x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Timişoara a fost pentru trei zile capitala vinului

Timişoara a fost pentru trei zile capitala vinului

de Diana Radu    |    14 Mai 2008   •   00:00

Cel mai important eveniment de vinuri al primăverii, în România, a avut loc în perioada 18-20 apri­lie, la Timişoara. Este vorba despre Sa­lonul Internaţional de Vinuri VINVEST 2008

Cel mai important eveniment de vinuri al primăverii, în România, a avut loc în perioada 18-20 apri­lie, la Timişoara. Este vorba despre Sa­lonul Internaţional de Vinuri VINVEST 2008. Anul acesta s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie. La salon au fost prezenţi cei mai importanţi producători de vin din România, precum şi producătorii de îngrăşăminte, de maşini şi unelte agricole. Cei interesaţi au putut degusta şi vinuri din Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Republica Moldova, Chile, Argentina, Australia şi Noua Zeelandă. Oaspeţi ai salonului au fost iubitori ai vinului, specialişti în domeniu, dar şi oficialităţi. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dan Cioloş, a fost şi el prezent la Timişoara în prima zi a evenimentului. Cu această ocazie s-a desfăşurat şi Concursul naţional pentru cele mai bune vinuri şi băuturi alcoolice.


La competiţie au fost înscrise aproximativ 130 de probe de vin, dintre care au fost premiate 40, “doar cele mai bune din cele foarte bune”, după cum a declarat preşedintele concursului, dr ing. Dorin Popa. Cele mai multe medalii au fost adjudecate de vinurile din podgoriile Murfatlar, Dealurile Olteniei, Tîrnave, Coteşti şi Vînju Mare. Probele premiate au fost oferite spre degustare celor prezenţi la salon. În plus, organizatorii au pus la dispoziţia celor interesaţi probe de căpşune, ciocolată neagră, scorţişoară, piper şi fructe confiate. Acest ghid al aromelor i-a ajutat pe neiniţiaţi să pătrundă mai uşor tainele vinului.

 

Podgoriile Banatului

Pe parcursul celor trei zile, cît a durat evenimentul, au fost organizate vizite în podgoriile Banatului. Cu această ocazie, specialiştii în oenologie şi jurnaliştii au avut ocazia să descopere plantaţii impresionante, dar şi vinuri de excepţie.

Podgoria Miniş-Măderat este una din­tre cele mai vechi din ţara noastră. Po­­trivit documentelor, oamenii locului se ocupă de viticultură încă din anii 1100-1200. Dovezile atestă că, de secole, prin­cipala ocupaţie a locuitorilor este vi­ti­cultura. De-a lungul timpului, diferite personalităţi au avut în stăpînire supra­feţe însemnate plantate cu viţă-de-vie. Printre acestea se numără Matei Cor­vin, rege al Ungariei, şi Maria Tereza a Austriei, după cum a declarat Balla Geza, winemakerul podgoriei. Perioada de înflorire a atins apogeul între anii 1700 şi 1740, cînd în zonă a ajuns Cadarca (struguri din care se obţine vinul cu acelaşi nume), fiind adusă de popoarele slave fugite din faţa cotropitorilor otomani. În aceeaşi perioadă, Maria Tereza însăşi a vizitat zona şi a fost impresionată de calităţile acestui vin. Drept urmare, soli ai Curţii Imperiale veneau lunar la Miniş să facă aprovizionarea.

 

Contemporaneitate

Astăzi, vinul de Cadarcă este produs, la nivel mondial, doar în cinci ţări, iar licoarea din Banat este una dintre cele mai apreciate. “Vinul este unul moale, de culoare roşie, intensă şi cu o aromă frumoasă de condiment, care trece şi în gust. După un an, un an şi jumătate de stat în baric, licoarea ca­pă­tă un gust catifelat. Băutura se ob­ţi­ne la o calitate superioară doar dacă pro­ducţia este limitată la cinci-şase tone pe hectar”, a ţinut să sublinieze Balla Geza. O altă podgorie însemna­tă din Banat este cea de la Recaş, aflată în judeţul Timişoara, la doar 20 de km de oraş. Cele mai vechi documente despre viile Recaşului sînt din 1447. Asta cu toate că există informaţii despre cultura viţei-de-vie pe acest teritoriu încă din secolul III d.H.

Astăzi există la Recaş peste 700 ha plantate cu viţă-de-vie. Se cultivă stru­guri de masă (Victoria, Muscat de Ham­burg, Afuzali), struguri de vin din so­­iuri autohtone (Fetească Regală, Fe­tească Neagră), dar şi soiuri consa­crate la nivel mondial (Chardonnay, Pi­not Grigio, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Pinot Noir, Burgund, Traminer) .

De-a lungul timpului, vinurile produse aici au cîştigat peste 150 de medalii la diferite competiţii naţionale şi internaţionale. Vinurile de pe aceste podgorii sînt cerute în ţări precum: Statele Unite, Coreea de Sud, Anglia, Australia, Rusia, Japonia, Belgia şi Spania.

×
Subiecte în articol: geografia vinului