Maria îşi aprinse o altă ţigară:
­ Ţi-am zis eu?..., îi spuse, din colţul gurii fără ţigară, Elisei, lăsînd să se înţeleagă cît de bine ştia să ghicească.
­ Ba. Nu puni la suflet! Lasă, numai Dumnezeu ştii mai bini!, o încuraja Elisa, turnînd un alt rînd de cafeluţe.
Se lăsă o linişte apăsătoare. Mariana se întinse ca o pisică peste masă, în faţa Tan’ Mariei, şi miorlăi:
­ Tanti, vă supăraţi dacă vă rog să-mi daţi şi mie în cărţi?
Tan’ Maria încremeni pentru scurt timp şi-i răspunse înainte ca cineva să poată interveni:
­ Daaaa, cum să nu, drăguţă?, îi răspunse înfigîndu-şi cuţitele ochilor în ochii ei. Numai să-mi spui di şe să-ţi dau, di şcoală, di maritat, di şe neacazuri ai.
­ Eiiii, da las-o-n paşe! Nu ti potrivi la mintea ei!, îi zise Elisa.
Adinei nu-i venea să creadă. Simţea în aer primejdia şi totuşi curiozitatea o împingea s-o lase pradă Tan’ Mariei. Prea o enervase, iar îndrăzneala Marianei o făcu răutăcioasă. Ştia că Tan’ Maria putea fi diabolică.
­ Hei, te-ai gîndit? Ia zi!, o îndemnă ea pe îndrăzneaţa Mariana.
­ Daaa, de măritat!, zise fata fasolindu-se.
­ Cum zişi că ti chiamă? Mariana? Biniii... Şi începu a înşira cărţile pe masă.
Elisa aruncă o privire rapidă peste cărţi şi se ridică strîngînd farfurioarele goale şi linguriţele, pe tava cea mică, apoi se duse cu ele în casă.
Adina şi Mariana încercară să se apropie de Tan’ Maria, dar aceasta le opri cu un gest al mîinii.
­ Domnişoară, ti curtează un crai di ghindă la ceas de seară, aşa-i?, o întrebă Tan’ Maria, fără să ridice ochii din cărţi.
­ Adică... cum de ghindă?, întrebă fata care nu cunoştea o iotă din limbajul ghicitului în cărţi.
­ Adică... mai brunet, ţigănos! Şi adică... pi seară ti duşi cu el, aşa-i?, îi explică Tan’ Maria, înfigîndu-şi ochii în ochii fetei care, ca hipnotizată, dădu din cap în semn că "da".
­ Da... aişi văd şi pi unul di tobă, care vrea şi el la fel! Eşti?, o întrebă iar, dar fără să se uite la ea.
­ Cum?...
­ Adică... mai blonduţ şi mai grăsuţ!
­ Da, da! M-a cerut la mama acum o lună! Tata a zis că e prea sărac şi n-are carte.
­ Uite, domni, c-a mai apărut unu’ ! Aista-i di roşu, şi mai bătrîn! Nu-i aşe?, zise Tan’ Maria cu voce domoală.
­ Da... A fost însurat şi acum e divorţat. Am stat cu el trei săptămîni, dar i-am spus tatei să mă ia înapoi că am vrut să termin şcoala. Pe urmă el şi-a găsit alta!, răspunse Mariana ca hipnotizată.
Adina nu-şi revenea. Nu-i venea să creadă că Mariana, colega ei de clasă, avea relaţii cu bărbaţi. I se părea ceva extraordinar, neînchipuit. O încercau pe rînd cînd furia, cînd scîrba, cînd mila, dar mai ales furia. Nu înţelegea de ce, dar era furioasă. Şi pe deasupra se simţea întinată şi înşelată. I se părea de neînchipuit ca o fată la vîrsta ei să privească atît de normal faptul că poate avea relaţii cu bărbaţii sau să se mărite. Îi venea s-o împingă cît colo de la masă, să n-o lase să atingă nimic, s-o dea afară din curte.
­ Aaaaa, da’ uite aişi, vezi?, îi arătă Tan’ Maria fetei o carte. Vezi, un crai de verde, cu uniformă, cu grad mare. Şi, aista-i mai bătrîn? Ari ochii verzi!, o lămuri ea.
­ Da, e miliţian. E de la tata din sat. A zis că o să ne căsătorim în toamă, răspunse Mariana ca un automat.
­ Domnişoară!, o atenţionă Tan’ Maria.
Adina, care cunoştea tonul, îşi reveni brusc şi aşteptă cu satisfacţie lovitura de graţie:
­ Domnişoară, toati au fost adivarate?
­ Da, da!, zise fata cu satisfacţie, întinzîndu-se şi mai mult peste masă.
­ Vrei să-ţi mai spun şeva?
­ Da, dacă vreţi!?
­ Ei bini, domnişoară, dumneata eşti cam curvă!
Trăsnetul dac-ar fi căzut pe chioşc, nu ar fi produs aşa un şoc asupra lor. Elisa tocmai ieşise din casă şi asistase la ultima scenă, Mariana a rămas pe moment fără replică, iar Adina, care nu se aştepta la o lovitură atît de aspră, ar fi rîs de uluiala Marianei şi de satisfacţie. Vorbele Tan’ Mariei au fost ca un pumn în gură, pe care Adina i l-ar fi dat Marianei pentru falsa ei prietenie.
Tan’ Maria strîngea cărţile mulţumită, cu un zîmbet drăcesc pe buze, fără să catadicsească să-i arunce o privire Marianei. Fata se adună de pe masă, se uită la Adina şi îşi căută singură drumul către poartă.
Adina nu mai era furioasă, acum îi era milă de ea.
Tan’ Maria se ridică şi-i spuse prietenei Elisa:
­ Ţi-am spus eu că e şeva? Vezi, s-o făcut şapti şi n-o vinit acasă! Mă duc acum, trebuie să încălzesc apa!, şi băgă pachetul de cărţi în buzunarul capotului ca şi cum nimic nu s-a întîmplat.
Elisa şi Adina, rămase la intrarea în chioşc, o urmăreau cu privirea.