x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Terapia unui moft de copil

Terapia unui moft de copil

03 Mai 2005   •   00:00

  • de CRISTINA ANDREEA CATANA
  • GURMANDUL IN BUCATE

  • AROME COMBINATE

    Alaturi de o friptura buna de miel trebuie sa stea si un pahar cu vin, care sa completeze savoarea preparatelor. Cabernetul este foate potrivit pentru carnea de miel la gratar sau la tigaie. Un Pinot Noir sau Burgundy se potriveste perfect cu carnea de oaie, consistenta fiind asemanatoare. Acestea sunt vinurile care, in mod traditional, se servesc cu preparatele din carne de miel. Insa putem fi un pic mai originali si putem alege in loc de Dry Riesling un Pinot Gris, de exemplu. In afara de Cabernet, la carnea de miel se poate servi si un pahar cu Merlot.
    Sincer vorbind, mie carnea de miel nu mi-a placut niciodata. Nici nu prea s-a gatit la mine in casa, si de fiecare data cand mergeam in vizita pe la rude si ne dadeau vreun preparat cu miel, ma strecuram de la masa ca sa scap de "teroare". Dar de data acesta nu am putut sa mai scap! M-au invitat niste prieteni pe la ei si au avut la pranz felul doi, medalion de miel in prapur. Nu mai eram copil sa ma duc la jucarii si sa imi fac de lucru pe acolo, ca sa scap de mirosul care ma supara mereu. Cand faceam acest lucru in copilarie, parintii, care stiau de nazurile mele, ma lasau in pace. De data asta, a trebuit sa stau cuminte la masa si sa mananc. Surpriza mea a fost foarte mare cand am descoperit ca mirosul de carne de miel care ma izgonea de la masa, copil fiind, nu ma mai deranja. Mai mult, chiar imi placea impletirea de arome. Doamna Mira, al carei oaspete eram, a stiut de la inceput de "alergia" mea la carnea de miel. Numai ca s-a gandit sa imi prepare ceva cu care sa imi dovedeasca faptul ca toate erau doar mofturi de copil rasfatat. "Ei, si cum ti s-a parut?" - m-a intrebat, cu un zambet complice, dupa ce am terminat tot din farfurie. Desi imi era un pic rusine, am mai cerut si o a doua portie, nu de alta, dar voiam sa ma conving ca mi-a placut intr-adevar. "Sa inteleg ca iti place?" Ma simteam ca la o sedinta a asociatiei "Anonimii carora nu le place mielul", mai cu seama ca doamna a tabarat pe mine cu o sumedenie de explicatii, cu care nu voia decat sa ma convinga ca toate temerile mele nu erau decat niste "strambari de nas ale unui copil rasfatat", cum si-a terminat ea discursul.

    DESCOPERIREA. Acum toate aceste cuvinte nu isi mai aveau rostul, pentru ca descoperisem singura ce savoare deosebita poate avea carnea de miel in combinatie cu legume. Nu am rezistat tentatiei si am intrebat-o pe doamna Mira cum a facut medalionul de miel. "Nu-i nimic greu. Iti trebuie doar vointa." Daca era vorba doar de atat, atunci merita sa ma duc acasa si sa surprind pe toata lumea cu noua mea reteta. Dupa masa, cand gazda ne-a servit cafeaua, am pus mana pe o foaie si pe un creion si, ca un elev constiincios, m-am apucat sa notez: "200 gr de muschiulet de miel, 50 gr prapur, un praf de sare, un praf de piper, un pic de cimbru, un ou si o lingura cu ulei, toate acestea doar pentru medalion. Apoi, 100 gr de dovlecel, 100 gr morcov, o lamaie, 200 gr spanac, 4 fire de ceapa verde si 10 gr de unt pentru garnitura si 50 de ml de sos de piper verde pentru "plus de gust"." Pana aici toate mi s-au parut simple. Ma gandeam ca modul de preparare trebuie sa fie complicat, caci felul in care arata medalionul pe farfurie ma ducea cu gandul la ore in sir de stat in bucatarie. Dar, adevarul era altul. "Muschiuletul se bate, se condimenteaza cu sare, piper si cimbru. Apoi se imbraca in prapur si se unge cu oul batut. Asezam medalionul intr-o tava pe care o ungem in prealabil cu ulei si o punem la cuptor pentru vreo jumatate de ora. Legumele pentru garnitura se fierb la aburi, cu unt, sare si putin piper, dupa care se taie in diverse forme."

    In ziua urmatoare m-am dus la piata, inarmata cu notitele pe care le luasem de la doamna Mira. Am cumparat toate cele necesare si ceva in plus, pentru siguranta. Daca se intampla sa nu imi iasa cum vreau eu, sa pot sa mai incerc. Toate erau pregatite, eu vointa aveam, ca, vorba aceea, acesta imi spusese profesoara mea ca este ingredientul principal. Intr-o ora am terminat toata treaba si in alta jumatate de ora bucataria mea era luna. Medalioanele de miel in prapur stateau linistite in farfurie si ii asteptau pe toti ai casei sa se intoarca de la treburile lor. Bine ca mai cumparasem ingrediente in plus, pentru ca a trebuit a doua zi sa fac o alta portie. Mama a zis ca m-am maturizat, ca de-acum am terminat cu mofturile. Ce-ar fi sa o vizitez din nou pe doamna Mira? Tocmai mi-am amintit ca nu imi plac ciupercile.

    RETETE GEMENE
    MIEL CU LEGUME
  • Ingrediente:
  • 600 gr carne, 10 ml ulei, o ceapa, 10 gr pasta de tomate, un morcov, o albitura, o telina, un ardei gras, usturoi, 100 gr cartofi, 50 gr fasole, 50 gr mazare, o legatura de verdeata, 10 ml vin, 50 gr rosii, sare, piper macinat, cimbru, boia de ardei
  • Preparare:
  • Carnea se inabusa si se scoate in alt vas. Ceapa se taie marunt, apoi se inabusa in grasime. Se adauga pasta de tomate, boiaua si carnea. Legumele se taie cuburi si se inabusa in grasime, dupa care se asaza intr-o tava cu mazarea si fasolea fierte si carnea. Se adauga usturoiul, cimbrul, piperul, sarea si rosiile taiate rondele. Se introduce tava in cuptor. La sfarsit se pune vinul.
    MIEL IN PRAPUR
  • Ingrediente: 500 gr pulpa de miel (fara os), doua oua, o legatura de ceapa verde, doua fire de usturoi verde, o legatura de patrunjel, o legatura marar, o ceapa, piper, sare, ulei, o lingurita pulbere de rozmarin, o lingurita pulbere de cimbru, un prapur, un pahar cu vin rosu
  • Preparare: Carnea de miel se curata de vinisoare si se trece prin masina de tocat. Se toaca fin, ceapa uscata, ceapa verde, usturoiul verde, mararul, patrunjelul. In carnea tocata se adauga doua oua, sarea, piperul, rozmarinul, cimbrul si verdeturile, apoi se amesteca. Se unge tava cu ulei. Prapurul se taie in patrate cu latura de aproximativ 15 cm. In fiecare foaie astfel pregatita se asaza o cantitate potrivita de umplutura, se aduna capetele si se asaza in tava. se toarna trei cani cu apa si se da la cuptorul incins. La sfarsit, se toarna vinul rosu si se mai lasa la cuptor 15 minute. Se poate servi cu garnitura de legume.
  • ×
    Subiecte în articol: carnea ceapa miel